Luca 15:11–32
Pilda fiului pierdut a fost numită „cea mai frumoasă povestire scurtă spusă vreodată”. Isus a ales să o spună unui grup de oameni care încă nu se hotărâseră ce cred despre Dumnezeu.
În povestire, tatăl Îl reprezintă pe Dumnezeu, iar cei doi fii ne reprezintă pe tine și pe mine. Ea se adresează atât celor care s-au îndepărtat de Dumnezeu, cât și celor care nu L-au cunoscut niciodată. O putem privi ca pe o dramă a vieții, în trei acte.
Actul I – Căutarea împlinirii (v. 11–12)
Scena I – Mentalitatea „dă-mi” (v.12)
Fiul cel tânăr îi cere tatălui partea de avere. El avea deja dreptul la o parte din moștenire (v.12) și beneficia de venitul ei, dar capitalul urma să-l primească doar după moartea tatălui. Cu toate acestea, fiul vine și spune: „Vreau partea mea acum.” Cu alte cuvinte, spune: „Nu mai vreau ca cineva să-mi spună ce să fac.” Rupe relația cu tatăl său.
Creștinismul este o relație cu Dumnezeu. Atunci când spunem: „Pot trăi fără Dumnezeu. Nu am nevoie de Tine. Nu Te vreau”, rupem legătura cu El. Tatăl îl lasă să plece, așa cum și Dumnezeu ne lasă uneori libertatea să alegem singuri.
Scena II – Plăceri trecătoare (v.13)
Fiul adună „tot ce avea” (v.13). Viața nu i se păruse niciodată mai promițătoare. Vede oportunități, simte fiorul aventurii și pornește spre „Las Vegasul” lumii antice, plin de distracții, bordeluri și jocuri de noroc. Duce o viață „desfrânată” (v.13), dar bucuria este de scurtă durată. El „își risipește averea”, irosindu-și viața.
Scena III – Viața fără Dumnezeu (v.14–16)
Când entuziasmul dispare, realitatea îl lovește. Începe să experimenteze:
Un sentiment de goliciune
„A cheltuit totul” (v.14) și „a început să ducă lipsă” (v.14). Ajunge să poftească la roșcovele porcilor (v.16) – o imagine a foamei adânci a inimii noastre, pe care doar o relație cu Dumnezeu o poate umple.
Pierderea libertății
Căuta libertatea, dar a găsit robia (v.15). Ajunge să păzească porcii – o ocupație interzisă evreilor, fiind considerată necurată.
Singurătate
Cât timp a avut bani, a avut și prieteni. Dar, când s-a ruinat, toți l-au părăsit. Când avea ce cheltui, era „în regulă”, dar acum „nimeni nu-i dădea nimic” (v.16).
Actul II – În valea deciziei (v.17–20a)
Fiul începe să gândească.
Luca 15:17 spune: „Și-a venit în fire.” El își folosește mintea. Creștinismul nu este un salt irațional în credință – este cel mai logic lucru pe care îl poți face. Fuga de realitate este cea mai mare iluzie. Așa că își vine în fire și acționează.
Nu se mai gândește la motivele sale; pur și simplu vrea mâncare. Niciun om nu are întotdeauna motivele perfecte. Important este să faci ceea ce este corect.
Hotărăște să se întoarcă: „S-a sculat și a plecat la tatăl său.” Credința implică o decizie. Este un act al voinței, bazat pe ceea ce știm. Când a plecat, a spus: „Dă-mi!” Acum spune: „Iartă-mă!” (v.18–19). Este greu să recunoști că ai greșit – tuturor ne este teamă să pierdem fața.
Actul III – Întoarcerea acasă (v.20b–24)
Fiul îl uitase pe tatăl său, dar tatăl nu-l uitase pe el (v.20b). În fiecare zi, îl aștepta, privind în zare, sperând. Când, într-o zi, îl vede de departe, „i s-a făcut milă” (v.20b). Inima i se frânge văzând cât de mult și-a distrus fiul viața.
„A alergat” spre el (v.20b). Pentru un om în vârstă, a alerga era considerat rușinos, nedemn. Dar tatăl nu ține cont de demnitate. Îl îmbrățișează și îl sărută de multe ori. Fiul începe să-și spună mărturisirea (v.21), dar tatăl îl întrerupe. Nu-l ceartă, nu-l mustră, nu-i spune „Ți-am zis eu”, nu-i pune condiții. Spune doar: „Repede!” (v.22).
Îi aduce haina cea mai bună – rezervată oaspeților de onoare –, un inel, semn al încrederii și al demnității, și sandale – pe care le purtau doar stăpânii și fiii, nu robii. Toate acestea sunt semne ale iertării și restaurării. Apoi taie „vițelul cel îngrășat”. Urmează o petrecere, o sărbătoare cu muzică și dans (v.25) – o imagine a bucuriei vieții creștine.
Dar povestirea are și un alt personaj – fratele mai mare. El este furios (v.28). A fost mereu aproape de casă, dar niciodată nu pare că s-a bucurat cu adevărat de relația cu tatăl. Nu înțelege entuziasmul și consideră totul exagerat. Totuși, este invitat și el la petrecere. Poate și el să guste iertarea deplină, relația restaurată, bucuria adevărată și împlinirea vieții.
Nu rata petrecerea!
Fie că te regăsești mai mult în fratele mai mic, fie în cel mai mare, cheia este să te întorci la Tatăl și să intri în bucuria comuniunii cu El. Dacă nu ai această relație, te poți întoarce acasă chiar azi. Nu te îngrijora de motivele tale.
Dacă vrei, poți rosti această rugăciune:
Rugăciune
Tată, am păcătuit împotriva cerului și împotriva Ta.
Îți mulțumesc că mă iubești atât de mult și că atunci când greșesc, nu mă respingi.
În clipa în care mă pocăiesc și mă întorc la Tine, mă primești cu bucurie și spui:
„Să mâncăm și să ne veselim!” (v.23)
©Nicky Gumbel, 2024
Această meditație este adaptată din cartea 30 Days de Nicky Gumbel.
Publicată de Hodder & Stoughton în Marea Britanie și de HarperCollins Christian Publishing în SUA.
