Nu trece mai departe. Nu te preface că n-ai văzut. Tu, cel care citești acum — oprește-te, pleacă-ți sufletul, și rostește această rugăciune, căci durerea lor putea fi și durerea ta.
“Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu Cel Viu, Milostive și Preabunule, Tu Care ai umblat pe apele tulburate ale mării și le-ai potolit cu cuvântul Tău, Tu Care ai ridicat pe omul ce se îneca în valuri și l-ai ținut cu mâna Ta cea dreaptă, Te rugăm acum cu inimi sfâșiate: miluiește, izbăvește și ocrotește pe robii Tăi — pe toți cei din satele și orașele înconjurătoare, din toată țara și din lumea aceasta, care au fost cuprinși de urgia apelor și de viforul vremii.
Primește, Doamne, suspinul celor care stau acum în noroi, în ploaie, în spaimă, în frig, în lacrimi, în neputință, în goliciune și în teamă. Fii lor adăpost, mângâiere, acoperământ și întărire.
Întinde-Ți mâna Ta cea caldă și biruitoare peste cei care și-au pierdut casele și cămările, hambarele și ogoarele, dar mai ales peste cei care și-au pierdut sufletul adăpostit în lucrurile dragi: icoanele, fotografiile, hainele părinților, pătuțurile copiilor, cărțile, crucea de pe perete și lumina din prag.
Te rugăm, Hristoase al durerilor, nu lăsa să se stingă în ei nădejdea. Suflă Duhul Tău cel Sfânt peste inimile înfricoșate. Întărește pe pruncii care plâng, pe bătrânii slăbiți, pe bolnavii fără adăpost, pe mamele singure, pe văduvele fără sprijin, dar și pe cei tineri care și-au pierdut rostul, sensul, munca și tot ce au clădit cu trudă.
Vezi, Doamne, și pe cei ce păreau tari, și pe cei ce nu ceruseră niciodată nimic. Pe cei tineri, sănătoși, întreprinzători, care au pornit pe cale cu încredere și muncă: cu o casă, cu o mică afacere, cu un atelier, un gater, cu un gând bun și curat de a nu depinde de nimeni. Pe aceștia, Doamne, care nu s-au văitat, ci au lucrat zi și noapte, au ținut în spate familii și angajați, și-au câștigat pâinea și au dat și altora. Iar acum stau, cu ochii plecați, ca niște stâlpi prăbușiți, rușinați în fața lumii, zdrobiți în tăcere.
Căci, Doamne, când cade un bolnav, toți îl sprijină. Dar când cade un tânăr puternic, nu-l mai întreabă nimeni. Iar el se rușinează să plângă. Se rușinează să ceară. De aceea, Doamne, fii Tu glas pentru glasul lui stins. Fii Tu sprijin pentru brațul lui frânt. Fii Tu nădejde pentru inima lui rănită.
Dă-le, Doamne, harul răbdării și roua mângâierii. Împacă-le inima, oprește plânsul și dorul lor, stinge neliniștea și dăruiește pacea Ta peste pământul atins de ape și de teamă. Binecuvintează, Doamne, pe toți cei care ajută: mâinile care dau, pașii care aleargă, cuvintele care mângâie, inimile care se roagă.
Pentru ca niciun suflet rănit să nu se simtă singur. Pentru ca nicio durere să nu rămână nerostită. Pentru ca niciun suspin să nu fie în zadar. Și toate să se prefacă în mărturisire, în întoarcere, în pocăință, în naștere de lumină, în înnoirea omului lăuntric.
Coboară, Doamne, harul Tău ca o rouă peste casele sfărâmate, peste drumurile rupte, peste inimile frânte. Ridică din întunericul tristeții pe toți cei apăsați. Întărește-i cu puterea Sfintei Cruci și binecuvintează acest neam să nu mai fie lovit de valuri și de furtuni.
Păzește-ne, Doamne, de revărsările neiertătoare ale apelor, de pietrele prăvălite, de vânturile nimicitoare, de dezrădăcinarea credinței, de moartea nădejdii. Trimite pacea Ta peste pădurile noastre, peste ogoarele noastre, peste satele noastre, și mai ales în sufletele noastre.
Și ajută-ne să nu uităm niciodată că Tu ești cu noi. În toate lacrimile. În toate durerile. În toate așteptările.
Că Tu ești Dumnezeul Cel Viu, Care n-ai părăsit niciodată pe cel ce Te-a chemat cu lacrimi. Și cu lacrimi Te chemăm acum. fii milostiv și rămâi cu noi.
Amin.”
Sursa: Mănăstirea Piatra Tăieturii
