
Glover, astronaut creștin și căpitan în Marina Statelor Unite, este pilotul misiunii Artemis II a NASA în jurul Lunii, care a fost lansată pe în spațiu pe 1 Aprilie.
Glover a avut anterior rolul de inginer de zbor pe Stația Spațială Internațională în timpul Expediției 64, o misiune de 168 de zile între 2020-2021 în care a adus la bord o Biblie și păhărele de împărtășanie și a urmărit adunările de închinare transmise în direct de la biserica sa locală în timp ce orbita în jurul Pământului.
„Vreau să folosesc abilitățile pe care mi le-a dat Dumnezeu pentru a-mi face bine meseria și pentru a-mi sprijini colegii de echipaj, misiunea și NASA”, a spus el într-un interviu acordat ziarului Christian Chronicle chiar înainte de acea expediție.
În timpul acelei misiuni, el a postat multe fotografii pe rețelele de socializare, spunând că ceea ce a văzut din navă i-a amintit de ceea ce a citit în Biblie.
Glover este membru al confesiunii „Biserica lui Hristos” și, ocazional, slujește și la școala duminicală împreună cu soția sa, Dionna.
Recunoștință și rugăciune
În timpul conferinței de presă în care a fost anunțat ca pilot al misiunii Artemis II, el i-a mulțumit lui Dumnezeu „pentru această oportunitate uimitoare”.
„Mă rog ca Dumnezeu să binecuvânteze această misiune. Dar mă rog și ca noi să putem continua să fim o sursă de inspirație, pentru cooperare și pace, nu doar între națiuni, ci și în propria noastră națiune.”
Glover a declarat revistei Christianity Today că „în mod intenționat” îl pune pe „Dumnezeu în prim-plan”, deoarece „așa încerc să-mi trăiesc eu viața”.
„Știu că Dumnezeu ne poate folosi pentru scopurile Sale. Când Isus îi învăța pe ucenici să se roage, a folosit acea rugăciune foarte specifică pe care o știm cu toții: ‘Tatăl nostru care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău’, așa că, și eu mă consider un mesager al Împărăției Sale care vrea să facă voia Lui”, a spus el în interviul acordat revistei CT.
Glover și-a amintit că, în misiunea anterioară, soția sa l-a întrebat dacă era emoționat înainte de a pleca în prima sa ieșire în spațiu și „am spus că nu, am făcut cu adevărat tot ce am putut pentru a mă pregăti, inclusiv m-am rugat și am citit Biblia”.
El a făcut, de asemenea, un apel către creștinii din întreaga lume să „se roage pentru echipajul nostru, pentru echipamentele navei sa funcționeze la parametri.”
Misiunea Artemis II
Pe lângă Glover, echipajul include comandantul Reid Wiseman și specialiștii de misiune Christina Koch de la NASA și Jeremy Hansen de la Agenția Spațială Canadiană.
Glover, Koch și Hansen sunt, respectiv, prima persoană de culoare, prima femeie și primul canadian care participă la o misiune de acest gen.
Este pentru prima dată din 1972 când oamenii vor călători atât de departe în spațiu.
Misiunea Artemis II, care are ca scop orbita în jurul Lunii și testarea sistemelor de navigație, comunicații și siguranță în vederea pregătirii pentru misiuni viitoare, va dura aproximativ 10 zile.
Echipajul va petrece trei ore întregi observând Luna, făcând fotografii și obținând date despre geologia acesteia.
Misiunea este similară cu Apollo 8 (1968) și Apollo 10 (1969), care au orbitat și ele în jurul Lunii și au deschis calea pentru celebra misiune Apollo 11, care l-a dus pe Neil Armstrong pe suprafața lunară.
Dacă totul va decurge bine, cei patru astronauți vor deveni oamenii care au călătorit cel mai departe de Pământ. Ei vor depăși recordul de 400.171 de kilometri stabilit de misiunea Apollo 13.
Sursa |Evangelical Focus

