Identitatea de sine se capătă greu. După multe aventuri și analize, omul ajunge să creadă că știe cine este. Problema e că rămâne ancorat în acea imagine și uită că viața trece, iar odată cu ea, trece și puterea lui.
Fiecare dintre noi are o imagine destul de clară despre sine — până când intră în contact cu altcineva. Atunci, într-un mod ciudat, unii descoperă că nu mai pot obține nimic cu valoarea pe care credeau că o au. Unul se crede profesionist, dar nu mai e capabil să facă o lucrare mică. Alta se crede frumoasă, dar nimeni nu o mai invită la plimbare. Alții așteaptă degeaba să fie sunați.
Fenomenul acesta apare, de obicei, după vara fierbinte, când vine toamna cu roadele coapte. Peste tot apar fructe colorate, pline, căutate și dorite de toți. Planta care ai fost tu scade, iar roadele sufletului tău s-au copt.
Dar lumea e o mare piață. Cumpărătorii vin și oferă un preț pentru tine — pentru tot ceea ce știi să faci, pentru ceea ce ești. Poate crezi că acei oameni sunt naivi, pentru că tu știi cât de mică e valoarea ta comparativ cu a vecinilor. Dar când te uiți mai atent, vezi că mulți dintre ei sunt uscați, plini de găuri și cu măreția compromisă.
Atunci înțelegi diferența dintre plante și roade, dintre creștere și coacere, dintre ambalaj și marfă. Dumnezeu nu preferă cutiile mari de cadouri cu fundițe colorate religios, dar goale, ci fructele coapte din coșuri de nuiele rupte pe ici, pe colo și murdare de pământ.
Fructele cresc natural — în vânt și în ploi de lacrimi, noaptea în gânduri și ziua în muncă, în frig și în arșiță de suflet. Cresc și cresc, până ajungi, toamna, la piață. Acolo afli valoarea ta reală, diferită de cea pe care o aveai în strălucirea verii.
Vorbesc uneori cu oameni speriați de transformarea lor și le spun că frumusețea interioară e tot ce contează la cântarul lui Dumnezeu. Ei nu mă cred. Își doresc strălucirea verii, iar eu le spun că e firesc să dispară.
Mai vorbesc și cu niște coceni uscați. Le spun că îi vor mânca vitele. Ei mă scuipă, dar eu le spun să caute în ei știuleții mici și rătăciți — aceia sunt ceea ce dorește Dumnezeu. Unii foșnesc de mânie și se usucă. Alții își găsesc știuleții și urcă pe tarabă.
Cumplit va fi la cântărirea finală pentru cei care sunt doar ambalaje frumos împodobite religios, dar fără nicio roadă în ei.
Autor: Lucian Bădescu
