Trăim într-o lume obosită de știri rele. De la crize, conflicte și catastrofe naturale până la frământările sufletului omenesc, suntem inundați zilnic de un flux de informații care ne frământă mintea și ne apasă inima. În această avalanșă de frică și nesiguranță, uităm adesea că noi, creștinii, purtăm în noi cea mai importantă veste din istorie — Evanghelia lui Hristos.
J. Merritt Johnston, directoarea Departamentului Femeilor din cadrul Alianței Mondiale Baptiste, privește această realitate cu ochii unui om care a trăit în lumea presei. În timpul studiilor universitare, ea a fost redactor-șef al unui ziar studențesc și a învățat cum funcționează știrile: care e prima, care atrage, care se vinde. „Mass-media este tot mai preocupată de ceea ce e negativ, iar accentul pus pe rău pare copleșitor față de accentul pus pe bine”, scrie ea.
Dar în mijlocul acestei avalanșe, ea ne amintește că Evanghelia rămâne „știrea de pe prima pagină” a istoriei. În sinagoga din Nazaret, Domnul Isus a citit cuvintele profetului Isaia:
„Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea și orbilor căpătarea vederii, să dau drumul celor apăsați și să vestesc anul de îndurare al Domnului.” (Luca 4:18–19)
Apoi, a rostit cuvintele care aveau să schimbe istoria:
„Astăzi s-au împlinit aceste cuvinte din Scriptură.”
Așteptarea s-a sfârșit. Nădejdea a venit. Dumnezeu a pășit în mijlocul omenirii, aducând vestea eliberării.
Evanghelia care trebuie trăită, nu doar rostită
Johnston observă că în textul biblic apare de trei ori verbul a vesti – sau, în alte traduceri, a proclama. În greacă, acest cuvânt nu înseamnă doar „a anunța ceva”, ci „a da o dovadă vizibilă” a acelui adevăr. Evanghelia nu este un discurs. Este o mărturie vie.
„Suntem chemați nu doar să spunem altora Evanghelia, ci să o trăim. Să oferim lumii o expresie vizibilă a nădejdii pe care o avem în inimile noastre”, scrie autoarea.
Într-o lume zgomotoasă, unde credința riscă să fie confundată cu opiniile, această chemare capătă o forță aparte: trăirea Evangheliei devine cea mai clară formă de vestire.
Două răspunsuri ale inimii: rugăciune și acțiune
„Rugăciunea mișcă mâna care mișcă lumea”, spunea Charles Spurgeon.
De aceea, Johnston invită femeile baptiste din toată lumea să transforme aniversarea celor 75 de ani de rugăciune globală într-o mișcare vie de mijlocire. Ea propune ca fiecare femeie să motiveze alte 75 de persoane să se roage intenționat pentru casele, bisericile și națiunile lor. Ce s-ar întâmpla dacă un asemenea val de rugăciune ar străbate pământul? Poate fi scânteia unei treziri spirituale.
Dar rugăciunea nu rămâne doar cu mâinile ridicate – ea continuă cu mâinile întinse. „Vestea bună prinde viață când cuvintele devin fapte”, spune Johnston. Prin colecta anuală a Zilei Mondiale de Rugăciune, femeile baptiste se implică în proiecte care hrănesc, educă, salvează și vindecă. Astfel, Evanghelia devine pâine, alfabetizare, îmbrățișare, mentorat și speranță.
Vestea care nu îmbătrânește
Știrile lumii se schimbă zilnic, dar Evanghelia rămâne neschimbată. Este singura poveste care nu devine niciodată „veche”. De aceea, creștinul autentic nu doar privește suferința, ci o înfruntă cu rugăciune. Nu se oprește la durerea lumii, ci răspunde cu dragoste.
„Să trecem dincolo de aflarea durerii și suferinței oamenilor din jur. Să înfruntăm aceste provocări cu rugăciune și să le răspundem cu acțiune. Să trăim Vestea bună.” — J. Merritt Johnston
Rugăciune
Doamne Isuse, dă-ne puterea să fim martori vii ai harului Tău.
Într-o lume care se teme, învață-ne să fim purtătoare de pace.
Într-o lume care judecă, ajută-ne să iubim.
Într-o lume care strigă, dă-ne curajul tăcerii care vindecă.
Fă-ne, Doamne, dovezi vii ale Veștii Tale bune.
Amin.
