Am învățat în viață să-l văd pe OM din vorbe, din acțiuni, din fapte, din realizări. Pe măsură ce cunosc mai multe lucruri despre un om, pot să-mi dau seama dacă am în fața mea un gospodar, un om normal sau un leneș.
În ziua când ne naștem, începe pentru fiecare dintre noi o numărătoare inversă a zilelor, care se sfârșește inevitabil cu ceea ce numim moartea. Așa a fost și în cazul fratelui Iosif Țon, născut în familia lui Irina și Ioan Țon din satul Gârbovița, Arad, România, la 30 septembrie 1934, și trecut la Domnul pe 5 septembrie 2025, la Portland, Oregon, SUA.
L-am cunoscut ascultând predicile sale la Radio Europa Liberă, în vremea comunismului, când era interzis să asculți posturi de radio străine. Eram copil. L-am cunoscut și prin cărțile lui – am citit câteva dintre cele 17 volume scrise de dânsul: „Credința adevărată” (1988), „Confruntări” (1999), „Suferință, martiraj și răsplătire în cer” (2002) – lucrarea sa de doctorat, „Să ne cunoaștem crezul” (1998), „Fiți oameni!” (2001). Îi mulțumesc pentru toată învățătura primită din ele. În textele sale am întâlnit adevăruri mari, scrise simplu, pe înțelesul tuturor, coerente în mesaj și pline de imagini care ușurau înțelegerea. Scrierile sale m-au îmbogățit.
În același timp, ca orice autor, l-am citit critic. Recomand acest exercițiu. Cunosc mulți oameni care și-au desprins inima și gândirea de Dumnezeu, făcând idol dintr-un muritor. E normal să ai simpatii literare, muzicale, pastorale față de un om bun, cu realizări și fapte, dar trebuie să admiți și slăbiciunile, și greșelile. Trebuie să citești și să înțelegi omul, fără a deveni subiectiv.
A fost interesant să citesc o scrisoare de 12 pagini în cartea „Pași – Cultul Creștin Baptist din România în perioada comunistă”, adresată lui Daniel Mitrofan. Scrisoarea, datată 16 ianuarie 1959, îi era răspuns unui pastor anonim, căruia îi spunea „Prieten sincer”. Trei pasaje mi-au atras atenția:
„Am rămas din creștinism numai cu ceea ce mi-a dat mama – cu firea creștină. Ea mi-a dat o fire blândă, îngăduitoare, înțelegătoare și însetată după liniște și pace cu toți oamenii. Sunt principiile de bază ale lui Isus.”
„Îmi place să fiu leader. Îmi place să-i conduc pe oameni spre lumină și bunătate.”
„Am crezut amândoi în oameni și amândoi ne-am înșelat amarnic, bând până la drojdie cupa amăruie a dezamăgirii.”
Ce chirurgical și-a descris viața care urma să vină! El a fost genul de lider care s-a înconjurat de oameni valoroși, unii chiar mai valoroși decât el.
Ca orice om, a avut greșeli și derapaje. În 1964 a divorțat câteva luni de Elisabeta, soția lui, dar s-au împăcat pentru toată viața – și pastorul Richard Wurmbrand a avut un rol decisiv în această reconciliere. Timp de zece ani (1963–1973) a colaborat cu Securitatea, dar în 1973 a rupt definitiv legătura și a devenit unul dintre cei mai puternici opozanți ai regimului. Realizările lui de după acel moment confirmă iubirea față de Domnul și de Biserică.
După 1990, a pus bazele Alianței Evanghelice din România, a înființat Radio Vocea Evangheliei, Universitatea Emanuel din Oradea și Editura Cartea Creștină. Prin Oradea, Cernăuți, Chișinău și în multe alte orașe se văd urmele viziunii și efortului său. Educația a fost mereu prioritatea lui, conștient că din ea izvorăște prosperitatea Bisericii și a credincioșilor.
Am fost martor la modul în care știa să prețuiască arta și cultura. Îmi amintesc recitalul de pian al lui Daniel Goți din Biserica Baptistă Mănăștur, Cluj: sala era plină de rumoare, iar fratele Țon a întrerupt cântarea pentru a explica tinerilor piesa și compozitorul. Când recitalul a reînceput, sala era atentă, tăcută, pătrunsă. Am rămas impresionat de cultura lui muzicală.
Iosif Țon a fost un om al curajului și al căutării de nou. A trecut prin perioade de ateism, prin teologie liberală, dar cei mai mulți ani i-a trăit în teologia sănătoasă a Evangheliei. A ajutat mulți tineri să-și facă studiile în străinătate și a atras profesori valoroși în România. A avut deschidere spre dialog și colaborare chiar și cu reprezentanți ai altor confesiuni, precum părintele Galeriu.
Nu cunosc alt pastor baptist care să fi fost interzis să predice atât în comunism, cât și în democrație – întâi de Securitate, apoi de conducerea cultului baptist în 2010. Și totuși, a rămas fidel misiunii sale.
Astăzi, la plecarea lui dintre noi, constat cu tristețe că în unele locuri moștenirea lui este minimalizată sau chiar ștearsă din istorie. Însă nimeni nu poate șterge adevărul: Iosif Țon a fost fondator, vizionar și slujitor.
Am dat mâna cu el și cu soția sa de două ori, la Cluj și la Dorohoi. Împreună au avut o fiică, Dorothea, un ginere și doi nepoți.
În Iosif Țon am văzut un om, un gospodar, un pastor, un teolog, un spirit viu, independent, pasional, năvalnic – o sabie ascuțită și oțelită, incapabilă să stea în teacă.
Omenesc vorbind, vestea plecării lui la cele veșnice m-a întristat. Dar Domnul l-a binecuvântat cu o viață lungă, de 91 de ani. Mă rog ca El să mângâie și să binecuvânteze întreaga familie.
Slăvit să fie Domnul!
Autor Petru Moișiuc
