Există o scuză pentru invidie, răutate și crimă, iar această scuză este ambalată în expresia: „am dreptate”. Această scuză este complexă și reprezintă o formă de împotrivire față de ceea ce Dumnezeu vrea să facă în noi.
Ideea că „eu am dreptate” exprimă un egoism suprem și este modalitatea prin care omul se ridică deasupra celorlalți, în propria lui imaginație, pentru a-și liniști structura centrală a ființei numită ego. Problema individului este că Dumnezeu ne-a creat pentru a trăi în comunitate, pentru a fi prieteni unii altora și pentru a constitui un trup duhovnicesc.
Însă individul egoist caută să creeze o ierarhie piramidală, subordonându-i pe ceilalți intereselor sale. Sau, dacă este mai realist, se va integra într-o astfel de piramidă a puterii, alături de alții la fel de reci și de răi ca el, pentru a primi glorie de la oameni și beneficii materiale.
Cele mai de succes structuri de acest gen sunt cele religioase. Tot felul de psihopați cu talent actoricesc urcă la amvon, ridicând în slavă un anumit guru și proclamându-se apoi pe sine „omul de încredere” al acelui „ales” nespus de sfânt. Pretind că sunt ordinați de acea persoană sau de un cult care, chipurile, reprezintă unica modalitate de mântuire oferită de Dumnezeu. Dar problema lor este că Dumnezeu nu-Și dă slava altora. Iar când nelegiuirea acestor „sfinți” închipuiți va atinge apogeul, El îi va șterge de pe fața pământului.
În două milenii de istorie, Biserica a crescut prin comunitatea creștinilor uniți în Duhul Sfânt și a fost sugrumată de partida fariseilor creștini, între ziduri de catedrale. Acești farisei psihopați nu au avut curajul să iubească, dar au crezut că au dreptul să ucidă.
Au instituit o „inchiziție a sfințirii” născută din imaginația lor fără suflet și i-au torturat pe copiii lui Dumnezeu cu reguli și interdicții după litera Legii. Au uitat că Duhul Sfânt, care este Spiritul Legii, a coborât pe pământ și, de două milenii, clădește un trup duhovnicesc format din miliarde de ființe create de Dumnezeu pentru a fi împreună cu El în veșnicie.
Duhul Sfânt este începutul Bisericii, singura ei valoare pământească și unica ei putere spirituală. Infernul este locul unde vor merge oamenii care nu au avut curajul să iubească, dar care au avut o credință fără suflet.
Nu te duce acolo.
Coboară de la amvonul din mintea ta bolnavă, renunță la dreptatea ta ucigașă și la sfințenia ta care torturează oameni și începe să dai glorie numai lui Dumnezeu. Învață iubirea de la Isus Hristos, blândețea de la Duhul Sfânt și mergi pe calea care duce la Tatăl.
Religia care există doar pe buzele tale este moartă — și te va arunca și pe tine în moartea veșnică. Cu dreptatea și cu ordinarea ta cu tot.
Hai acum, că avem treabă.
Autor: Lucian Bădescu
