Bumerangul rabinilor hasidici se întoarce întotdeauna altfel: „s-a dus la Domnul” Unchiul Iosif din America

Aflu de la prieteni ca la peste 90 de ani „s-a dus la Domnul” – cum zic ai mei – „Unchiul Iosif”: pastorul preferat al familiei, un om care a jucat un rol important pentru ai mei. Are o istorie de viață fascinantă, cine o va scrie oare? Eu tot l-am bătut la cap să-și scrie jurnalul. El voia o carte de interviuri pentru care eu nu eram pregătit, din păcate.

Cert este că e fascinantă viața lui jucată între statul român comunist, servicii, mișcarea de rezistență religioasă, relația cu SUA, comunitățile occidentale, plecarea afară, construirea de instituții, conexiunile între cele două lumi, mișcarea de masă religioasă în comunism etc. Din păcate mai deloc studiate serios și analizate pe arhive.

Iată cum ne-am cunoscut pe viu acum 9 ani. O poveste.

Îmi beau dimineață liniștit cafeaua, citesc presa şi poşta mea electronică. Mă uit. Şterg multe, multe mesaje fără să le deschid pentru că ştiu după „nume” că sînt gunoi. Văd un mesaj neclar. Să închid, să deschid? Iarăşi vreo mătuşă din Africa, unchi din Siberia sau nepot din Elveţia?

Deschid şi citesc.

„Iubite Vasile,
Am citit Sectanţii şi mi-a dat plăceri rar trăite. M-a dus înapoi la copilaria mea, şi la toata viaţa mea de sectant şi am retrăit totul prin excelentele tale povestiri şi descrieri. Îţi mulţumesc că ai îndrăznit să intri atât de total în „pielea” sectanţilor, sau „în pantofii” lor, şi ai avut curajul să spui „lumii” cine suntem noi (sau, poate cine am fost noi, deoarece noua generaţie nu mai trăieşte în ceea ce am fost noi!). Acum trebuie să plec undeva pentru câteva ore.

Poate reuşesc să te sun mai târziu, după amiază.
Îmi eşti tare drag,
Unchiu Iosif”

În mintea mea gândesc: care unchi, care Iosif?

Am fost sunat. Un domn în vârstă, cu o voce încă foarte vie şi expresivă. Se recomandă „Unchiul Iosif”. Şi îmi spune că a citit „Sectaţii” şi e musai să ne vedem. Citisem deja mesajul.

Am fost sunat în ultima jumătate de an de când cu „Sectanţii” de oameni foarte diverşi, din comunităţi foarte „obscure” despre care nu aveţi cum să aflaţi dacă citiţi doar presa mainstream. Ei nu apar la ştiri. Recunosc că am un apetit şi o curiozitate foarte ridicate cînd e vorba de oameni „dubioşi”. De la ei aflu enorm de multe poveşti la care nu am acces. Mulţi din cei care mă sună îşi găsesc „bunici celebri”, „rude apropiate” sau chiar istoria „propriei secte”. De unele nici nu am auzit. Mie îmi place să ascult. Şi zîmbesc în sinea mea cu o satisfacţie modestă.

De data asta am fost sunat de un un mit al „sectanţilor” români. Am fost sunat de însuşi …

Dar să o luam pe ocolite ca să înțelegem ceva.

Demult, foarte demult, prin Ucraina de azi, a hălăduit o familie de evrei care la fiecare generaţie dădea cîte un rabin celebru. Generaţie de generaţie. Cu timpul aceşti rabini au devenit unul mai hasidic decît celălalt. Şi într-o vreme unul din rabini a trecut hotarul în România. Pe vremurile acelea, la ruptura dintre veacuri, nu ştiu cum se făcea dar fiecare familie de evrei hasidici din zona noastră creşteau nişte copii care începuseră să o ia cam în trei direcţii diferite: unii deveneau naţionalişti sionişti, alţii liberali în gîndire şi se asimilau pentru că aveau de acumulat capital iar alţii mergeau spre polul opus devenînd revoluţionari scoialişti. Într-o singură familie trei direcţii radical diferite. De ce? Aşa era spiritul vremurilor cu multe cauze în spate.

