Am fost educat încă de copil să respect societatea și obiceiurile oamenilor, să mă gândesc la ce va spune lumea sau să zic saru-mâna vecinelor de la bloc. Am reușit să nu mă fac total de rușine cu aceste lucruri, dar când mi se sugera că nu se poate un anumit lucru, intram la idei. Întrebam pur și simplu de ce și nu primeam răspuns.
Eu sunt un om care face tot felul de lucruri utile atât pentru mine cât și pentru cei din jur și fară un motiv logic nu mă pornesc, dar tot fară motiv logic nici nu mă opresc. În comunitatea creștină toți oamenii își dau cu părerea despre Dumnezeu folosind logica umană cu limitările ei și descriu de cele mai multe ori un personaj plin de contradicții, ridicol și rău.
Apoi oamenii descoperă Biblia și mai renunță la prostiile lor păgâne încercând să potrivească versetele cu logica lor elementară. Dar când unul dintre ei se întâlnește personal cu Dumnezeu totul se termină.
Bunătatea infinită a lui Dumnezeu, iubirea care emana din Ființa Lui, înțelepciunea dincolo de logica umană nu mai pot fi explicate. Un asemenea om se întoarce în comunitatea lui și spune cum i s-a descoperit Dumnezeu și toți ceilalți tac.
Nimic din mizeria gândirii umane nu se potrivește cu relatările celor ce s-au întâlnit personal cu Isus Cristos. Și oamenii tac, pentru că ce aud e prea frumos ca să fie adevărat.
La vestirea bunătății și milei lui Dumnezeu toți teologii Moș Teacă se opresc din vorbit. După ce se gândesc ei că frumusețea lui Dumnezeu nu e motivantă pentru disciplină, îl dau la o parte pe cel ce predică cerul și reintroduc frica de iad ca fiind singura cale a mântuirii. Și în loc de legătura frățească în comunitate introduc managementul firmei sau conducerea batalionului.
Am ascultat zeci de asemenea lideri care se predicau pe sine și descriau cât sunt de mărețe realizările lor și mă gândeam că Dumnezeu va trebui să se dea jos de pe tron și să le cedeze lor controlul universului.
Dar când am ajuns în comunitățile respective și am vorbit cu oamenii de acolo am văzut cealaltă parte a monedei: Răceală, amenințări repetate, lingușeală, eliminarea celor care nu se supuneau măreților manageri religioși, zâmbete false și depresie.
După un timp de succes asemena construcții faraonice se prăbușesc, deoarece motivarea prin amenințarea cu iadul are un efect limitat. Oamenii obosesc să se mai teamă și părăsesc firmele spirituale care pretind că mântuirea e posibilă doar prin angajarea la ei. Eu nu înțeleg de ce gloria lumii religioase e mai dorită decât pacea Domnului?
Am vorbit personal cu asemenea lideri religioși-militari plini de ifose și am observat neliniștea lor adâncă, enumerarea continuă a succeselor proprii, acuzele pe bază de versete din Biblie pe care le aduc altora și credința inconștientă în mântuirea prin fapte. Dar lângă ei am întâlnit slujitori creștini cu care puteam să mă bucur în orice discuție fară să trebuiască să joc teatru, oameni plini de bunătate și ospitalitate.
Dragii mei, frați și surori în Domnul, fără iubirea lui Dumnezeu nu vom face nimic care să dureze în veșnicie, iar prin conformarea la strălucirea și tradițiile religiei omenești vom strica simplitatea creștină.
Mântuirea este personală, judecata și răsplata va fi personală, iar în ceruri nu va sta papa de la Roma să te mântuiască pe motiv că ai fost membru la ei. Nici papi mai mici de la pocăiți sau patriarhi bizantini. Mântuire înseamnă naștere din Dumnezeu și roada Duhului Sfânt.
Lăsați gloria lumii religioase și veniți acum la Isus Cristos.
