Activitatea este o măsură a sănătății noastre, dar atunci când depășește un anumit nivel devine boală în toată regula. Am observat activitatea spirituală în cadrul bisericii și căderea celor care abuzau de ea.
Pentru că nu au pace cu Dumnezeu, majoritatea oamenilor încearcă să facă ceva pentru El. Pentru a fi și mai siguri de iertarea divină, cei mai mulți caută grade și funcții în biserică.
Otrava ereziei păgâne a mântuirii prin activitate personală îi îndeamnă pe oameni la o formă de sfințire dincolo de bunul simț. Și așa ajungem la un nivel de stres care duce la prăbușire.
Noi uităm că mântuirea, așa cum o numim noi, este o parte a creației lui Dumnezeu. Oamenii limitați intelectual inventează teorii filozofice cu pretenții de teologie.
Nu știu din ce minte stresată a apărut ideea că Dumnezeu a creat din Sine ființe cu scopul de a le arunca în iad. Faptul că avem posibilitatea de a-L refuza pe Dumnezeu este o dovadă a libertății absolute de care beneficiem și a valorii pe care o avem.
Speriați de așa ceva, oamenii încearcă să-L convingă pe Dumnezeu, prin diverse activități, titluri academice religioase și funcții în biserică, că ei merită mântuirea. Și uităm de caracterul minunat al lui Dumnezeu și de intențiile Lui de a crea oameni pentru Sine – oameni absolut liberi.
Fără să înțelegem cum este Dumnezeu, noi cădem în aceste două extreme: fatalismul predestinării și iluzia voinței mântuitoare. Spunând că nu avem putere pentru a ne mântui, deducem foarte prost că nu avem voință liberă deloc. Și apare o hiperactivitate ca să ne convingem că suntem în tabăra celor aleși.
Apoi, din iluzia voinței mântuitoare, apare altă hiperactivitate – aceea de a ne mântui singuri de judecata finală. Nu înțelegem că, la căderea lui Adam, toată rasa umană a fost infestată de rău, și atunci e clar că Dumnezeu a predestinat condamnarea veșnică pentru cei care fac răul cu plăcere.
Dar nu înțelegem că la creație, scopul lui Dumnezeu a fost numai și numai fericirea noastră veșnică. Nu înțelegem că suntem absolut liberi și responsabili de ceea ce facem. Că avem libertatea de a ne împotrivi este o altă poveste.
Dar nu avem posibilitatea de a ne mântui prin efort personal. Deoarece am fost creați pentru cer, nu pentru iad. Și mai mult decât atât, nu putem adăuga nimic la Crucea lui Cristos.
Deci, dacă tot avem atâta activitate, măcar să o facem în direcția cunoașterii lui Dumnezeu și a planului Său.
Hai, că avem treabă.
Autor: Lucian Bădescu
