Crăciunul nu este doar o sărbătoare a luminii și a darurilor, ci revelația uimitoare că Dumnezeu a ales să vină aproape, să se facă unul dintre noi. Max Lucado scrie: „El a venit, nu ca un fulger de lumină sau ca un cuceritor de neabordat, ci ca unul ale cărui prime plânsete au fost auzite de o fată săracă și un tâmplar adormit. Eternitatea a întrerupt timpul, divinitatea a întrerupt carnalitatea, iar cerul a spintecat pământul în forma unui copil.” (God Came Near, 1983). În fața acestui paradox, inimile noastre sunt chemate să se plece. Lucado afirmă că „Datorită Betleemului,…
Autor: Cornel Caba
„Îngerul, răspunzând, i-a zis:‒ Duhul Sfânt Se va coborî peste tine, și puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea, Sfântul Care Se va naște va fi numit «Fiul lui Dumnezeu»”. Luca 1:35 NTR Generații de anticipare. Profeții au prezis, iar oamenii au sperat. Acolo, într-un orășel simplu, s-a întâmplat. Fiul lui Dumnezeu s-a îmbrăcat cu vulnerabilitatea, fragilitatea și slăbiciunea omului, începându-Și viața ca noi toți – ca bebeluș. Sfințenia și puterea au fost făcute prezente în umanitate. Iar El S-a născut ca fiu al Mariei. Crezi că s-a gândit cineva, după toate profețiile despre venirea lui Isus, că El…
Mykhailo Husiev, fost lucrător creștin în rândul studenților, este astăzi soldat în armata ucraineană. Nu se află în tranșee cu arma în mână, ci la cartierul general al batalionului, unde ține evidența tuturor fluxurilor de drone – de la drone de supraveghere până la bombardiere grele și FPV-uri. L-am întâlnit recent la Liov. Îl știam dinainte ca civil, ca misionar, ca om al dialogului și al credinței. Să-l văd acum în uniformă militară m-a mișcat profund. Așa a început o conversație deschisă, pe care o redăm mai jos sub forma unui interviu – o mărturie sinceră despre credință, frică, luptă…
La început de an, am dat peste cartea lui John Stott, The Incomparable Christ (Incomparabilul Cristos), o carte care te face să cazi pe genunchi înaintea Celui venit în lume pentru mântuirea noastră. În ea am descoperit felul în care Stott înțelege Întruparea, acest centru absolut al credinței creștine, locul unde se întâlnesc măreția lui Dumnezeu și fragilitatea omului într‑un singur „da” rostit lumii. Ea nu este doar începutul unei povești emoționante de Crăciun, ci gestul decisiv prin care Dumnezeu intră definitiv în istoria umană pentru a o mântui dinăuntru. Toate citatele pe care le voi menționa în eseul acesta…
Cu siguranță că acum, când ne pregătim de sărbătoarea care ne amintește de actul întrupării Domnului Isus, ne confruntăm adesea cu întrebarea: ce L-a motivat pe Domnul să vină în lumea noastră? Și venirea Lui este cu adevărat o binecuvântare pentru omenire? Apreciind însă motivele întrupării, cred că putem să spunem că cea mai mare binecuvântare pentru omenire nu este cauzată de faptul că omul a pășit pe Lună, ci de realitatea că, prin întruparea Domnului Isus, Dumnezeu a pășit pe pământ! Cunoaștem aceasta, înțelegând că: DOMNUL ISUS S-A ÎNTRUPAT CA SĂ NI-L ARATE PE TATĂL Din pricina păcatului, omul…
Una dintre cele mai importante părți în alergarea unei curse este să îți ții privirea ațintită asupra liniei de final. Dacă te uiți către ceilalți participanți, îți poți pierde concentrarea, riscând să te împiedici sau să îți pierzi locul. Este esențial să îți păstrezi concentrarea. Autorul epistolei către Evrei folosește aceeași idee pentru a vorbi despre viața noastră spirituală. Scriitorul își încurajează cititorii să își țină privirea ațintită asupra lui Isus în timp ce aleargă cursa vieții. Atunci când ne ținem privirea ațintită asupra lui Isus, iar gândurile noastre sunt pline de El, ni se amintește de dragostea și bunătatea…
Suze Lopez din California urma să fie supusă unei intervenții chirurgicale pentru îndepărtarea unui chist ovarian de 10 kg la Cedars-Sinai Medical Center, când a descoperit că era însărcinată și cu bebelușul aproape la termen, în timpul unui test de rutină înainte de operația planificată. Într-un comunicat de presă, spitalul a explicat că Lopez, care lucra ca asistentă medicală la camera de urgențe, avea chistul ovarian de ani de zile. „Din cauza chistului ovarian mare care creștea de ani de zile, ar fi putut fi un fals pozitiv, chiar și un cancer ovarian”, a spus Lopez în comunicatul de presă.…
Ai întâlnit vreodată un creștin furios? Poate ai întâlnit un creștin căruia îi place să fie morocănos, să se plângă sau chiar să critice pe ceilalți. Poate în anumite momente din viața ta, ai fost chiar tu acel creștin. Dacă nu suntem atenți, putem foarte ușor să ne îndreptățim singuri în creștinism. Până la urmă, noi cunoaștem adevărul iar ceilalți nu-l cunosc. Cred că înțelegi cât de tentant este să ne uităm de sus la alți oameni, să îi disprețuim sau chiar să-i considerăm mai puțin valoroși. Dar asta ne face să ratăm chiar esența Evangheliei lui Isus. Evanghelia ne…
