De aproape două luni de zile, din cauza lucrărilor de reparații la sistemul de termoficare din sectorul nostru, nu am avut apă caldă. Uneori, ceea ce a fost ciudat, se oprea și gazul dimineața, când trebuia să faci micul dejun. Caloriferele au fost reci chiar și în zilele ploioase, temperatura din casă fiind mult mai scăzută decât ar cere confortul termic. Este frustrant și iritant să vii din ploaia și frigul de afară, ca să treci la frigul din interior.
Spălatul la lighean, cu ibricul, a devenit obișnuință și îmi aducea aminte de vremurile când făceam baie la bunica, iar temperatura din cameră mă făcea să retrăiesc momente identice din „epoca de aur” ceaușistă, când ne zgribuleam sub pătură și ne puneam ciorapi ca să ne încălzim. Atunci, tata încropise un reșou electric și reușea, cu chiu, cu vai, să mai ridice temperatura în cameră cu 1–2 grade. Cert este că, în anii premergători revoluției, mă dureau încheieturile când venea anotimpul rece.
În aceste săptămâni, câteodată, la anumite ore, cu totul aleator, fără niciun fel de anunț, mai venea, pentru o oră, apă caldă, dar când te băgai sub duș, într-un minut apa devenea călie și apoi rece, tăindu-ți pofta de spălat și obligându-te să treci iarăși la metode arhaice.
Prin vecini se zvonea că vom avea apă caldă și căldură abia după 15 octombrie, dar iată că aseară s-a produs miracolul: la bucătărie aveam apă caldă! Nu mai eram nevoiți să încălzim apă. Am dat imediat fuga la baie. După un minut, și la duș curgea apă caldă. Haleluia! Decizia de a face o baie generală a fost luată instantaneu, conform zicalei: „Tot pățitul e cunoscător.” Nicio amânare, că… nu se știe.
Șiroaiele fierbinți, ca buclele unei fecioare, îmi curgeau pe trup, iar corpul absorbea căldura cu voluptate, desfătându-se de atingerea delicată a stropilor de apă. Savuram fiecare minut și nu mai doream să ies de sub duș. În aburii ce mă învăluiau, mă simțeam într-o saună și mă gândeam cât de binecuvântați suntem noi, cei din secolul XXI. Cu cincizeci de ani în urmă, dușul era un lux rezervat unei elite, iar cu o sută de ani în urmă, baia era un moft pentru anumite categorii sociale.
Astăzi facem duș zilnic, ba chiar de două ori pe zi, de această facilitate beneficiind majoritatea celor ce locuiesc la bloc. Apăsăm pe un buton și avem lumină, răsucim un robinet și ne vine apă — caldă sau rece, după preferință. Confortul de care ne bucurăm noi, oamenii de rând, i-ar face invidioși și pe cei cu sânge albastru de altădată. Trăim ca și regii, ba aș putea spune, chiar mai bine ca ei. Ieși din bloc și, la câteva zeci de metri, ai magazine de tot felul, cu tot ce vrei și nu vrei. Mai mergi câteva sute de metri și dai de piață, unde numai bani îți trebuie, că găsești de toate — de la fructe de sezon, la fructe exotice și legume de tot felul. Nu îți place în piață? Ai mall-ul aproape: Penny, Kaufland, Mega Image, Auchan, Lidl — pe lângă aprozare de cartier cu tarabe pline de bunătăți.
Și cum o bucurie nu vine singură, am mai avut o surpriză plăcută: caloriferele erau calde. Nu vă imaginați că frigeau — chiar date la gradația 5 erau un pic mai călduțe, așa că mâna nu îngheța pe metal, însă în casă se simțea. Atmosfera era plăcută, nu mai trebuia să te zgribulești, să te aduni în tine, să îți pui pulover sau pătură când stăteai în sufragerie. Sunt convins că, odată terminate lucrările de reparații la țevi, lucrurile se vor îmbunătăți semnificativ.
Lunile acestea am privit cerul în fiecare zi. Nu pot spune că sunt un fan al urmăririi stelelor — le privesc mai mult ca elemente de decor nocturn —, dar ziua, albastrul cerului și lumina mă fascinează, mă umplu de energie și de o bucurie pe care nu pot să o explic. Când plecam dimineața la serviciu, natura îmi dădea binețe prin albastrul cerului și verdele frunzelor de la copacii ce străjuiesc blocurile, asemenea unei păduri tropicale, și Îi mulțumeam lui Dumnezeu pentru cerul acesta atât de senin (pe toată perioada verii, aproape că nu au fost nori), pentru liniștea pe care o avem, pentru faptul că nu sună sirene, nu zboară drone sau nu cad bombe.
Trăim cele mai bune vremuri din toate câte le-a avut poporul nostru vreodată. Avem facilități pe care înaintașii noștri nici nu le-au putut visa, trăim într-un confort generalizat și avem un imens acces la informație. Avem libertate — putem scrie, vorbi sau publica tot ce simțim ori credem. Putem pleca în vacanțe peste hotare. Suntem atât de binecuvântați! Da, este și multă sărăcie, dar săracul de astăzi e boier în comparație cu săracul de ieri.
Să nu fim recunoscători pentru toată această perioadă de har, de prosperitate pe care o avem? Nu se știe niciodată pentru cât timp ne vom bucura de ea — fie din cauza scurtimii vieții, fie din cauza schimbării vremurilor. Eu unul simt recunoștință pentru toate aceste facilități banale, dar care ne fac viața atât de plăcută, mai umană, care ne oferă tihna de a simți, a gândi și, mai ales, a privi în noi și în sus.
Autor Mihail Tudor Gavrila
