A fost copilul mult așteptat, promis și oferit unei familii de credincioși autentici. Fiind oameni cu frică de Dumnezeu, slujitori ai altarului, au primit darul când a fost vremea și nu când și-au propus ei.
S-a născut copilul care a adus o mare bucurie familiei și rudeniilor, la bătrânețe, cu o misiune pe care mulți nu au înțeles-o. Nu deținem foarte multe date despre copilăria lui, dar istoria biblică ni-l prezintă ca unul care știe ce rol are pe pământ și nu-și atribuie merite care nu-i aparțin.
Se întâlnește cu Mântuitorul în râul Iordan, se simte stingher că trebuie să-L boteze pe Hristos, dar o face, recunoscând că Isus este Fiul lui Dumnezeu care a venit să mântuiască omenirea. Toată lumea trebuia să privească de acum spre El și nu spre Ioan!
De la botezul Domnului, nu-l mai vedem decât închis pentru adevăr. Misiunea lui se apropie de final. A fost gata să sufere pentru adevăr, mai mult decât să sufere adevărul pentru el. A predicat Evanghelia în mod radical și practic, a spus ce a trebuit și când a trebuit, cu orice preț. A avut curaj.
Nu-l interesau consecințele și nu era deranjat de nicio amenințare. Când a fost închis, nu a cerut să fie eliberat pe cauțiune, când a fost condamnat la moarte, nu a fost disperat și nici nu a încercat să evadeze din lumea ostilă, nu a apelat la „pile”, deși avea cele mai grozave relații. Ar fi fost posibil să se întâmple minuni, dar nu a fost așa; a acceptat și a murit cu demnitate.
Distracția regelui a fost foarte scumpă: viața unui sfânt. Păcatul costă multe vieți și aduce multe lacrimi… Adevărul trăit și vorbit are o valoare pe care nu o putem echivala material, pentru că are implicații veșnice.
Curajul de a vorbi a făcut din ucenicii Domnului martiri. Ioan a fost un martir al Adevărului, chiar dacă se pare că a pierdut mult încă din tinerețe. De fapt, el a câștigat totul de timpuriu.
Ioan Botezătorul rămâne în istorie ca unul care își ia în serios slujba, chemarea și rămâne fidel până la capăt. Lasă în urmă o mărturie vie, chiar dacă a trebuit să moară pentru ea.
Ioan L-a recunoscut pe Hristos ca Domn și Dumnezeu. Chiar dacă nu a mai apucat să vadă lucrarea de la cruce, el a crezut în tot ce urma să facă Domnul pentru omenire. Și-a pus capul pe butuc cu demnitate și cu liniștea că viața lui (și soarta omenirii) este pe mâini bune.
Au rămas cuvintele celebre:
„Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez!” (Ioan 3:30)
Adevărat, s-a micșoarat! Viața unui sfânt lasă urme în istorie și multe binecuvântări pentru generațiile care vin după el. Tu ce lași în urma ta?
Sorin Cigher,
7 ianuarie 2025 – Sibiu