Așa cum cântecele despre renii cu nasul roșu nu fac, la prima vedere, niciun rău, nici unele „adevăruri” despre Crăciun nu par problematice. Și totuși, spune autorul Frank Viola, multe dintre convingerile noastre dragi despre nașterea lui Isus nu au temei istoric și nu pot fi găsite nicăieri în Biblie. Ești sigur că știi povestea exact așa cum este scrisă? Nu era loc la han? A fost Iosif și Maria alungați de un hangiu lipsit de inimă, care în cele din urmă i-ar fi lăsat să se adăpostească într-un grajd, pentru că Maria era în durerile nașterii? Expresia din Evanghelia…
În cadrul unui serviciu de Advent, organizat zilele trecute la Westminster Abbey, în Londra, în prezența regelui Charles al III‑lea, a fost adus din nou în atenție drama creștinilor persecutați din Pakistan și din alte regiuni ale lumii. Slujba, cu caracter ecumenic, a reunit lideri și credincioși anglicani, catolici și ortodocși și a avut ca temă centrală mărturia creștină și solidaritatea cu victimele persecuțiilor religioase, relatează Christian Today. Evenimentul a fost prezentat de organizatori ca un moment de rugăciune pentru „lumină, speranță și pace”, în contextul creșterii violențelor împotriva minorităților creștine în diverse părți ale lumii. În cadrul serviciului religios,…
Betleemul și Ierusalimul reintră în celebrarea Crăciunului, după doi ani în care bradul, luminile și procesiunile au fost reduse la tăcere pe fundalul războiului din Gaza și al prăbușirii turismului religios. În orașul în care creștinii marchează nașterea lui Isus, reluarea festivităților este trăită ca un exercițiu de rezistență și ca un semn că viața comunitară încearcă să-și găsească din nou ritmul. La Betleem, Piața Ieslei s-a umplut din nou de locuitori, credincioși și vizitatori din regiune, veniți să vadă cum luminile bradulului uriaș sunt aprinse după doi ani în care iluminatul de Crăciun a fost suspendat ca gest de…
De cele mai multe ori evanghelia prosperității se strecoară subtil, ambalată într-un limbaj spiritual foarte atractiv și motivațional. Tocmai această formă deghizată o face dificil de detectat și periculoasă, mai ales pentru credincioșii tineri. Iată câteva semne care trădează această deformare a Evangheliei. 1. Limbajul care mută centrul de la Dumnezeu la „potențialul tău” „Trăiește la nivelul următor”, „este sezonul tău”, „dezleagă-ți destinul”, „Dumnezeu vrea mai mult pentru tine”, „nu te mulțumi cu puțin”, „activează promisiunea” sunt expresii, care deși pot părea inofensive, construiesc o teologie în care Dumnezeu devine garantul ambițiilor personale, iar credința un mecanism de accesare a…
Când ne hotărâm să-L urmăm pe Isus, primim o viață nouă în Hristos. Dar ce înseamnă asta mai exact? Isus a venit și a murit pentru toți cei care au trăit vreodată – adică noi – iar atunci când ne dăruim viața Lui și alegem să Îl urmăm, primim o viață nouă în El. Suntem adoptați în familia Sa veșnică, cu toate drepturile care vin împreună cu aceasta. Când îi spunem „da” lui Isus, alegem să credem că totul despre El este adevărat. Suntem de acord că El a trăit o viață perfectă, a murit pentru noi și a înviat…
Peste 200de antreprenori și lideri creștini din România s-au întâlnit la București pentru a reflecta împreună asupra modului în care principiile biblice pot fi integrate în viața profesională și în mediul de afaceri, dar și pentru a împărtăși provocările comune cu care se confruntă, relatează Evanghelical Focus, cu trimitere la Alfa Omega TV. Tot mai mulți oameni de afaceri creștini sunt preocupați de felul în care credința lor poate avea un impact real în comunitățile din care fac parte. În acest context, începe să se contureze o mișcare care își propune să îi ajute pe antreprenorii creștini să descopere modele…
În urmă cu mai mulți ani am participat la o întâlnire importantă cu directori executivi din mai multe sectoare – un public greu de impresionat. Am discutat despre integritatea în leadership și imediat după ce am terminat de vorbit am lansat o provocare directă: „Ce v-ar costa dacă ați face ceea ce este corect când nimeni nu vă vede?” Apoi am tăcut. Nu am oferit nicio concluzie inteligentă, nu am trecut la următorul slide. Am lăsat totul în tăcere. M-am uitat către public și am stabilit contact vizual: cinci secunde, apoi zece. La început, oamenii s-au mișcat pe scaune, așteptând…
Ceea ce auzim afectează ceea ce știm.Ceea ce știm influențează ceea ce credem.Ceea ce credem influențează ceea ce facem. De aceea, este atât de important să ascultăm adevărul lui Dumnezeu. „Astfel credința vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.” Romani 10:17 NTR De-a lungul Evangheliilor (Matei, Marcu, Luca și Ioan), îl vedem pe Isus invitându-i pe urmașii Săi „să vină și să vadă”, „să meargă și să spună” și „să asculte și să înțeleagă”. Pavel explică de ce „a merge și a spune” contează în scrisoarea sa către romani: Fiindcă „oricine va chema Numele Domnului va…
