
Isus a spus o sumedenie de adevăruri extraordinare, revelatoare și esențiale. Însă este o singură poruncă care le însumează pe toate…
„Aceasta este porunca Mea: să vă iubiți unii pe alții așa cum v-am iubit Eu!”
Ioan 15:12 NTR
Poate pare un lucru oarecum simplu, nu-i așa? Cu toate acestea, atunci când ne uităm la viața lui Isus, în ce fel și-a arătat El dragostea? Și oare cum am putea noi pretinde că iubim așa cum El a făcut-o?
Dragostea L-a determinat pe Isus să renunțe la privilegiile Sale. Ca și Creator și Domn, Isus poate face orice dorește. Și totuși, Cuvântul (Isus) s-a făcut trup și a locuit printre noi (Ioan 1:14) – renunțând temporar la drepturile Sale pentru ca noi să putem fi împăcați cu Dumnezeu.
Dragostea L-a determinat pe Isus să pună oamenii pe primul loc. Femeia de la fântână. Omul cu lepră. Un ofițer roman. Un cerșetor orb. Soacra lui Petru. Fiul văduvei. Un vameș detestat de oameni. Până și pe hoțul atârnat lângă El pe cruce. Isus nu a văzut probleme – ci a văzut oamenii și i-a iubit.
Dragostea L-a determinat pe Isus să slujească oamenilor. El a spălat picioarele ucenicilor Săi, i-a protejat pe cei marginalizați, a avut compasiune față de cei bolnavi, obosiți și distruși. Iar la final, El Și-a dat propria viață pentru noi.
Dragostea L-a determinat pe Isus să prețuiască adevărul și harul. Într-o lume în care mulți privilegiază harul, în timp ce alții doar strigă adevărul, Isus le-a prețuit pe amândouă. El iubea cu pasiune căile și Cuvântul lui Dumnezeu, manifestând în același timp o compasiune profundă față de cei care aveau cea mai mare nevoie de ea.
Dacă vreodată suntem nesiguri cu privire la modul în care trebuie să îi iubim pe ceilalți, putem să ne uităm la Isus ca fiind exemplul suprem. Acesta și-a trăit viața într-un mod altruist, a pus pe primul loc oamenii, a slujit până la moarte și a prețuit atât adevărul, cât și harul.
Pe măsură ce arătăm dragoste celor din jurul nostru la fel cum a făcut-o Isus, începem să ne asemănăm și mai mult cu El.
Sursa: YouVersion
