Dorința fiecărui om este de a crește în valoare, în cunoștință despre lumea înconjurătoare, în fericire și putere, în sănătate și înțelepciune. Toate acestea sunt bune, mai ales că ele fac parte din dorința lui Dumnezeu pentru noi.
Însă diferența apare din faptul că Dumnezeu nu te-a creat doar pe tine, ci pe toți oamenii, iar El dorește maturizarea fiecăruia, nu doar a ta. Dacă tu ai impresia că ești centrul universului și îngerii sunt pregătiți dimineața să-ți aducă doar ție cafeaua la pat, te înșeli.
Există un singur Creator al universului și al tuturor oamenilor, iar grija Lui este pentru fiecare în parte, în contextul trăirii noastre împreună. De ce crezi că Dumnezeu a adus în existență opt miliarde de oameni în acest moment, dacă grija Lui ar fi doar pentru tine? Sau doar pentru gașca ta religioasă?
Toți cei creați de Dumnezeu au fost creați pentru fericire veșnică împreună cu El. Iar Dumnezeu, în Persoană, îngrijește de toți oamenii creați de El în fiecare secundă a vieții lor, conform planului Său veșnic. Problema este că unii oameni vor doar să primească și să fie fericiți în nume personal, în timp ce alții dăruiesc din fericirea lor și celorlalți.
Ceea ce nu vrem să înțelegem este că planul lui Dumnezeu nu se referă la fericirea noastră pământească, ci la devenirea noastră ca ființe complete, așa cum ne-a proiectat El. Faptul că tu dorești să ai și să fii este nevoia ta, însă Dumnezeu dorește ca toți oamenii să aibă valoare și să fie fericiți. Această valoare spirituală se definește în termeni veșnici, pentru toți cei creați vreodată de El.
Dorința omului de a deveni cineva este în acord cu dorința lui Dumnezeu, doar că El are o dimensiune pe care individul nu o percepe. Dumnezeu vrea ca toți să devenim ceea ce El ne-a gândit, ca toți să înțelegem binele și răul și ca toți să regretăm răul făcut.
O parte dintre oameni reușesc să facă bine și rău, să crească, să falimenteze și apoi să regrete. Doar o parte ajung la starea de conștiință a propriei răutăți – stare numită pocăință. Ceilalți caută scuze și continuă să-și construiască fericirea personală pe acest pământ, lucru care nu se află pe agenda lui Dumnezeu.
Nu interesează pe nimeni scuzele tale atunci când greșești, ci asumarea greșelii și concluzia pe care o tragi din fapta ta. Acesta este scopul final al lui Dumnezeu: să conștientizezi că ești capabil de rău și să începi să te controlezi, alegând binele.
Când produci fericire altor oameni, propria ta fericire crește cu o dimensiune necunoscută ție până atunci. Această dimensiune se numește voia lui Dumnezeu.
E foarte bine să ai și să fii, dacă în același timp îi ajuți și pe alții să aibă și să fie. Însă atunci când vei cădea prăbușit în greșelile tale și nu vei mai avea cu ce plăti ca să fii îngrijit, vei observa că doar Isus Cristos mai este interesat de persoana ta.
Dar pentru a intra în procesul de vindecare și reabilitare al lui Dumnezeu, trebuie să rostești o parolă simplă, dar esențială: „Am greșit, îmi pare rău.”
Și trebuie să o spui sincer, cu toată inima, căci la Dumnezeu jumătățile de măsură nu sunt acceptate.
Hai, că avem treabă.
Autor: Lucian Bădescu
