Ne place să credem că suntem ființe neutre, capabile să alegem liber ceea ce vrem. Ne imaginăm că ne formăm singuri personalitatea și că ne decidem viitorul veșnic prin propriile decizii.
Dar omul nu este neutru. El este o ființă creată, purtând în sine chipul unui Dumnezeu Atotputernic. Poate să se dezvolte doar potrivit codului divin sau să se prăbușească prin degenerare.
Ideea libertății absolute e o iluzie. În realitate, omul iubește ceva în taină, iar acel ceva se va arăta cu timpul. Putem alege doar dintre ceea ce ne este pus înainte, dar avem și puterea de a refuza.
Degenerarea este un proces tăcut, dar constant, care pândește omenirea la fiecare cotitură. Și totuși, Dumnezeu vorbește fiecărui om, clipă de clipă. El ne cheamă să construim împreună cu El, nu împotriva Lui.
A te lăsa format de mângâierea Duhului Sfânt nu cere efort de voință, ci o pace adâncă și o minte sănătoasă. A te împotrivi Creatorului, însă, cere voință și multă prostie.
Ființa umană este presată de neființă. A fi cere dorință. A distruge cere voință.
Dumnezeu, care ne însoțește în fiecare secundă, nu ne părăsește până la finalul vieții. Poți cere ajutor. Poți recunoaște că ai greșit. Poți continua să colaborezi cu El. Sau poți alege să-I întorci spatele, crezând că știi mai bine.
Nu ai ales să fii creat, nici cum să fii creat. Dar poți alege să fii împotrivă.
Gândește-te bine.
Posibilitatea de a alege se încheie curând.
Hai, că avem treabă
Autor: Lucian Badescu
