Odată cu apariția pandemiei s-au luat tot felul de decizii la nivel național în multe țări. Una dintre aceste decizii…
Browsing: Opinii
Comunicarea, așa cum am definit-o deseori atunci când am predat cursuri de comunicare a afacerilor, este „realizarea cu succes a…
Citesc și aud felurite păreri de la noi și din presa internațională despre faptul că viața nu va mai fi…
Cunoscutul apologet creştin Ravi Zacharias a discutat despre diagnosticul de cancer pe care l-a primit recent şi a oferit şi…
Domnule Preşedinte, Chiar dacă nu comunicăm frecvent, noi, creştinii din România, îndemnaţi de Mântuitorul prin Sfintele Scripturi, ne rugăm să…
Stimate domnule președinte, Klaus Iohannis Cu toții privim surprinși la avalanșa de nestăvilit a acestei pandemii și încercăm, printr-o implicare…
Trebuie să spun ceva foarte clar, încă de la început: Dumnezeu este întotdeauna în control! În ziua de duminică, 26…
În această dimineață, vicepreședintele Mike Pence a avut o discuție informală cu 35 de lideri conservatori (inclusiv eu) pe tema…
Geneza 26:1-13: „Când îi puneau oamenii locului aceluia întrebări cu privire la nevasta lui, el zicea: „Este sora mea.” Căci îi…
Convins că din când în când, este bine să mărturisim şi altora prin ce trecem şi ce facem, am considerat…
„Adevărul pur și simplu” este o nouă producție marca Prodocens Media. Vine la inițiativa lui Neemia Faur, student la Institutul…
„Ioan Șerban, tatăl meu, s-a dus astăzi la Domnul… A fost cel mai bun soț (44 de ani), tată, frate,…
În mijlocul unei pandemii care a creat atât de mult zgomot, tulburare, manipulare, disperare în dreptul oamenilor de rând, fie…
Ciuma anilor 249-262 AD a ținut 13 ani și a ucis milioane de oameni. A pus în pericol chiar și…
Tot mai multe persoane se infectează cu Corona în Marea Britanie și în întreaga lume pe zi ce trece. Cu…
Pe măsură ce școlile din Statele Unite și de pe glob se închid pentru a încetini răspândirea virusului COVID-19, cei…