Şi unul din acei copii ai familiei de rabini hasidici devine comunist înfocat şi fuge la Moscova să facă şcoală. Vorbim de anii 20-30 ai secolului trecut. Îi are colegi pe mai toţi „patriarhii comunismului românesc”. După puţin timp omul nostru are un moment de „revelaţie religioasă” şi se converteşte la creştinism. Se întoarce în România şi după ce o „ia pe coajă” de la legionari peste foarte puţin timp se instaurează comunismul. Foştii lui colegi de facultate şi crez îl cheamă la „datorie”. Îi pun ştampila de „trădător al cauzei” şi înfundă puşcăriile. Paisprezece ani va sta în puşcărie fostul nostru copil de rabini hasidici convertit la comunism care trece la creştinism.

Bun. După ce se eliberează mai stă puţin în ţară şi va fi „cumparat” de la statul român de o comunitate norvegiană cu 10.000 USD. Povestea lui e lungă şi fascinantă. Numele lui este Richard Wurmbrand şi va fi pastor luteran.

Dar nu este el eroul nostru. Wurmbrand are un ucenic aproape la fel de faimos în mediul „sectant” din RO. Eroul nostru se cunoaşte cu Wurmbrand chiar în zilele în care acesta este eliberat de la Gherla (cred). Întîlnirea celor doi are loc în condiţii mai speciale. E o poveste aparte…

Eroul nostru merge la cineva acasă şi vede un „schelet viu” care abia mai respira. Însă acel „schelet viu” pe nume Richard Wurmbrand a rostit câteva cuvinte şi două poveşti cu tâlc care aveau să-l transforme pe pe tânărul „revoltat”, prospăt absolvent de facultate, în ucenicul său devotat.

Spune o poveste despre cum în puşcăria a trebuit să salveze un legionar. Da, e deja poveste de roman: un evreu luteran, fost comunist, salvează un legionar.

Şi a doua: despre cum era să fie „linşat” de ziua morţii lui Stalin când le-a explicat deţinuţilor politici care serbau moartea „diavolului roşu” de ce aceștia trebuie să-l ierte pe Stalin.

Acesta este „nebunul” Wurmbrand, cel cara avea să devină un soi de „sfânt al sectanţilor” români, basarabeni şi ucraineni.

Bun. Şi toate aceste istorii şi multe altele mi-au fost povestite în doar câteva ore de fostul ucenic al lui Wurmbrand, un om cu o biografie la fel de bogată şi cu o activitate greu de imaginat.

Numele lui este Iosif Ţon, despre care poate vă voi povesti altădată. Cert este că demult nu am văzut un bătrân, de vârsta părinţilor mei, care la 83 de ani este atât de charismatic, plin de viaţă, energie şi optimism.

Cam aşa sunt „unchii şi buneii mei” şi cei din carte, şi cei din realitate. Cât este realitate şi cât este literatură e o altă povesre. În tip ce eu am încercat să le povestesc viaţa, ei şi-au transformat viaţa într-un mare roman…

Dar ca om care sunt pasionat de hasidism (mai ales de partea socială, economică şi modul în care se implică ei politic în secolul 19 & 20 pentru că vor fi prezenţi în „Marginalii 3”) pot spune că în acest moment, chiar dacă este contestat de o parte a „sectanţilor” pe care i-a păstorit ani de zile, Iosif Ţon este cumva un fel de întoarcere a „bumerangului hasidic” aruncat de bătrânii familiei Wurmbrand.

„Unchiul Iosif” este un soi de „ţadic” (lider spiritual) hasidic care reface acel sistem religios şi social trecut prin grila creştină protestantă europeană şi anglo-saxonă şi aşezată prin târgurile (noile forme de ştetl) din România şi Moldova. Cum? Asta e deja o cu totul altă istorie…

PS. Probabil îmi va părea rău mult timp că nu am făcut o carte de interviuri cum își dorea. Aveam alte drumuri, alte umbre care mă purtau atunci…

Autor: Vasile Ernu