De mii de ani, oamenii s-au adunat în jurul focurilor de tabără și au privit cerul nopții, studiind stelele.
Acum, datorită telescoapelor și sateliților și progreselor tehnologiei moderne, am descoperit mai multe despre creația cerească a lui Dumnezeu decât oricând înainte: diverse planete, praf interstelar, găuri negre misterioase și miliarde de alte galaxii.
Totuși, ceea ce am descoperit noi nu este nou pentru Dumnezeu. Sunt exact aceleași ceruri și același pământ pe care El le-a creat chiar la începutul timpului. Și deși doar am zgâriat suprafața a ceea ce rămâne încă să fie descoperit, vastitatea cerurilor și strălucirea designului său atrag atât umilință, cât și închinare.
În Psalmul 8, David a scris:
„Când privesc cerurile Tale, lucrările degetelor Tale, luna și stelele pe care le‑ai întemeiat, îmi zic: Ce este omul ca să‑Ți amintești de el și fiul omului ca să‑l cercetezi?”
Psalmul 8:3-4 NTR
Același Dumnezeu care a atârnat soarele, luna și stelele pe cer, ne-a creat și pe noi. El te-a creat. Este minunat să credem că El ne consideră creațiile Sale prețuite.
Asemenea lui David, aceasta ar trebui să ne smerească și să ne îndemne să ne închinăm.
Cine suntem noi, până la urmă, pentru a fi iubiți, aleși și răscumpărați – mai ales când nu merităm asta? Cine suntem noi, în comparație cu măreția lui Dumnezeu, să fim creați după chipul Lui? Cine suntem noi ca Dumnezeu să Se gândească la noi? Cine suntem noi ca Lui să Îi pese de detaliile vieții noastre?
Noi suntem poporul Său. Copiii Lui. Noi îi aparținem.
Așadar, astăzi, să ne încredem în Dumnezeul nostru creativ, plin de compasiune și iubitor. În El ne vom pune încrederea. El este locul în care ne vom pune speranța.
Sursa: YouVersion
