Nu este un secret că Biblia vorbește cu putere despre traume. Face acest lucru de mii de ani. Unul dintre motive este că Vechiul și Noul Testament au fost scrise de oameni traumatizați, atât vechii israeliți, cât și primii ucenici ai lui Isus.
Mitologiile Babilonului și ale Romei lăudau marile imperii și erau renumite în vremea lor. Însă textele acelor imperii au dispărut, așa cum s-au prăbușit și imperiile pe care le celebrau.
În contrast, scrierile biblice s-au adresat israeliților și creștinilor timpurii zdrobiți de Babilon și de Roma. Ele au ajutat aceste comunități – și pe urmașii lor evrei și creștini – să supraviețuiască traumelor până astăzi.
Imperiile sunt trecătoare, dar trauma rămâne. Biblia vorbește despre această realitate.
1. Trauma face parte din viață
Nu ești singur. De la uciderea lui Abel de către Cain, în prima familie omenească, până la răstignirea lui Isus și persecuțiile creștinilor, Biblia descrie oameni confruntați cu cele mai adânci crize ale vieții.
Noe și familia lui supraviețuiesc potopului. Avraam este pus în situația de a-l alunga pe fiul său cel mare, Ismael, împreună cu mama acestuia, în pustiu, și de a-l aduce jertfă pe Isaac cu mâna lui. Iacov e pe punctul de a fi ucis de fratele său Esau și mai târziu se luptă cu Dumnezeu. Iosif este vândut ca sclav de frații săi. Moise este lăsat ca prunc pe apele Nilului.
Lista continuă cu Isus, apostolul Pavel și ceilalți ucenici, care au îndurat traume impuse de Roma: închisori, torturi, execuții. Biblia, pe scurt, este o istorie a luptei pentru supraviețuire în mijlocul unor împrejurări devastatoare.
2. Dumnezeu lucrează prin cei traumatizați
Poporul Israel a cunoscut traumă după traumă în Vechiul Testament: de la sclavia din Egipt și uciderea copiilor de parte bărbătească, până la asuprirea asiriană și distrugerea Ierusalimului cu exilul babilonian.
Și totuși, acest Israel nu este doar o victimă neputincioasă, ci poporul ales al lui Dumnezeu. Din el se nasc nu doar iudaismul, ci și creștinismul și, mai târziu, indirect, islamul.
Noul Testament se deschide cu patru relatări despre drumul lui Isus spre cruce, execuția Lui de către romani. Moartea Sa devine model pentru destinul ucenicilor. Isus îi cheamă pe cei ce-L urmează: „Ia-ți crucea și urmează-Mă”. Suferința nu e străină creștinului. Ea este însăși calea creștină.
3. Suferința poate fi prilej de transformare
Victimele traumei pot găsi o formă de putere acceptând responsabilitatea pentru ceea ce au trăit. În cel mai rău caz, aceasta duce la autoînvinovățire și la o traumă și mai adâncă. În cel mai bun caz, trauma poate deveni un prilej de reorientare spirituală.
Biblia prezintă trauma ca pe o oportunitate: de a renunța la idolii falși și de a-și concentra viața pe închinarea exclusivă înaintea lui Dumnezeu. Încă din poruncile de pe Sinai, Dumnezeu cheamă Israelul să I se închine numai Lui.
Poveștile care urmează leagă suferința lui Israel de abaterile sale spre „alți dumnezei”. Aceste relatări îi învață pe urmașii de mai târziu să își interpreteze suferințele ca pe o consecință a lipsei de credincioșie. Astfel, viața umană – inevitabil marcată de traume – devine un „zdrobitor de idoli”, cel puțin pentru popoarele care au primit moștenirea monoteismului: evrei, creștini și musulmani.
4. Nu există întoarcere la „normalul” de dinainte de traumă
Aceasta este una dintre frământările continue ale celui care a trecut prin traumă. Cei din jur pot fi nerăbdători să vadă victima „mergând mai departe”. Biblia recunoaște însă impactul de durată al evenimentelor traumatice.
Iacov se luptă cu Dumnezeu și rămâne cu o șchiopătare. Isus este înviat din morți, dar rănile Lui sunt încă vizibile când Se arată ucenicilor. Biblia nu prezintă cavaleri fără pată care trec nestingheriți prin viață, ci eroi fragili care supraviețuiesc traumelor.
Este Israelul „încăpățânat și tare de cerbice” care rezistă 40 de ani în pustiu, printre amenințări și moarte. Sunt ucenicii adesea nepricepuți, care își croiesc drum după moartea și învierea lui Isus. Aceștia sunt oamenii care umplu drama sacră a Scripturii.
5. Supraviețuirea în traumă nu este întâmplătoare
Supraviețuitorii traumei se luptă adesea cu sentimentul că totul a fost arbitrar și că lucrurile ar fi putut să se sfârșească altfel. Soldatul al cărui camarad a căzut lângă el. Pacientul care scapă dintr-un salon de arși, deși cel de pe patul vecin moare din cauza rănilor.
Autorul însuși mărturisește: după un accident de bicicletă aproape fatal, în 2010, medicul i-a spus că majoritatea oamenilor nu ar fi supraviețuit. Confruntat cu moartea, a simțit cât de ușor ar fi putut fi altfel. Uneori i-a fost greu să accepte pe deplin faptul că a trăit.
Biblia prezintă supraviețuirea strămoșilor lui Israel și a Bisericii ca pe rezultatul alegerii lui Dumnezeu pentru un viitor mai mare. Supraviețuirea nu este întâmplătoare, ci are un scop. Această afirmație nu explică, desigur, de ce alții nu au supraviețuit. Dar Biblia oferă sens și orientare celor care caută să își găsească drumul după traumă.
✍️ David M. Carr
