
Pentru mulți, sfărșitul lunii octombrie aduce sperietori, fantome și întuneric. Halloween e prezentat ca o sărbătoare, dar pentru părinții creștini devine o provocare prin care trebuie să-și călăuzească copiii. Iată cum puteți face acest lucru.
Era în preajma Halloween-ului și (într-un mod neînțelept, recunosc) am hotărât să mergem cu fetele noastre la o grădină zoologică din Belgia, împreună cu bunicii. Nu era de mirare că peste tot erau decorațiuni de Halloween, dar atmosfera creată era apăsătoare.
De fapt, m-am simțit neliniștită pe tot parcursul vizitei. Nu din cauza băiețelului cu o mască îngrozitoare care tot apărea și dispărea prin mulțime, ci din cauza fetiței a cărei mână o țineam strâns.
Coșmarul
Fiica noastră era un copil foarte sensibil. Și, după ceea ce trăisem cu ea în primii cinci ani, știam ce impact putea avea un asemenea tablou asupra ei: ca și cum un coșmar ar fi prins viață. Dar ce puteam face? Situația era, cel puțin, stânjenitoare.
Peste câțiva ani, copiii noștri au ajuns la o școală publică într-un sat finlandez. Deși școala avea multe calități, treptat a început să primească tot mai multe activități cu caracter păgân. Una dintre formele în care „păgânismul” și-a arătat colții a fost „coridorul groazei” organizat în jurul Halloween-ului. Trecerea era amenajată de elevii mai mari, cu acordul cadrelor didactice. Chiar dacă unii ar spune că desenele cu fantome sunt o joacă nevinovată, copiii noștri nu se mai simțeau în siguranță la școală.
Am decis să ne folosim libertatea de conștiință ca să îi protejăm și i-am comunicat directoarei că fetele noastre nu vor veni la cursuri până trece perioada respectivă. Oare am fost hiperprotectori? Sau pur și simplu am luat atitudine privind credința și convingerile noastre creștine?
Echilibru
Felul în care abordăm Halloween-ul depinde, cred, de fiecare copil în parte. Unii sunt pregătiți să înfrunte anumite situații, alții nu. Nu există o singură măsură pentru toți! Totuși, iată câteva idei pentru a traversa acest sezon cu mintea limpede.
Mai întâi, să ne rugăm pentru copiii noștri. Au nevoie de ocrotirea lui Dumnezeu când întunericul parcă se așeaza într-un strat gros în jur. Isus ne arată un exemplu atunci când Se roagă: „Nu Mă rog să-i iei din lume, ci să-i păzești de cel rău” (Ioan 17:15).
În al doilea rând, e bine să le reamintim cine este Dumnezeu. El este viața! Isus a biruit moartea. Nu trebuie să ne fie teamă de întuneric, de moarte sau de „fantome”, pentru că „Cel ce este în noi este mai mare decât cel ce este în lume” (1 Ioan 4:4).
Sărbătoare
Un pas important este să-i ferim de stresul inutil: petreceri cu tematică de Halloween, nopți la prieteni cu filme înfricoșătoare, evenimente „de groază” la școală și altele asemenea.
Iar, la final, putem crea o altă sărbătoare pentru cei mici, cum ar fi o „petrecere a luminii”, în care să subliniem că lumina biruie întunericul și viața biruie moartea. Sau le putem muta atenția spre o altă sărbătoare: Ziua Reformei (31 octombrie, marcată în tradițiile protestante), un prilej excelent să privim înapoi la eroii credinței care au adus schimbare în Biserică — și, prin ea, în lume. Un podcast la care revenim des în familie este „Luther: In Real Time”, realizat de Ligonier Ministries.
Oricum am alege să trecem prin această perioadă, să nu uităm că în sezonul Halloween-ului avem o ocazie perfectă să-L înălțăm pe Isus ca „Lumina lumii”! Așa cum întreabă Pavel: „Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul??” (2 Corinteni 6:14)
Știm răspunsul: nu pot fi prietene. Lumina rămâne lumină.
Autor: Elina Placentino
Sursa |CNE.news

