Există o smerenie care se vede înainte să deschidă cineva gura. Este smerenia omului care știe că vede doar în parte, care își amintește că Dumnezeu rămâne Dumnezeu, iar noi rămânem oameni. În contrast puternic cu această atitudine apare aroganța celui care a citit o carte, a ascultat o predică sau o prelegere și brusc vorbește ca și cum ar cunoaște cerul la nivelul unui insider. Această încredere falsă a făcut ravagii în multe biserici.
Din perspectivă creștină, nimic nu este mai periculos decât omul care nu mai are întrebări. Biblia nu îi ridică în slăvi pe cei care vorbesc tare, ci pe cei care se tem de propria lor limitare. Sunt oameni care se poartă ca și cum ar fi stat lângă apostolul Pavel când primea revelația. Oameni care dau verdicte cu seninătatea cuiva care știe inima lui Dumnezeu mai bine decât oricine. Această atitudine nu are legătură cu smerenia, ci cu impostura spirituală.
Apostolul Pavel, unul dintre cei mai luminați oameni ai Scripturii, spune: „Acum vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos”. Dacă el a vorbit despre limite, cum poate cineva dintre noi să vorbească fără ele? Pavel nu și-a permis să vorbească în numele lui Dumnezeu fără teamă. Nu și-a împins părerea personală la rang de mandat ceresc. A știut că Dumnezeu nu îi datorează explicații și că revelația nu îl face stăpân pe adevăr, ci slujitor.
Moise, chemat direct de Dumnezeu, a avut momente de îndoială. A întrebat. S-a temut. A recunoscut că nu știe. Ilie, profet de foc, a ajuns la peșteră și a spus că nu mai poate. Ioan Botezătorul, care L-a prezentat pe Mesia, a trimis totuși oameni să întrebe: „Tu ești Acela care trebuie să vină?” Toți acești oameni mari au avut întrebări. Asta nu le-a scăzut credința. Le-a arătat smerenia.
Când cineva intră într-o biserică și vorbește ca și cum tocmai s-ar fi întors din consiliul ceresc, acel om nu aduce lumină. Aduce tensiune. În loc să clădească, dezbină. În loc să îndrume, impune. În loc să se lase cercetat de Scriptură, o folosește ca pe o armă.
Domnul Isus nu a lăudat niciodată aroganța religioasă. Dimpotrivă, i-a mustrat pe farisei pentru siguranța lor oarbă. Ei știau tot. Răspândeau păreri cu certitudinea cuiva care nu greșește niciodată. Dar tocmai această siguranță i-a făcut incapabili să Îl recunoască pe Fiul lui Dumnezeu.
Cine nu își pune întrebări nu Îl ascultă pe Dumnezeu. Își ascultă propriul ecou.
Biserica trebuie să fie atentă. Nu orice glas hotărât este un glas adevărat. Nu orice ton ferm este tonul adevărului. Slujirea matură nu se măsoară prin cât de repede oferim răspunsuri, ci prin cât de sincer căutăm răspunsurile lui Dumnezeu.
Chem credincioșii și bisericile să îi privească cu discernământ pe acești mari cunoscători care se grăbesc să dea verdict după ce abia au atins suprafața unei teme. Adevărații oameni ai lui Dumnezeu au știut întotdeauna să spună: „Nu știu încă”. Au știut să tacă. Au știut să întrebe.
Smerenia nu înseamnă neștiință. Smerenia este recunoașterea faptului că Dumnezeu nu a încredințat nimănui controlul absolut asupra adevărului. Și că orice răspuns pe care îl dăm trebuie să treacă întâi prin frică de Domnul, nu prin siguranță de sine.
Credincioșii maturi nu se tem să discute, nu se tem să nuanțeze, nu se tem să recunoască ce nu știu. Ucenicii au întrebat. Profeții au întrebat. Sfinții au întrebat. Numai cei mândri au încercat să dea impresia că știu tot.
Cea mai mare protecție a bisericii nu este vocea cea mai tare, ci inimile cele mai smerite. Liderii care spun: „Hai să cercetăm împreună”. Oamenii care pun întrebări înainte să emită păreri. Frații și surorile care înțeleg că adevărul nu este proprietatea lor, ci darul lui Dumnezeu.
Autor: Nelu Filip,
Președintele Cultului Penticostal din România
Un comentariu
Ce ne facem cu aceia care cultivă o falsă ignoranță ca pe o scuză pentru traiul lor păcătos, așa cum sugerează
apostolul Petru în a doua sa epistolă la cap. 3, versetele 5 și 6: ,,Căci înadins se fac că nu știu că odinioară erau ceruri și un pământ scos prin Cuvântul lui Dumnezeu din apă și cu ajutorul apei și că lumea de atunci a pierit tot prin ele, înecată de apă.”