Apropierea sărbătorii Nașterii Domnului este un prilej de împodobire a căminelor noastre și chiar a caselor de rugăciune cu renumitul brad de Crăciun.
Ce spune Biblia despre brad?
Este împodobirea bradului un obicei păgân, o potrivire cu “chipul veacului” sau un simbolism pozitiv și educativ pentru răspândirea valorilor creștine în mijlocul generației noastre? Trebuie să fie bradul un motiv de ceartă între creștini sau un prilej de bucurie și comuniune creștină?
Suntem datori să recunoaștem că Biblia nu vorbește nimic despre bradul de Crăciun. Tradiția împodobirii bradului a apărut abia în secolul al XVI-lea în Europa. Se pare că primul brad împodobit a fost așezat în piața centrală din Strasbourg în anul 1539. Familiile creștine luterane din Germania își împodobeau casele cu brazi, iar obiceiul împodobirii copacului verde cu mere, nuci, dulciuri și lumânărele îi este atribuit reformatorului Martin Luther.
Pastorul și cronicarul luteran estonian Balthasar Russow scria în anul 1584 despre obiceiul împodobirii bradului în mijlocul cetății, iar oamenii se adunau să cânte, să danseze și să se bucure în jurul acestuia cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Cu timpul tradiția împodobirii bradului s-a răspândit, iar astăzi el este prezent nu doar în mall-uri, aeroporturi, instituții publice, ci și în case și biserici.
Este împodobirea bradului un obicei păgân, o conformare cu „chipul veacului”, un păcat sau un prilej de bucurie și sărbătoare?
Unii creștini asociază bradul cu tradițiile păgâne care foloseau pomi verzi în ritualurile lor. Alții fac referire la textul biblic din Ieremia 10:2-4, text care vorbeşte despre oamenii care tăiau un copac, ciopleau un idol din el și împodobeau cu aur sau argint. Există creștini care subliniază faptul că bradul împodobit distrage atenția oamenilor de la adevăratul motiv al sărbătorii.
Pentru unii bradul este un simbol al consumerismului, al presiuniii sociale, al exacerbării materialismului și egoismului. Creștinii fundamentaliști socotesc împodobirea bradului ca o lepădare de credință, ca o aducere a „urâciunii pustiirii”! în locurile sfinte, ca o decădere spirituală. Ei sunt gata să arunce „anatema” asupra celor care împodobesc bradul, să se certe cu frații lor, să îi desconsidere sau să îi compătimească pe aceștia considerându-i fireşti sau chiar eretici.
Ce este de făcut? Cum trebuie abordată această problemă?
Biblia nu spune nimic în această privință. Ea nu recomandă, dar nici nu interzice împodobirea bradului. Bradul este un element neutru. Totul depinde de context, istorie, cultură, conștiință, libertatea creștină. Biblia spune că:
„Toate lucrurile sunt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpânire pe tine” (1 Corinteni 10:23).
Dacă bradul devine un idol, dacă el devine esența sărbătorii, dacă el devine mai important decât Sărbătoritul, atunci el trebuie interzis. Dacă bradul este doar un decor care înfrumusețează un loc, dacă prin simbolistica lui el poate fi un mijloc de a le vorbi altora despre Hristos, el poate fi acceptat.
Bradul este un simbol al vieții veșnice, face parte din identitatea culturală a Europei, poate fi folosit ca o unealtă educativă pentru generația tânără, ca o metodă de comuniune familială, ca o celebrare a bucuriei.
În ceea ce privește moștenirea mea familială și spirituală, pot spune că am crescut cu bradul în casă și în Biserică. Cea mai veche amintire ce o am, în privința împodobirii bradului, este din anul 1972.
La Coșteiul de Sus, un sat frumos aflat în mijlocul pădurilor, bradul era împodobit cu nuci, mere, saloane, şi era prezent în fiecare an în casa noastră și în micuța adunare. Nimeni nu se închina înaintea lui, nimeni nu se certa din cauza lui, nimeni nu se împiedica de prezența lui în adunare, ci toți se bucurau că pentru câteva zile sala de închinare este frumos împodobită.
Iar printre cei ce erau prezenți acolo se aflau Ioan Ardelean, un diacon aspru, Laurențiu Tuțac (tatăl meu), un pastor echilibrat și Liviu Olah, evanghelistul duhovnicesc prin care Dumnezeu a adus trezirea în România în anii regimului comunist.
Dragii mei, bradul împodobit nu este un obiect de închinare, ci un decor specific acestei perioade din an. El nu trebuie să devină un motiv de ceartă, ci trebuie să fie un prilej de bucurie. Dar dacă bucuria este dată doar de el, atunci sărbătoarea devine tristă.
Adevărata bucurie este că Isus Hristos a părăsit gloria cerului, a luat chip de om, a venit pe pământul acesta stricat ca să ne caute şi să ne mântuiască. El este bucuria noastră, El este „pomul cel verde” care nu se va ofili niciodată!
Autor: Nelu Tuțac
