Nu am avut niciodată o discuție „față în față” cu pastorul Iosif Țon. În vara lui 2021, când mă aflam în Statele Unite, ca fellow al Centrului de Studii Penticostale din Cleveland, TN, am vrut să-i fac o vizită și i-am spus la telefon că m-aș bucura să „dau o fugă până în Portland”, ca să-l întâlnesc. N-a fost să fie: în aceeași perioadă fratele Țon avea programate niște controale medicale mai amănunțite și vizita în curs de programare nu a mai avut loc.
Chiar dacă nu mă număr printre cei pe care Iosif Țon să-i fi marcat în virtutea unei relații personale, am fost, încă din studenție, conștient de influența considerabilă pe care o exercita, ca intelectual și vizionar evanghelic. Îi cunoșteam predicile și cărțile de autor și urmăream cu interes programul editorial al Editurii Cartea Creștină (ECC), „fiica” Societății Misionare Române (SMR), organizație înființată în 1968 în SUA și condusă, într-o vreme, de Iosif Țon.
Cei care ați intrat în decada a cincea a vieții vă amintiți că la începutul exaltaților ani ‘90 se lansau multe viziuni și proiecte. Nu toate au rezistat; unele erau prea ambițioase, altele erau prea exotice, prea „americănești”, prea rupte de specificul nostru valah. În orice caz, în forfota euforică post-revoluționară, cu multiplele ei experimente, se profila clar silueta lui Iosif Țon, care avea deja o reputație solidă nu doar în România, ci și în cercuri evanghelice britanice sau americane.
Cum spun, pentru mine, la vremea aceea, cele mai palpabile rezultate ale activității sale erau cărțile publicate la ECC. Eram student când s-a lansat, chiar la Gaudeamus, versiunea românească a lucrării „Învățătura religiei creștine”, de Jean Calvin. Negreșit, viziunea introducerii lui Calvin în spațiul românesc era remarcabilă, dar nu dispunea de mijloacele realizării ei în condiții optime, de vreme ce lucrarea fusese tradusă din engleză, nu din latină, așa cum ar fi fost firesc. Din acest motiv, deși am în bibliotecă cele două volume, pe care le-am achiziționat dintr-un reflex de evlavie cărturărească, mă văd nevoit să-mi retraduc din latină pasajele din Institutio, ori de câte ori mă intersectez cu acest eminent op teologic.
De ce menționez acest detaliu? Fiindcă acel „Calvin tradus în română” ilustrează paradigmatic, în opinia mea, paradoxul care a caracterizat și alte capitole ale remarcabilei vieți a lui Iosif Țon: tensiunea dintre viziunea sa ambițioasă și limitările inerente contextului nostru post-decembrist.
Sunt prea tânăr ca să am amintiri despre Iosif Țon cel „de la Europa Liberă” sau „de la BBC”. Domnul Christian Mititelu, care a fost directorul redacției române a BBC World Service, și pe care am avut plăcerea de a-l întâlni luna trecută la Londra, l-a cunoscut pe pastorul Iosif Țon și ar putea cu siguranță să evoce câteva anecdote din acea perioadă pe care noi o înțelegem atât de puțin.
Eu unul nu pot evoca decât o „amintire cu Iosif Țon”, pe care am povestit-o deja într-un text publicat acum patru ani. Fiindcă îi datorez lui Iosif Țon publicarea unei cărți care mi-a schimbat traiectoria profesională, reiau textul mai jos.
Postare din august 2021
Săptămâna trecută l-am sunat pe Iosif Țon pentru a-i pune câteva întrebări în legătură cu vizita pe care i-a făcut-o lui Dumitru Cornilescu în Elveția. Din vorbă în vorbă, am ajuns la subiectul relației dintre Cornilescu și Societatea Biblică Britanică. Iosif Țon nu știa că cele 550 de scrisori din arhiva BFBS, privitoare la versiunea Cornilescu, au apărut în traducere încă din 2014. Fiindcă volumul a fost republicat anul acesta, i-am trimis un exemplar din noua ediție, împreună cu NT și Pentateuhul EDCR.
De îndată ce a primit cărțile, Iosif Țon m-a sunat foarte bucuros: „Ai făcut un lucru cu adevărat extraordinar. Eu am văzut aceste scrisori la Bible House, dar n-am avut răgazul să le public”. Apoi a adăugat râzând: „Aproape că sunt invidios…”.
„Ideea studierii și publicării acestor documente mi-a fost sugerată de dvs.”, i-am supus eu.
„Da, am văzut că ai menționat acest fapt. Mulțumesc!”
În toamna anului 2008, în timpul unui simpozion organizat de Biserica Betania, din Oradea, Iosif Țon spunea public că a văzut corespondența dintre Cornilescu și Comitetul Societății Biblice Britanice și afirma că ea ar trebui publicată de un „tânăr cercetător”. Inspirat de apelul lui, în februarie 2009 am reușit să petrec o săptămână la Cambridge, pentru a face o analiză preliminară a documentelor. În 2012 am reușit să le digitalizez integral și să le traduc, iar în 2014 am scris studiul introductiv.
Interviul pe care i l-a luat Iosif Țon lui Cornilescu încă nu a fost publicat. Poate cândva voi găsi răgazul de a-l edita și adnota, pentru a-l publica într-o revistă de specialitate. Activitățile din prezent nu-mi permit acest lux.
„Să nu-ți fie teamă să te investești în alții”, m-a sfătuit Iosif Țon în conversația lungă pe care am avut-o. „Mulți dintre cei pe care i-am ajutat după 1990, când era nevoie de oameni pregătiți în teologie, nu vor să-și mai aducă aminte de asta.”
„Dar noi știm acest lucru”, i-am spus eu. „Pentru noi, cercetătorii din mediul penticostal, nu e niciun secret că aproape toți teologii baptiști formați după 1990 au beneficiat de ușile pe care le-ați deschis în virtutea relațiilor pe care le-ați stabilit cu mediul academic occidental în perioada comunistă.”
„Să nu avem rețineri când e vorba să-i ajutăm pe ceilalți. Nu pentru oameni lucrăm, ci pentru Dumnezeu!”
Autor: Emanuel Conțac
