Zilele acestea, un eveniment inedit a captat atenția curioșilor și iubitorilor de călătorii spațiale. Capsula Orion a fost lansată într-o călătorie în jurul Lunii, o călătorie care va dura 10 zile.
Este prima dată după 50 de ani când omenirea reia călătoriile spre Lună, cu scopul de a realiza un așezământ permanent pe ea. Spre deosebire de emoția pe care astfel de călătorii o provocau atunci, astăzi evenimentul a trecut destul de neobservat.
Lumea s-a schimbat și noi ne-am schimbat odată cu ea. Filmele și cărțile SF, miile de imagini transmise de sateliți, documentarele ne-au familiarizat suficient cu spațiul cosmic, astfel că sentimentul de inedit se cuibărește mai greu în mintea noastră, asaltată de atâta informație.
În plus, contextul internațional și social s-a schimbat dramatic, reconfigurând noi priorități. Cu toate acestea, fascinația pentru spațiul cosmic a rămas neschimbată.
Am fost educat să consider acest spațiu ca pe unul sacru, dedicat științei și oamenilor de știință, un loc imens în care cercetarea și colaborarea își dădeau mâna, un spațiu în care numai rațiunea avea legitimitatea să se afirme.
Pe astronauți și pe cei care lucrau alături de ei i-am privit aproape ca pe superoameni, modele de urmat: minți de savant ce sălășluiau în trupuri de atleți. Niciodată nu am crezut, pentru că așa era lentila prin care eram educat să privesc lucrurile, că acești oameni pot avea și suflet, pot avea o credință personală, ca noi toți, muritorii de rând.
Au trecut ani și, citind mai mult, aveam să descopăr lucruri uimitoare despre astronauți și credințele lor. Am realizat că spațiul nu este doar locul rațiunii, ci și al credinței. Politica NASA a fost, în general, să se focalizeze pe activitatea științifică a membrilor ei, lăsând într-un con de umbră credințele lor personale.
Cu toate acestea, mai ales în ultimii ani, au ieșit la iveală mărturii emoționante ale celor care au depășit atmosfera și s-au avântat în necunoscut, mărturii care ne vorbesc despre cine suntem noi ca oameni, despre orizonturile noastre sufletești.
Astfel am descoperit că din cei 12 astronauți care au aselenizat, aproape jumătate au fost creștini practicanți. Doar 3–4 și-au păstrat credința privată, iar unul a fost orientat către o spiritualitate noncreștină.
Aceasta a constituit un șoc pentru mine. Mă așteptam ca oameni de știință de un asemenea calibru, antrenați să ia decizii raționale și reci, să nu aibă nimic de-a face cu credința.
Surpriza avea să vină când am aflat că unii dintre cei care au participat la misiunile spațiale s-au convertit tocmai pentru că au ieșit în afara Terrei, iar alții, cei mai mulți, nu au văzut nimic nepotrivit între a fi credincios și a fi om de știință.
Pe 24 decembrie 1968, echipajul misiunii Apollo 8, aflat pe orbită în jurul Lunii, a citit pe rând primele versete din Geneza
„La început, Dumnezeu a făcut cerurile și pământul”.
Aceasta a fost prima dată în istorie când un text biblic a fost citit de oameni din afara spațiului terestru. Transmisiunea TV a fost urmărită de aproximativ jumătate de miliard de oameni și a devenit una dintre cele mai urmărite transmisiuni live din istorie.
Majoritatea nu știe, dar după aselenizarea Apollo 11, Buzz Aldrin, unul dintre cei doi astronauți care au pășit efectiv pe solul lunar, a avut în privat un moment de rugăciune și s-a împărtășit (avea o mică capsulă cu vin și pâine oferite de reverendul său pentru acest scop).
Ca fapt divers, el a fost cel mai bine fotografiat astronaut de pe Lună; poza sa a devenit iconică pentru aselenizare.
Cuvintele lui Neil Armstrong, primul om care a pășit pe Lună: „Un mic pas pentru om, un mare pas pentru omenire”, au fost preluate de media și au rămas în mentalul colectiv.
Mai puțini știu ce a spus Aldrin despre acest eveniment: „Aș dori să cer câteva momente de liniște… ca fiecare persoană care ascultă să reflecteze la evenimentele ultimelor ore și să mulțumească în felul său.”
El a citit în privat un pasaj din Evanghelia după Ioan „Eu sunt vița și voi sunteți mlădițele” și s-a împărtășit.
John Glenn, primul american care a orbitat Pământul, a spus: „Să privești această creație și să nu crezi în Dumnezeu mi se pare imposibil.”
Charles Duke, membru al lui Apollo 16, devenit foarte activ în credința creștină, avea să spună: „A merge pe Lună a fost o experiență extraordinară, dar a-L cunoaște pe Isus Hristos ca Mântuitor este mult mai important.”
Se pare că ieșirea în spațiul cosmic, în loc să diminueze credința, o amplifică. Mulți dintre astronauții programului Apollo au vorbit despre sentimentul de uimire și transcendență văzând Pământul din spațiu.
În psihologie, există chiar un termen pentru acest fenomen: overview effect, schimbarea profundă de perspectivă pe care o au mulți astronauți când văd Pământul ca o „mică lume fragilă” în cosmos.
