Hristos a înviat, dar ce importanță are acest lucru pentru noi? El este sus, iar noi suntem aici, în mijlocul necazurilor, bolilor și conflictelor. Care este, pentru omul de rând, semnificația și valoarea învierii?
Este o întrebare fundamentală, iar dacă ratăm răspunsul la ea, trecem pe lângă sărbătoare și îi pierdem adevăratul sens. Pentru că spațiul este limitat și nu am dorit să mă întind prea mult, mi-am notat câteva gânduri care ne pot fi repere în înțelegerea învierii.
1. Suntem iubiți, nu suntem singuri
În Evanghelia după Ioan găsim următoarele cuvinte:
„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe Fiul Său…” (Ev Ioan 3:16).
Întruparea, viața, moartea și învierea lui Hristos sunt dovada supremă a iubirii divine. Creștinismul este singura religie în care se afirmă că Dumnezeu îl iubește pe om.
În religiile animiste, spiritele prezente pe pământ sunt indiferente sau ostile omului, iar rolul șamanului este de a le îmbuna pentru a nu face rău.
În religiile politeiste, zeii sunt în conflict unii cu alții și l-au creat pe om fie pentru a-și regla conturile dintre ei, fie pentru ca oamenii să lucreze pentru ei și să-i slujească.
În niciuna dintre aceste viziuni, actul creației nu izvorăște din iubire, ci din teamă sau interes. Nici ateismul nu este mai încurajator, mesajul său fiind adesea că universului nu-i pasă de noi.
Este adevărat, universul, ca realitate materială, nu poate simți, dar credința creștină afirmă că Creatorul lui l-a făcut pe om după chipul și asemănarea Sa și a venit în lume pentru a-l salva.
Poate părea o afirmație scandaloasă, dar este profund mângâietoare: să știi că ești iubit chiar și atunci când ești căzut, să știi că nu ești singur, indiferent cât de departe ai ajuns.
„Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea sau prigonirea sau foametea sau lipsa de îmbrăcăminte sau primejdia sau sabia?
După cum este scris: „Din pricina Ta suntem dați morții toată ziua; suntem socotiți ca niște oi de tăiat.
Totuși în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. Căci sunt bine încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălțimea, nici adâncimea, nici o altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.” (Ep Romani 8:35-39)
2. Învierea dă sens suferinței noastre
Viața include durere, pierderi și nedreptăți. Învierea arată că suferința nu are ultimul cuvânt. Chiar dacă nu toate răspunsurile sunt vizibile acum, există speranța că lucrurile nu se termină în haos sau lipsă de sens.
Apostolul Pavel spune în epistola către Romani că suferințele noastre nu sunt vrednice să fie puse alături de slava viitoare și că ele au un rol formator (Ep Romania: 8:18-28).
Asemenea unei dălți, ele modelează și șlefuiesc omul, contribuind la formarea unui caracter mai profund: sensibil, generos, echilibrat și matur.
3. Învierea oferă speranță în fața morții
Poate cea mai puternică consecință a învierii lui Hristos este speranța pe care o oferă în fața morții. Moartea este una dintre cele mai grele realități ale vieții, aducând teamă și sentimentul de finalitate. Învierea vine și spune că nu totul se termină aici (1Tesaloniceni 4:13-14).
Există ceva dincolo de această limită, iar viața nu este redusă doar la ceea ce vedem și trăim acum. Avem în noi o dorință profundă de cunoaștere, de acumulare, de sens. O singură viață pare insuficientă pentru tot ceea ce am vrea să înțelegem și să trăim.
Există în noi o sete care nu se mulțumește cu limitele acestei lumi și care tânjește după ceva mai mult. Învierea răspunde acestei nevoi, sugerând că viața de acum este doar începutul.
4. Învierea încurajează schimbarea personală
Ea vorbește despre începuturi noi. Nimeni nu este definit doar de greșelile sale sau de trecut. Omul poate fi schimbat, poate fi ridicat și poate începe din nou.
Pentru primii ucenici, această credință a însemnat o transformare radicală. Oameni speriați și retrași au devenit curajoși și au vorbit deschis, chiar și în fața pericolului.
De-a lungul istoriei, credința în Hristos a transformat vieți: oameni pierduți, dependenți, zdrobiți sufletește au fost ridicați și redați familiilor și societății. Este, într-un sens profund, o „recreare” a omului.
5. Învierea oferă stabilitate interioară și curaj
Dragostea lui Dumnezeu nu se schimbă în funcție de împrejurări. Jertfa de pe cruce este o dovadă a seriozității cu care Dumnezeu tratează păcatul, dar și a valorii pe care o acordă omului.
Pentru primii creștini, învierea a fost sursa curajului lor în fața persecuțiilor. Și astăzi, pentru mulți credincioși, ideea că viața are un sens mai mare decât prezentul oferă stabilitate în momente dificile.
Oameni aflați în suferință, în boală, în familii destrămate, în închisoare, sau care au pierdut pe cei dragi, au găsit în credință puterea de a merge mai departe.
- Învierea schimbă modul în care este văzut binele
Cu toții ne așteptăm să fim răsplătiți pentru binele făcut, de preferat cât mai repede. Realitatea arată însă că nu întotdeauna se întâmplă așa.
Uneori binele este uitat sau chiar răsplătit cu rău. Dacă învierea este adevărată, atunci dreptatea nu se oprește la această viață.
Această perspectivă încurajează integritatea, chiar și atunci când nu există o răsplată imediată, și dă sens alegerii binelui.
În final, pentru credința creștină, învierea nu este doar un eveniment din trecut, ci o realitate care continuă să dea sens vieții noastre de astăzi. Ea vorbește despre lumină în întuneric, despre viață dincolo de moarte și despre speranță acolo unde, omenește, pare că nu mai există.
Iar în acest spirit de recunoștință și bucurie, putem spune:
Hristos a înviat!
Autor: Mihail Tudor Gavrila
