
De câteva zile, de când a apărut primul ministru la o biserică din Oradea, fierb patrioții; au apărut acuzațiile, veninul și dreptatea sau sfințenia de care nu au dat dovadă – prin tot ceea ce au scris – a fost folosită într-un mod răutăcios. Aceștia vin cu argumente biblice, (unii se pretind teologi de marcă…) le folosesc unde li se potrivește lor, dar realitatea este alta. Dacă te apropii un pic mai mult, vei observa cine îi împinge și ce duh îi călăuzește…. De obicei, invidia lor este dată în vileag.
Oameni care nu au realizat aproape nimic în viață, nici personal și nici profesional, vin să își dea cu părerea, despre orice și oricine, inclusiv despre acest subiect. Ei și-ar fi dorit să fie acolo, dar nu pot, și atunci frustrarea îi determină să folosească cuvinte jignitoare și informații trunchiate. Consider că sunt lipsiți de onestitate toți aceia care condamnă vizita primului ministru într-o biserică, indiferent care ar fi ea.
Acest om, înainte de a avea o funcție trecătoare, are un suflet și are nevoie de Evanghelie. Or aceia care condamnă vizita lui, sunt ei propovăduitori ai harului? Nu ni se pare că duplicitatea este prezentă în atitudinea lor? Dacă un favorit de al lor ar fi fost acolo, erau foarte fericiți, dar pentru că a fost altul, s-au răsculat… și l-au anatemizat, doar că, aceste poziții delirante sunt de înțeles și nu au nimic de a face cu realitatea, e vizibil cine îi inspiră.
Adunarea fraților este un loc în care vin păcătoșii, predicăm acest lucru. Vorbim despre biserică în termenii unui spital de păcătoși și nu al unui club de sfinți. Da, acolo în biserică trebuie să vină păcătoșii. Hristos a spus:
„Adevărat vă spun că vameșii și curvele merg înaintea voastră în Împărăția lui Dumnezeu. Matei 21:31.
Aceștia au nevoie de Evanghelie! Se pare că alții au pus monopol pe Evanghelie și se pretind ușierii de la poarta Împărăției, spun ei cine are voie și cine nu. Aceia care condamnă vizita unor păcătoși în Adunare, nu încalcă principiul Scripturii? Câtă falsitate putem avea și câtă duplicitate putem arăta lumii! Ar fi fost mai bine să tacă și să se roage și ei! Acest om are calitatea de prim-ministru, pentru o vreme, un om care a fost așezat de Dumnezeu în această funcție pentru acest timp, sau nici asta nu se acceptă?.
A salutat comunitatea prezentă, cu ce a greșit? Cu ce a pângărit locul acela? A spurcat scena? A pătat microfonul? Nu înțeleg, care e păcatul? Ce nu ne convine? Suntem deranjați de prea multă libertate? Nu ne place că putem predica Evanghelia într-un mod liber? Tânjim după comunism? Vrem dictatură? Condamnăm măsurile luate de politicieni, se pare că aceste măsuri ne ating la ce avem cel mai scump, la buzunar, acolo este comoara noastră!?
Aceasta ne frustrează cel mai mult și ne face violenți în limbaj. Dacă priviți comentariile, vă veți da seama ce îi frământă cel mai tare, câtă ură au față de acest om căruia i le pun toate în cârcă, dar e judecată nedreaptă. Le amestecă fără niciun pic de rațiune. Ce avem în inimă, iese pe gură!
Nu ne îndeamnă Biblia să ne rugăm pentru cei înălțați în dregătorii? Și ei sunt oameni cu slăbiciuni. Ne spune Biblia ca doar în anumite condiții să ne rugăm…? Se pare că specialiștii au extras din Cuvânt ce li se potrivește lor! Uite, un om a făcut-o, s-a rugat și este anatemizat, este drept acest lucru? Și cine face aceasta? Frații imaturi și lipsiți de onestitate! În loc să ne bucurăm că este o deschidere și că evanghelicii nu sunt marginalizați, noi ne apucăm să criticăm și să despicăm firul în patru.
Nu cred în sinceritatea și corectitudinea acelora care condamnă, indiferent cine ar fi ei. Mai degrabă, rigiditatea și perspectiva greșită a lor este evidențiată și nu dragostea cu care ar trebui să îi privească pe semeni, indiferent cât de păcătoși sunt. Cum să mai îndrăznească oamenii să vină la pocăiți când sunt ponegriți de sfinți? Când răutatea și impostura celor limitați în gândire primează, ar trebui să ni se umple fața de rușine…
Mai bine s-ar pocăi de invidie, de răutate, de bârfă, legalism și de falsitatea unei vieți imaculate. Evanghelia trebuie predicată așa cum ne-a fost dată, dar constat că Evanghelia trebuie adusă din nou creștinilor evanghelici, în primul rând, pocăiții să se întoarcă la adevărul Bibliei. Pentru că este multă amestecătură și multă confuzie în jur. Dumnezeu ne vrea oameni preocupați de lumea pierdută și să ducem Vestea Bună, nu să ne băgăm în seamă prin ceea ce nu suntem.
Toți suntem păcătoși care avem nevoie de aceeași Evanghelie! Suntem în aceeași barcă, avem de câștigat lumea pentru Hristos, dar dacă ne pretindem din tagma aleșilor, înseamnă că ne hrănim prea mult din alte surse, ne lăsăm manipulați de cuvintele fermecătoare ale unor mesia falși, (trezirea în conștiință nu va veni), iar rezultatele sunt evidente. Evanghelia este una singură, să o citim și să o trăim în modul realist, altfel fățărnicia dă pe dinafară.
Sorin Cigher,
18 ianuarie 2026 – Sibiu

