Traducerea Bibliei realizată de Dumitru Cornilescu rămâne cea mai iubită și folosită versiune a Scripturii în limba română. Ea nu a fost rodul unei munci singuratice, ci o lucrare complexă, susținută moral și material de prințesa Ralu Callimachi și de credincioși evanghelici din Elveția. Nu întâmplător, în epocă se vorbea adesea despre „Biblia prințesei Callimachi”.
Primele ediții au apărut la București. În 1920 au fost tipărite Psaltirea și Noul Testament. În 1921, întreaga Biblie. În 1922 a urmat o ediție substanțial revizuită a Noului Testament, iar în 1923 au fost publicate Evangheliile după Ioan și Luca.
În vara lui 1924, Cornilescu a tipărit la București o a treia versiune a Noului Testament, în două formate: unul mare și unul mic. În ediția mică apare pentru prima dată termenul „neprihănire” în Romani 3:21, în locul expresiei „stare după voia lui Dumnezeu”. Această schimbare va fi păstrată apoi în toate edițiile ulterioare. Tot acest text va fi preluat integral de ediția din 1924 publicată de Societatea Biblică Britanică (SBB) în Germania, iar Vechiul Testament din 1921 a primit doar corecturi minore. Abia în 1931, la Zürich, Cornilescu a realizat o revizuire mai amplă. Aceasta este zestrea originală și originar românească a traducerii sale, darul făcut neamului românesc.
„Biblia mică” și edițiile următoare
Din octombrie 1923, Cornilescu se afla la Londra. A înțeles, împreună cu prințesa Callimachi, că evanghelizarea României prin Cuvântul scris era o sarcină mult prea mare pentru resursele lor. Așa că a acceptat oferta Societății Biblice Britanice, care încă din 1920 încerca să se implice în tipărirea Bibliei Cornilescu.
În vara lui 1924 a fost tipărită la Leipzig o ediție îmbunătățită, cunoscută atunci ca „Biblia mică” sau „Biblia cu trimiteri”. În 1925, la Berlin, a apărut o ediție cochetă, de buzunar. Cornilescu era un perfecționist. Își revizuia constant textul. Și edițiile din 1926, 1928 și 1930 au suferit îndreptări, corecturi și reformulări. Mulți cercetători consideră că ediția din 1930 este adevărata „Biblie standard Cornilescu”, nu cea din 1924, care a fost doar începutul etapei străine a publicării textului sacru.
O a doua traducere
Stabilit în Anglia și apoi în Elveția, unde a rămas definitiv din 1929, Cornilescu a realizat și o a doua traducere, mai literală, pornind de la „traducerea Cicero”, care avea ca bază vechea Biblie de la Iași din 1874, revizuită de SBB în 1911. Această a doua traducere a fost tipărită la București în 1931, ca „Biblie de amvon” sau „Biblie de familie”, în format mare.
Contrar așteptărilor, această ediție nu a avut impactul primei traduceri. Biblia din 1921 rămânea „Biblia populară”, iubită de popor, dovadă a călăuzirii deosebite de care Cornilescu a avut parte pentru vremea și nevoile specifice ale României.
Revizuiri recente și disputele juridice
Edițiile recente au adus corecturi ortografice, gramaticale și de punctuație, precum și explicații prin note de subsol. Toate au respectat însă matricea stilistică originală și spiritul operei lui Cornilescu.
Din 2010, traducerea a intrat într-o dispută juridică. Unii afirmă că aparține domeniului public. Alții susțin că aparține Societății Evanghelice Române, cea care a tipărit ediția princeps din 1921. Alții o atribuie Societății Biblice Britanice și Interconfesionale, care a tipărit-o din 1924 până în 1990.
Forma grafică, împărțirea pe coloane, capitole și versete, trimiterile și explicațiile, dar și numele autorului înscris pe prima pagină rămân însă exclusivitatea editurii sale, reînființate în 1990 cu acordul fratelui său, Iulian Cornilescu. Aceasta a fost recunoscută prin hotărâre judecătorească drept succesoarea legitimă a SER din 1920.
Deși Cornilescu nu a beneficiat niciodată de drepturi de autor pentru milioane de Biblii vândute de Societatea Biblică Britanică, în 1971 a fost onorat cu titlul de Honorary Life Governor. O recunoaștere, fie și tardivă, a muncii sale uriașe, făcută dezinteresat, pentru ca românii să citească Biblia.
Moștenirea lui Cornilescu
J.W. Wiles, secretar al Societății Biblice Britanice, spunea în epocă: „Cornilescu a făcut pentru România ceea ce Luther a făcut pentru Germania”. Totuși, în ultimii ani au existat încercări de minimalizare a rolului său. Unele organizații au folosit neautorizat textul și numele său, stârnind confuzie și provocând dispute.
Finalul de an 2021 a adus o sentință irevocabilă. Tribunalul București a stabilit că nici SBIR și nici SBB nu sunt deținătorii legitimi ai drepturilor patrimoniale. Moștenirea lui Cornilescu rămâne în drepturile Asociației Urmașilor săi, AUDC.
Astfel, adevărul a fost restabilit. Biblia Cornilescu este din nou pusă la dispoziția credincioșilor români. O reparație morală, o restituire a autorității spirituale, dar mai ales un dar oferit cu generozitate de autor generațiilor tinere, la aniversarea a 100 de ani de la apariția operei sale.
