De cele mai multe ori evanghelia prosperității se strecoară subtil, ambalată într-un limbaj spiritual foarte atractiv și motivațional. Tocmai această formă deghizată o face dificil de detectat și periculoasă, mai ales pentru credincioșii tineri. Iată câteva semne care trădează această deformare a Evangheliei.
1. Limbajul care mută centrul de la Dumnezeu la „potențialul tău”
„Trăiește la nivelul următor”, „este sezonul tău”, „dezleagă-ți destinul”, „Dumnezeu vrea mai mult pentru tine”, „nu te mulțumi cu puțin”, „activează promisiunea” sunt expresii, care deși pot părea inofensive, construiesc o teologie în care Dumnezeu devine garantul ambițiilor personale, iar credința un mecanism de accesare a succesului.
2. Crearea deliberată a nemulțumirii spirituale.
Aici e mai subtil. Cultivarea constantă a sentimentului că „nu ai suficient”: nu suficientă credință, nu suficientă putere, nu suficientă ungere, nu suficient succes. Mulțumirea biblică este prezentată ca stagnare, iar acceptarea limitelor date de circumstațele în care te lasă Dumnezeu, devine lipsă de credință. Astfel, dorința după „mai mult” este alimentată nu ca foame după sfințenie, ci ca frustrare față de viața prezentă. Mă întreb cum sună o predică despre Pavel în închisoare, în acest context?!
3. Accent obsesiv pe experiență și manifestare.
Evanghelia prosperității este recunoscută prin concentrarea aproape exclusivă pe experiențe: simte, trăiește, experimentează, primește, vezi, accesează, dezleagă o nouă putere. Momentele spectaculoase sunt puse în prim-plan, iar cunoașterea Scripturii, care duce la formarea caracterului și perseverența în ascultare sunt lăsate de-o parte. Aici se observă cum credința devine ceea ce trăiești într-un moment anume, deseori facilitat de un anumit context și/sau lider.
4. Absența pocăinței și a transformării prin cruce.
Un indiciu major al Evangheliei denaturate este lipsa aproape totală a mesajului despre păcat, pocăință și sfințire. Transformarea nu este prezentată ca rod al pocăinței și al lucrării Duhului Sfânt, ci ca rezultat al unei experiențe sau al unei acțiuni făcute corect. Crucea este golită de sensul ei transformator și devine doar poarta către o viață „mai bună”.
5. Redefinirea credinței ca instrument, nu ca relație.
Credința ajunge să nu mai fie încredere în Dumnezeu, ci o putere care „produce rezultate”. Ea trebuie „folosită”, „activată”, „declarată” pentru a obține ceea ce îți dorești. În acest cadru, Dumnezeu nu mai este Domnul suveran care modelează omul, ci partenerul care susține visurile personale.
6. Promisiuni mari, responsabilitate mică.
Mesajele acestei învățături evită confruntarea, disciplina spirituală și chemarea la maturitate. Ele promit mult, cer puțin și formează o spiritualitate centrată pe sine, nu pe Cristos. Ucenicia este înlocuită cu motivația, iar maturitatea cu entuziasmul de moment.
Evanghelia prosperității deghizate nu se recunoaște doar după ce promite, ci, mai ales, după ce omite: pocăința, suferința, crucea, răbdarea și transformarea lentă și uneori dureroasă a caracterului.
Cel mai grav, cred că este că adevărata Evanghelie nu creează dependență de experiențe și nemulțumire constantă, ci aduce claritate, smerenie și o viață schimbată. Iar în cazurile descrise mai sus văd tot mai des figuri foarte puternice, un cult al personalității, care pune accent pe oameni care au puteri incredibile, iar doar prezenta loc facilitează accesarea acestor noi puteri. De aceea, discernământul nu este opțional, ci o responsabilitate spirituală esențială.
Și, veți spune, care sunt pericolele, că până aici nu ne-ai speriat?
Ei bine:
1. Denaturează Evanghelia și Îl înlocuiește pe Cristos cu omul. Crucea, pocăința și supunerea față de Dumnezeu sunt marginalizate, iar Cristos devine un mijloc pentru obținerea unei vieți extraordinare. Aceasta este o schimbare de mesaj, care produce o „altă evanghelie”.
2. Produce o credință fragilă, dependentă de rezultate și experiențe. Această învățătură formează credincioși care cred atât timp cât lucrurile merg bine. Când vindecarea nu vine, când apar pierderi, suferință sau eșec, credința se clatină și/sau se prăbușește. Oamenii ajung să creadă că problema este mereu la ei: „n-am avut destulă credință”, „n-am activat promisiunea”. Evanghelia aceasta (uneori a prosperității) trebuie combătută pentru că pregătește oamenii prost pentru realitatea vieții creștine și îi lasă fără resurse spirituale în vremuri grele.
3. Blochează maturizarea spirituală și ucenicia autentică. Pentru că evită pocăința, disciplina spirituală și confruntarea cu păcatul, Evanghelia prosperității produce creștini imaturi, centrați pe sine și pe experiențe. În loc să formeze caractere transformate, ea cultivă consumatori de mesaje motivaționale. Ucenicia este înlocuită cu entuziasmul de moment, iar sfințirea cu dorința după „mai mult”. Această învățătură trebuie identificată și combătută pentru că subminează creșterea sănătoasă a Bisericii pe termen lung.
Atenția la cine vă (de)formează credința
Autor: Vlad Crîznic,
Apologet, Pastor la Biserica „VIA” Cluj-Napoca
