Când am ales să urmez școala de consiliere creștină, am făcut-o dintr-o dorință sinceră de a înțelege mai bine durerea celor care suferă în tăcere. La conferințele de femei pe care le susțin, întâlnesc tot mai multe femei care par „bine” în exterior, dar care se luptă, în interior, cu o tristețe și o dezamăgire a vieții fără margini. Nu știam atunci când am început școala că, de fapt, urma să pătrund adânc în propria mea durere, cea pe care am trăit-o odată cu pierderea mamei mele.
„Am simțit cum, în timp ce învățam despre consilierea creștină, Dumnezeu mă consilia și pe mine!” Daniela Delibaș.
Un drum pe care nu l-am ales întâmplător…
Încă din primele săptămâni de cursuri, am realizat cât de complexă este lupta interioară pe care fiecare om o duce. Până atunci, o vedeam mai ales ca pe o stare emoțională trecătoare – o tristețe prelungită, o lipsă de motivație, o suferință sufletească profundă. Dar nu este așa! Mi s-a părut de-a dreptul copleșitor să aflu cât de multe boli pot apărea la nivelul minții sau câte forme poate lua depresia: depresie majoră, depresie mascată, depresie reactivă, depresie psihotică, depresie spirituală etc.
Mă întrebam: „Cum aș putea eu, ca viitor consilier, să ajut pe cineva care este atât de pierdut în propria suferință?” Erau momente în care plecam de la cursuri cu inima apăsată. Mă întrebam dacă am făcut alegerea corectă, dacă sunt pregătită cu adevărat pentru o astfel de lucrare. Mă simțeam nepregătită, fragilă, vulnerabilă.
Apoi, într-una din zile, în timp ce citeam despre depresia reactivă cauzată de pierderi semnificative, am simțit cum inima mi se strânge. Am retrăit, cu o intensitate surprinzătoare, momentul în care am aflat că mama mea a murit. Fulgerător. În miez de noapte. Avea doar 63 de ani. Nu eram pregătită. Nimeni nu este, de fapt, pentru o astfel de veste.
După moartea ei, am intrat într-un fel de ceață emoțională. Eram prezentă fizic, dar sufletul meu era amorțit. Îmi spuneam că „trebuie să fiu tare”, că „Dumnezeu știe de ce a îngăduit asta”, că „ea e mai bine acolo unde este în cer”, dar în mine era doar multă durere și regrete tardive. Eram supărată pe Dumnezeu că nu m-a avertizat în niciun fel cu privire la moartea subită a mamei mele. El, care mă călăuzea și în cele mai mărunte lucruri ale vieții și a Cărui călăuzire conta enorm pentru mine, acum a ales să tacă și m-a dezamăgit…
În cadrul cursurilor, am aflat despre simptome precum insomnia, pierderea poftei de viață, vinovăția irațională, lipsa speranței – și realizam că trecusem prin toate. În tăcere. Fără să cer ajutor. Fără să vorbesc despre ce simțeam cu adevărat. Într-un fel, cursurile m-au forțat să deschid acel sertar din sufletul meu pe care îl închisesem bine. A fost dureros. Dar si eliberator!
Unul dintre cele mai puternice momente din școală a fost când am studiat despre modul în care Dumnezeu privește suferința umană. Am citit despre profeții Bibliei care au trecut prin depresie – Ilie, David, Iov. Oameni ai credinței, dar care, în anumite momente, au simțit că nu mai pot merge mai departe. Și totuși, Dumnezeu nu i-a condamnat. Nu le-a spus: „Ai prea puțină credință.” Ci i-a ascultat, i-a întărit, i-a restaurat. Ce minunat Dumnezeu avem!
Acest adevăr a fost ca o rază de lumină în întunericul gândurilor mele triste, de dezamăgire și amărăciune. Mi-am dat seama încă o dată că Dumnezeu nu este indiferent la durerea mea ci El este aproape de cel cu inima frântă. Am simțit cum, în timp ce învățam despre consilierea creștină, Dumnezeu mă consilia și pe mine!
Am înțeles că durerea mea nu este un eșec spiritual, ci o rană care are nevoie de vindecare – uneori prin rugăciune, alteori prin terapie, prin cuvânt, prin prezența unei persoane care doar te ascultă… și întotdeauna, prin harul lui Dumnezeu.
Am citit mărturii ale oamenilor care au fost ridicați din cele mai adânci abisuri ale sufletului lor. Am discutat despre cum Cuvântul lui Dumnezeu poate aduce viață și restaurare. Am învățat cum să însoțești un om aflat în depresie fără să încerci să-l „repari” imediat, ci doar să-i fii alături, să-l încurajezi, să-l aduci în prezența vindecătoare a lui Hristos.
Într-un mod tainic, cred că și Dumnezeu mi-a adus mie vindecare prin această școală. M-a ajutat să înțeleg că durerea mea nu a fost în zadar. Că ceea ce am trăit, chiar dacă a fost atât de dureros, poate deveni sursă de mângâiere pentru alții. Acum, la finalizare cursului de 3 ani, simt că pot face asta. Pot privi un om în ochi și îi pot spune: „Știu cum e. Dar știu și că Dumnezeu poate vindeca! Pentru că m-a vindecat întâi pe mine!”
Nu sunt doar consilier. Sunt martor al vindecării prin puterea harului divin…
Privind în urmă, pot spune că această școală a fost pentru mine mai mult decât o formare profesională. A fost o școală a inimii. Am învățat cum să empatizez mai mult, cum să ascult, cum să ajut. Dar mai ales, am învățat cum să-L las pe Dumnezeu să lucreze prin mine. Nu întâmplător este nici faptul că am finalizat școala de consiliere având specializarea în depresie. Simt că acesta este drumul meu de acum înainte: să dau mai departe lumina pe care am eu găsit-o în Isus atunci când am trecut prin durere și suferință.
Simt în inima mea o chemare profundă de a merge mai departe pe acest drum. Nu cu pretenția că am toate răspunsurile, ci bazându-mă în totalitate pe harul lui Dumnezeu care poate vindeca orice boală, fie a trupului fie a sufletului!
Autor: Daniela Delibaș, consilier creștin specializat în depresie și autoare a volumelor de carte creștină: „Femeia care mută munții”, „Semne ale dragostei Sale” și „Femeia condusă de promisiuni”.
