Cum știu că emoțiile mele vin de la duhul sfânt – și nu sunt doar reacții omenești? Un răspuns în trei emoții și șapte repere biblice.
Mă uit în jur, pe holurile spitalului care mi-a devenit, în ultimii trei ani, a doua casă. Mulți oameni cu capul plecat. Și mai mulți bravează, dar nu pot păcăli pe nimeni. Dar cel mai greu îmi este să privesc în ochii femeilor care se destăinuie, cu obidă:
„Mi-a căzut părul, domnule. Tot mi-a căzut…”
Aș vrea să le pot spune că sunt frumoase, fără să se înțeleagă greșit. Frumusețea nu te părăsește odată cu părul, cu ficatul sau cu viața. Frumusețea e în acel crâmpei divin, care a pus viață într-un boț de țărână.
Nu e nimic romantic în lupta cu cancerul. Știu, am mai spus asta. Nici măcar cei mai curajoși dintre noi nu se pot lăuda că nu trec prin momente cumplite – de teamă, de îndoială, de durere. Sunt atâtea emoții implicate! Și atât de multe întrebări care te macină…
„Cum știu că ceea ce simt e de la Duhul Sfânt, nu de la mine?”
Asta este doar una dintre ele, definitorie pentru cei care știu că singura speranță este Hristos și singurul succes real e să semeni cu El, tot mai mult, în fiecare zi.
După predica de duminica asta a păstorului nostru – despre creșterea credinței am rămas, oarecum, cu sufletul pe barcă, alături de ucenici. Și acum imaginația mă invită la o călătorie în timp, prin Sfânta Scriptură, la o altă furtună prin care au trecut ei…
E noapte. Vântul suflă puternic. Ucenicii sunt înfricoșați, barca se clatină. Îl văd pe Isus venind de la rugăciune, plin de putere și de Duhul Sfânt, mergând pe ape. Se tem de El, pentru că nu îl recunosc.
„E o fantomă!”, strigă toți.
Dar Hristos le răspunde:
„Îndrăzniți, nu vă temeți! Eu Sunt!”
„Ego Eimi”, Dumnezeu, vine la omul amenințat de furtună!
Petru Îi cere, încă neconvins, să îl ajute să vină la El. Să meargă pe apă, la fel ca Mântuitorul.
„Vino!”, îi răspunde Isus.
Și Petru face primii pași. Iar lucrurile funcționează, în mod minunat, până când credința lui se clatină. La un pas să fie înghițit de ape, omul strigă din nou către Dumnezeu:
„Doamne, scapă-mă!”
Și Dumnezeu îl scapă! Petru pe apă. Isus în furtună. O noapte la fel ca viața noastră… În doar câteva versete, textul din Matei 14:25–31 ne arată cel puțin 3 feluri de emoții:
- Mai întâi, TEAMA – ucenicii Îl văd pe Isus venind pe mare și se înspăimântă. O reacție pur omenească. O emoție născută din necunoscut și confuzie.
- Apoi apare CURAJUL – Petru Îi cere lui Isus să-l cheme și pășește pe apă. O emoție născută din credință: te atrage spre Isus și te face să Îl asculți, chiar împotriva logicii omenești.
- Pe final, observăm ÎNDOIALA – Petru se uită la vânt, se teme și începe să se scufunde. O altă emoție firească, una apare atunci când omul își ia ochii de la Hristos și îi mută spre circumstanțe. Cu toții facem asta, uneori.
Prezența și puterea lui Isus i-au determinat pe cei din barcă să Îl recunoască și să I se închine. Au făcut primul pas către viața reală. Eternă. Mărturia unei vieți schimbate nu este despre curajul nostru în bătălia cu furtuna, cu viața, cu cancerul, cu singurătatea, cu depresia, cu viciile, cu noi înșine… Este despre bunătatea Lui Dumnezeu. Despre har. Așa că merită să o împărtășim cu cei din jur!
Dar cum știi, totuși, dacă ceea ce simți e de la duhul sfânt?
Uite 7 semne simple, clare, desprinse din Scriptură:
- Te atrage spre Hristos, nu spre tine însuți.
- Confirmă Scriptura, nu o contrazice.
- Produce roade – dragoste, bucurie, răbdare (Galateni 5:22).
- Îți aduce pace, nu presiune. Claritate, nu confuzie.
- Nu te împinge să forțezi, ci te cheamă să asculți cu smerenie.
- Te face să te încrezi, chiar și când îți e teamă.
- Nu se oprește la emoție – te mișcă spre acțiune sfântă.
Scriptura ne învață că inima noastră este „nespus de înșelătoare și deznădăjduit de rea” (Ieremia 17:9). Simți ceva în mijlocul furtunii? Nu te grăbi să iei decizii pripite. Testează! Duhul Sfânt nu creează doar emoții intense. El aduce prezență, convingere, direcție.
Nu orice val vine de la Dumnezeu. Dar dacă ceea ce simți te apropie de Isus și îți crește credința… atunci da, e El! Și dacă te scufunzi în mijlocul emoției, El te prinde. Pentru că harul ne ține, chiar și când sufletul ne tremură. Și Isus întinde mâna, de fiecare dată când strigăm:
„Doamne, scapă-mă, că mă scufund!”
Autor: Marian Zaharia
