„Drept răspuns, Isus le-a zis: «A sosit ceasul să fie proslăvit Fiul omului.»” (Ioan 12:23)
În contextul acestui pasaj, nu este clar ce au înțeles ucenicii sau grecii care Îl căutau pe Isus. Pentru cititorul contemporan, însă, afirmația Domnului capătă o semnificație profundă și încurajatoare, dezvăluind o perspectivă teologică esențială asupra suferinței și gloriei.
Evanghelia după Ioan menționează anterior un alt moment în care Isus face referire la „ceasul” Său. La nunta din Cana, El îi spune mamei Sale:
„Femeie, ce am a face Eu cu tine? Nu Mi-a venit încă ceasul.” (Ioan 2:4).
În ambele situații, „ceasul” indică un moment decisiv, încărcat de tensiune și risc. Această idee este întărită și în Ioan 7:30, unde se precizează că Isus nu a putut fi arestat deoarece „încă nu-I sosise ceasul”.
Prin urmare, Scriptura sugerează că venirea „ceasului” marchează momentul în care planul divin se împlinește, chiar dacă acesta presupune arestarea și moartea Sa, așa cum intenționau autoritățile iudaice ale vremii. Pe de altă parte, același Evanghelist vorbește despre un viitor în care Hristos va fi glorificat:
„Duhul nu fusese încă dat, pentru că Isus nu fusese încă glorificat.” (Ioan 7:39).
Astfel, apare o întrebare teologică importantă: care este relația dintre „ceasul” morții și „ceasul” proslăvirii? Răspunsul oferit chiar de Isus este surprinzător și profund: moartea și proslăvirea nu sunt două momente separate, ci două dimensiuni ale aceleiași realități.
Pentru a explica acest adevăr, Isus construiește un argument în trei etape, folosind imagini sugestive:
Mai întâi, ilustrația bobului de grâu:
„Dacă bobul de grâu, care cade în pământ, nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce mult rod.” (Ioan 12:24).
Moartea devine aici condiția rodirii. Apoi, imaginea celui care își pierde viața:
„Cel ce-și iubește viața o va pierde, dar cel ce-și urăște viața în lumea aceasta o va păstra pentru viața veșnică.” (Ioan 12:25).
Sacrificiul devine calea spre viață. În cele din urmă, rugăciunea profundă a lui Isus: „Acum sufletul Meu este tulburat. Și ce voi zice?
«Tată, izbăvește-Mă din ceasul acesta»? Dar tocmai pentru aceasta am venit până la ceasul acesta!” (Ioan 12:27).
Acceptarea „ceasului” confirmă misiunea Sa. În lumina acestor afirmații, moartea și învierea nu mai apar ca evenimente separate sau opuse. Ele formează un singur act mântuitor, perceput diferit în funcție de perspectivă: din punct de vedere uman, „ceasul” înseamnă suferință și moarte; din perspectiva lui Dumnezeu Tatăl, același „ceas” reprezintă glorificarea Fiului.
Această unitate între suferință și slavă redefinește sensul crucii și oferă credincioșilor o înțelegere mai profundă a planului divin.
Va urma – Partea a III-a
Dr. Vlad Schlezak, MSc
medic psihiatru creștin, fondator APCCM, autor și speaker
