
Puțini știu că Halloween-ul nu a început ca o simplă sărbătoare a costumelor și dulciurilor. Originile sale se pierd în festivalul păgân Samhain, celebrat de celți acum peste 2000 de ani, ca trecere între vară și iarnă. În noaptea de 31 octombrie, ei credeau că granița dintre lumea celor vii și a morților se subțiază, iar spiritele pot reveni pe pământ. Pentru a se proteja, aprindeau focuri, purtau măști și aduceau jertfe zeilor — practici cu tentă ocultă.
Odată cu răspândirea creștinismului, Biserica a mutat Ziua Tuturor Sfinților pe 1 noiembrie, dorind să înlocuiască obiceiurile păgâne cu o comemorare a sfinților. De aici vine și denumirea All Hallows’ Eve — Ajunul Tuturor Sfinților, care s-a transformat treptat în Halloween.
De-a lungul secolelor, însă, sensul spiritual s-a pierdut. Dintr-o seară dedicată sfințeniei și luminii, Halloween-ul a devenit o celebrare a întunericului, a fricii și a morții. Astăzi, deși este promovat drept o distracție nevinovată, el continuă să aibă rădăcini în simbolismul ocult. Nu întâmplător, fondatorul Bisericii lui Satan, Anton LaVey, numea Halloween-ul una dintre cele mai importante sărbători sataniste. Iar foști lideri oculti, precum John Ramirez, avertizează că această noapte este folosită pentru ritualuri și influențarea copiilor.
Biblia este foarte clară în privința acestor lucruri. Dumnezeu interzice orice formă de vrăjitorie, ghicire sau chemare a spiritelor:
📖 „Să nu te înveți să faci după urâciunile neamurilor acelea… să nu se găsească la tine nimeni care să cheme morții.” (Deuteronom 18:9-14)
📖Iar în Galateni 5:19-21, ocultismul este menționat printre faptele firii care duc la pierderea împărăției lui Dumnezeu.
💡Halloween-ul nu e doar o petrecere tematică. E o reflectare a unei lupte spirituale reale între lumină și întuneric. Alegerea cui îi aparținem nu se face doar o dată pe an, ci în fiecare zi.
Sursa: Buna Vestire Chișinău

