Egoismul este parte a naturii umane și funcționează până când ai tu nevoie de ceva. Când îți lipsește ceea ce are vecinul tău, brusc devii altruist. Adică îi pretinzi lui să devină altruist.
În viața creștină primim două porunci greu de suportat: Să dăruiești și să nu faci rău. Adică trebuie să dăruim binele și să nu dăruim răul.
Instinctul de conservare este necesar pentru creșterea persoanei noastre, dar când apare necesitatea maturizării, observăm că Dumnezeu ne integrează în comunitate. Deci, maturizarea înseamnă nici mai mult, nici mai puțin decât capacitatea de a avea relații funcționale. – Nu v-ați gândit la asta, nu?
Iar prima relație funcțională este să fii de folos cuiva în creșterea lui. Dacă ne uităm mai atent, creștinul este proprietar pe ființa sa, dar nu este proprietar pe comunitatea din care face parte. Asta deoarece comunitatea creștină este chiar Trupul lui Cristos, iar încercarea de a domina comunitatea, de a o utiliza în folos propriu, înseamnă exact utilizarea lui Isus Cristos ca rob personal.
Isus Cristos este Dumnezeu în Persoană și nu este obiectul tău de joacă, iar trăirea ta egoistă te exclude automat din prezența Lui. Este foarte curios cum vor veni mulți în ziua judecății și vor spune că au făcut una și alta pentru Dumnezeu, iar vor auzi niște cuvinte absolut șocante: – Niciodată nu v-am cunoscut!
Noi uităm că Mântuitorul Isus Cristos are și o natură umană, și o natură divină, și ne grăbim să ne integrăm în natura Sa umană, intrând în Biserica vizibilă și făcând acte de cult. Nu vrem să înțelegem că frunza din viță care nu face roadă este tăiată, și faptul că ești în viță nu înseamnă că ești mântuit.
Mântuirea înseamnă roadă spirituală, nu frunze și pomi goi. Membrialitatea în partea umană a Bisericii nu înseamnă deloc mântuire. Relația cu Dumnezeu este o relație de iubire în care tu primești ca să dăruiești. Primești de la Dumnezeu viață, ființă, conștiință, înțelepciune și putere. Dăruiești fraților tăi iubire și încă ceva din cele enumerate mai sus.
Partea divină din Isus Cristos este Biserica invizibilă, din care tu ar trebui să faci parte prin nașterea din nou, având mai apoi roada Duhului Sfânt în tine. Asta este mântuirea veșnică, definitivă și irevocabilă, care nu se poate strica și care nu se poate vesteji.
Nu membrialitatea în cultul tău, nu participarea la acte religioase, nu mărturisirea credinței de la Niceea, nici nașterea din părinți creștini. Mântuirea este primirea iubirii lui Dumnezeu în inima ta și rodirea iubirii tale față de comunitate.
Fără așa ceva, nu intri în cer.
Hai, că avem treabă…
Autor: Lucian Bădescu
Misionar și psihoterapeut
