Astăzi, creștinismul a coborât tragic sub standardul Noului Testament. Gândirea lumească – modul de a vedea și judeca al acestei lumi – a devenit o parte acceptată a modului nostru de gândire. Am pierdut arta închinării. Nu mai naștem sfinți.
În multe biserici, creștinismul a fost diluat până la nivelul unei soluții atât de slabe, încât, dacă ar fi fost otravă, nu ar fi otrăvit pe nimeni, iar dacă ar fi fost un leac, nu ar fi vindecat pe nimeni. În multe locuri este greu, foarte greu, să convingi pe cineva să participe la întâlniri în care singurul obiectiv este Dumnezeu. Și nu putem decât să tragem concluzia că, pentru cei care se declară copii ai lui Dumnezeu, Dumnezeu a devenit plictisitor.
O biserică hrănită cu entuziasm emoțional nu este o biserică a Noului Testament. În zilele noastre, creștinismul este popular, dar el nu are putere. Popularitatea nu este puterea. Popularitatea poate umple un sanctuar, dar nu poate umple un suflet cu Duhul Sfânt.
Avem puțină pocăință și foarte puțină întristare sfântă. Rezultatul tragic al „creștinismului de divertisment” este convingerea că trebuie să ne simțim bine, să fim distrați, să avem un timp plăcut la adunările noastre evanghelice. Din această mentalitate se naște idolatrizarea oamenilor, adoptarea metodelor lumești și acceptarea personalităților carismatice ca fiind dovada lucrării Duhului Sfânt.
Creștinismul nostru este un creștinism prea simplificat: „Dumnezeu este dragoste, Isus a murit pentru tine și spune-le și altora.” Pentru un astfel de creștinism nu aș da nici măcar un bănuț! Lideri superficiali, lumești, asemenea celor din lume, modifică mesajul Crucii pentru a-i satisface pe „sfinții” nechibzuiți care doresc distracție în Sfânta Sfintelor. Și acesta este un drum deschis spre dezastru spiritual și un risc de a-L mânia pe Mielul care Se poate ridica Leu.
Orice protest împotriva „vițelului de aur al creștinismului modern” este respins cu argumentul: „dar îi câștigăm”. Îi câștigați pentru ce? Pentru creștinismul autentic? Pentru lepădare de sine? Pentru o viață sfântă? Pentru o dedicare deplină lui Isus? Răspunsul, din păcate, este „nu”.
Biserica de astăzi poate supraviețui, poate chiar părea că prosperă, doar prin talente omenești, fără nici o atingere din partea Duhului Sfânt. Pentru membrul mediu al bisericii, creștinismul este doar drumul spre o viață bună, confortabilă și plăcută.
Avem nevoie de reformă. Avem nevoie de o ruptură clară, radicală, cu acest creștinism iresponsabil, păgân, însetat de distracții și plăceri, răspândit nu de oameni duhovnicești, ci de oameni lumești, folosind metode nebiblice.
Nu ne putem permite să coborâm standardele doar pentru a atrage oameni care vor să meargă în iad și, în același timp, să fie membri ai bisericii.
Dacă te uiți cu atenție la bisericile noastre, vei găsi oameni pe jumătate mântuiți, pe jumătate sfințiți, lumești, care cunosc mai bine romanele de dragoste și telenovelele decât Noul Testament și pe Duhul Sfânt.
Sursa: Tozer on Worship and Entertainment (1997), din eseul „I Talk Back to the Devil: Essays in Spiritual Perfection (1990).
