Înainte de icoane și mozaicuri aurite, înainte de catedrale semețe și liturghii solemne, 𝐂𝐫𝐚̆𝐜𝐢𝐮𝐧𝐮𝐥, pe care îl celebrăm astăzi, a fost o licărire modestă de lumină în întunericul catacombelor romane, o temere însoțită de smerenie, dar și puțină speranță.
După părerea mea, este bine să ne reamintim câteodată cum arată și unde se găsește cea mai veche reprezentare picturală a Nașterii Domnului pe care o cunoaștem cel puțin până la momentul de față.
Este o frescă extrem de modestă din punct de vedere artistic și deteriorată de trecerea timpului, a cărei valoare este în principal istorică și teologică. Este realizată, în grabă, cu mijloace puține, prin pigmentarea aplicată direct pe tencuială umedă. Se găsește într-un loc al morților. În Catacombele Priscillei din Roma și datează din secolul al III-lea. Nu este o icoană în sensul de mai târziu, nici un tablou de altar.
Imaginea este de o simplitate absolută: Fecioara cu Pruncul în brațe, un personaj masculin (profetul) care indică steaua, fără iesle, fără magi, fără îngeri cântători. Nici Fecioara Maria și nici Pruncul Hristos nu poartă aură. Dar nu pentru că nu o aveau, ci pentru că limbajul vizual creștin este minimal și prudent în această perioadă. Iconografia creștină era încă în formare în secolul al III-lea.
Nu există niciun spectacol cromatic în această pictură modestă, ci doar o puternică mărturisire de credință.
Fresca a fost realizată în perioada bisericii primare când creștinismul nu era divizat – cum este astăzi – în câteva biserici mai importante și nenumărate confesiuni, ci se reducea la o comunitate mică, în general prigonită (până la Constantin cel Mare), lipsită de putere politică și protecție juridică, dar sigură de un lucru esențial: Dumnezeu s-a născut și s-a făcut om.
Evident, fresca este nesemnată, căci în catacombele Romei nu se picta pentru glorie, ci pentru credință, memorie și speranță. Crăciunul nu era o sărbătoare publică, ci un adevăr trăit pe ascuns. Iar tocmai această simplitate, această fragilitate, îi dă o autenticitate tulburătoare și indiscutabilă.
Prin această frescă, nașterea lui Hristos intră în istorie nu cu splendoare, ci cu smerenie.
Poate că, într-o lume obosită de zgomot inutil și exces opulent, această frescă din catacombele Romei ne oferă o revelație esențială a Crăciunului: fie ca Dumnezeu să se nască și în noi.
Autor: Bogdan Bucur,
Lector universitar și autor de cărți
