Nouă familii creştine ce întrunesc 53 de inşi (copii şi adulţi), aparţinând din grupul etnic Tah Oih au fost expulzaţi…
Browsing: Biserica
În Sumatra de Nord, musulmanii au dat foc la două biserici protestante. Potrivit scandărilor a peste o mie de incendiatori,…
Cei zece misionari americani au fost pusi in libertate dupa ce judecatorii au declarat ca nu a fost vorba de…
Ma numesc Mihaela si sunt din Timisoara. Am 24 ani, si m-am nascut intr-o familie care nu cunostea termeni ca …
Cea de-a VI-a ediţie a Zilei Naţionale de Rugăciune pentru România, va avea loc pe 28 februarie 2010. În această…
Identitate: Levantinienii sunt descendenţi ai arabilor din Peninsula Arabică, care au migrat spre Nord, stabilindu-se în Liban, Iordania, Palestina, Irac…
Există dovezi clare în prezent cu privire la violenţa continuă împotriva Creştinilor din India care este alimentată de ura faţă…
Rugăciunea pentru Aliyah (întoarcerea evreilor în Israel), din nou a adunat laolaltă creştini din diferite confesiuni şi regiuni ale Ucrainei, inimile…
După o săptămână de post şi rugăciune în lanţ, duminică, 31 ianuarie 2010, în Biserica Penticostală “Filadelfia” din Chişinău s-a…
În noiembrie 2009, s-a raportat faptul că şasesprezece Creştini aparţinând grupului indigen Kogui din Columbia au fost ţinuti captivi pe…
Am primit mai multe mesaje de la fraţii creştini din Ucraina care sunt alarmaţi de faptul că odată cu venirea…
Stiri Crestine.ro susține misionarii și organizațiile de misiune în mod special cele din Romania. Am ales săptămânal să prezentăm câte…
Pe 26 ianuarie, un judecator de imigratie din Tennessee a acordat azil politic unei familii crestine germane care a fost…
Americanul a intrat ilegal din China in Coreea de Nord, anunta joi oficiali ai tarii, conform Christian Post. Anuntul facut de…
The Voice of the Martyrs din Canada este membru al Religious Liberty Partnership (RLP), un efort de conlucrare al organizatiilor…
Un grup de aproximativ 1.000 de musulmani a atacat o biserica ce se afla in constructie, in Bekasy Regency, de…
