
Criminali suspectați din tribul Fulani din vestul Nigeriei au răpit și ucis un pastor creștin, în ciuda faptului că au primit 5 milioane de naira (2.924 euro) ca răscumpărare, conform unor surse locale.
Reverendul James Audu Issa, de la Biserica Evanghelică Winning All (ECWA) din zona Ekati a statului Kwara, a fost găsit mort într-o zonă pustie joi (2 octombrie), după ce a fost răpit din casa sa din apropierea bisericii, în orașul Ekati, regiunea Patigi, pe 28 august.
„Pastorul a fost ucis de extremiști fulani care terorizează zonele administrative locale Edu și Patigi din statul Kwara”, a declarat Peter Kolo, un locuitor din zonă.
Răpitorii săi ceruseră inițial o sumă exorbitantă de 100 de milioane de naira (58.500 de euro), a spus Kolo.
„Membrii familiei pastorului și comunitatea din Ekati, devastați de durere, au reușit să negocieze suma, scăzând-o până la 5 milioane de naira, pe care au plătit-o în încercarea de a asigura eliberarea pastorului”, a spus el.
„După ce au încasat cei 5 milioane de naira, bandiții au dat dovadă de o cruzime extremă, cerând încă 45 de milioane de naira (26.300 de euro). În mod tragic, înainte ca negocierile să poată continua, reverendul James Audu Issa a fost ucis de fulani.”
Reverendul Romanus Ebeneokodi, purtătorul de cuvânt al ECWA, a emis o scurtă declarație cu privire la ucidere.
„Acest pastor nevinovat a fost ucis, unul dintre mulți, lăsându-și soția, copiii, familia extinsă, biserica și prietenii într-o mare durere”, a spus Ebeneokodi.
Ralph Madugu, redactorul revistei Today’s Challenge Magazine a ECWA, a descris uciderea ca fiind unul dintre numeroasele atacuri îndreptate împotriva creștinilor și a pastorilor lor.
„Cu toate acestea, există unii oficiali guvernamentali care neagă existența unui genocid împotriva creștinilor?”, a spus Madugu.

Cu o populație ce numără milioane de persoane în Nigeria și Sahel, minoritatea fulani, predominant musulmani, cuprind sute de clanuri de diferite descendențe care nu au toți opinii extremiste, dar unii fulani aderă la ideologia islamistă radicală, a remarcat Grupul parlamentar multipartid pentru libertatea internațională sau credință (APPG) din Regatul Unit într-un raport din 2020.
„Ei adoptă o strategie comparabilă cu cea a Boko Haram și ISWAP (Statul Islamic) și demonstrează o intenție clară de a viza creștinii și simbolurile puternice ale identității creștine”, se arată în raportul APPG.
Liderii creștini din Nigeria au declarat că, în opinia lor, atacurile fulani asupra comunităților creștine din Centura de Mijloc a Nigeriei sunt inspirate de dorința lor de a prelua cu forța pământurile creștinilor și de a impune islamul, deoarece deșertificarea le-a îngreunat întreținerea turmelor pe care le păstoresc.
Nigeria rămâne printre cele mai periculoase locuri de pe pământ pentru creștini, potrivit Topului Mondial al Persecuției 2025 a Open Doors, care cuprinde țările în care este cel mai dificil să fii creștin, clasându-se pe locul 7 în acest Top.
Din cei 4.476 de creștini uciși pentru credința lor în întreaga lume în perioada de raportare, 3.100 (69%) se aflau în Nigeria, potrivit WWL.
„Nivelul violenței anticreștine din țară este deja la maximul posibil conform metodologiei Topului”, se arată în raport.
În zona central-nordică a țării, unde creștinii sunt mai numeroși decât în nord-est și nord-vest, milițiile extremiste islamice Fulani atacă comunitățile agricole, ucigând sute de oameni, în special creștini, potrivit raportului.
Grupurile jihadiste precum Boko Haram și grupul disident Islamic State in West Africa Province (ISWAP), printre altele, sunt active și în statele din nordul țării, unde controlul guvernului federal este slab, iar creștinii și comunitățile lor continuă să fie ținta raidurilor, violenței sexuale și uciderilor la barajele rutiere, potrivit raportului. Răpirile cerute pentru răscumpărare au crescut considerabil în ultimii ani.
Violența s-a extins în statele din sud, iar în nord-vest a apărut un nou grup terorist jihadist, Lakurawa, înarmat cu arme sofisticate și cu o agendă islamistă radicală.
Lakurawa este afiliat cu insurgența expansionistă Al-Qaeda Jama’a Nusrat ul-Islam wa al-Muslimin, sau JNIM, originară din Mali.
Sursa | Evangelical Focus