Deși sunt oameni de știință și tehnologie, mulți dintre ei descriu experiența spațiului într-un limbaj spiritual sau religios.
Gene Cernan, ultimul om care a pășit pe Lună, mărturisea că experiența l-a convins de existența lui Dumnezeu: „Știința și tehnologia m-au adus acolo, dar când am ajuns și am privit înapoi spre Pământ, acestea nu puteau explica ce vedeam și ce simțeam. […] Prea mult scop, prea multă logică. A fost prea frumos ca să se fi produs din întâmplare. Există un Creator al universului. Există un Dumnezeu.”
Jim Irwin, de pe Apollo 15, a devenit predicator, scriind după expediția lunară că pe parcursul ei „s-a bizuit mai mult pe Dumnezeu decât pe Houston”.
Și lucrurile nu se opresc aici. Ed White (Edward H. White II), unul dintre pionierii NASA, a fost primul american care a ieșit în spațiu în misiunea Gemini 4 (3 iunie 1965). Pe 27 ianuarie 1967, în timpul unui test la sol pentru misiunea Apollo 1, a izbucnit un incendiu în capsulă, iar toți trei astronauți, inclusiv White, au murit.
Un grup de angajați și susținători NASA (Apollo Prayer League,, o organizație care număra 40 000 de oameni), coordonați de Rev. John M. Stout, a vrut să împlinească dorința lui White, care spusese că și-ar dori ca o Biblie să ajungă pe Lună. Ideea a devenit un proiect memorial.
O copie a acestei „Lunar Bible” a fost trimisă și pe Apollo 13, dar misiunea nu a mai putut aseleniza din cauza exploziei rezervorului de oxigen, astfel că Biblia a orbitat Luna.
Ea a ajuns efectiv pe suprafața Lunii cu Apollo 14, prin Edgar Mitchell, care a transportat în kittul său de obiecte personale aproximativ 100 de copii microforme ale „Lunar Bible”.
Acestea au devenit primele Biblii complete ajunse pe Lună, fiind ulterior distribuite ca suveniruri către membrii Apollo Prayer League, susținători NASA, muzee, sau colecții private.
Astăzi, urmărind traseul Artemis II în jurul Lunii, nu putem să trecem cu vederea că printre cei patru membri ai echipajului, pilotul Victor Glover este un creștin practicant.
Glover a avut anterior rolul de inginer de zbor pe Stația Spațială Internațională în timpul Expediției 64, o misiune de 168 de zile (2020–2021), în care a adus la bord o Biblie și pahare pentru împărtășanie și a urmărit adunările de închinare transmise în direct de la biserica sa locală.
„Vreau să folosesc abilitățile pe care mi le-a dat Dumnezeu pentru a-mi face bine meseria și pentru a-mi sprijini colegii de echipaj, misiunea și NASA”, a spus el într-un interviu acordat ziarului Christian Chronicle.
În timpul acelei misiuni, a postat multe fotografii pe rețelele de socializare, spunând că ceea ce a văzut din navă i-a amintit de ceea ce a citit în Biblie.
În timpul conferinței de presă în care a fost anunțat ca pilot al misiunii Artemis II, el i-a mulțumit lui Dumnezeu „pentru această oportunitate uimitoare”: „Mă rog ca Dumnezeu să binecuvânteze această misiune. Dar mă rog și ca noi să putem continua să fim o sursă de inspirație pentru cooperare și pace, nu doar între națiuni, ci și în propria noastră națiune.”
Glover a declarat revistei Christianity Today că „în mod intenționat” îl pune pe Dumnezeu în prim-plan, deoarece „așa încerc să-mi trăiesc viața”.
„Știu că Dumnezeu ne poate folosi pentru scopurile Sale. Când Isus îi învăța pe ucenici să se roage, a folosit rugăciunea pe care o știm cu toții: ‘Tatăl nostru care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău’, așa că și eu mă consider un mesager al Împărăției Sale care vrea să facă voia Lui”, a spus el.
Glover și-a amintit că, în misiunea anterioară, soția sa l-a întrebat dacă era emoționat înainte de prima ieșire în spațiu și „am spus că nu, am făcut tot ce am putut pentru a mă pregăti, inclusiv m-am rugat și am citit Biblia”.
El a făcut, de asemenea, un apel către creștinii din întreaga lume să „se roage pentru echipajul nostru și pentru buna funcționare a echipamentelor navei”.
Suntem în preajma sărbătorii pascale. Ieșirea în afara Terrei ne permite să avem o perspectivă amplă asupra a ceea ce suntem. Pentru unii, imensitatea cosmosului copleșește, iar Pământul nu e decât un fir de praf aruncat în neant. Dar noi, ca și creștini, putem privi altfel, putem vedea în ființa umană o creație specială pe care Dumnezeu o iubește.
Așa cum spunea James Irwin (Apollo 15): „Faptul că Dumnezeu a umblat pe Pământ este mai important decât faptul că omul a pășit pe Lună.”
Iar emoția plină de venerație la vederea imensității cosmice nu este decât un ecou al unei chemări Acasă.
La mulți ani tuturor celor cu nume de flori și Hristos a înviat celor care sărbătoresc deja învierea Domnului!
Autor: Mihail Tudor Gavrilă
