Copiii învață să se descurce în viața reală imitându-i pe cei din jurul lor.
Ei învață să vorbească ascultând cuvintele familiei lor și copiind ceea ce aud. Ei învață să interacționeze cu ceilalți observând modul în care cei dragi lor interacționează cu ceilalți. Ei învață ce este adecvat din punct de vedere cultural și social prin observare și imitare.
Ei învață cum să mănânce, să se joace, să citească, să se roage, să gătească, să pescuiască, să împletească, să deseneze, să grădinărească, să construiască, să se închine, să investească și să navigheze în relații observându-i și imitându-i pe cei din jurul lor.
Și acest lucru nu se oprește la copii. Oamenii îi vor reflecta adesea pe cei apropiați, precum și mediul în care trăiesc.
Poate că acesta este motivul pentru care, în timp ce scria din închisoare romană, apostolul Pavel le-a dat credincioșilor din Efes o însărcinare sinceră:
„Așadar, urmați exemplul lui Dumnezeu, ca niște copii preaiubiți”
Efeseni 5:1
Pavel știa că iubirea și reflectarea lui Dumnezeu erau fundamentale. Ceea ce observăm se va repeta și, în cele din urmă, se va transmite mai departe. Cuvântul elegant pentru acest concept este ucenicie, în care învățăm de la cei în care avem încredere și îi învățăm și pe alții ceea ce am învățat.
Indiferent de locul în care ne aflăm în viață, cu toții suntem învățați de ceva. De aceea, ar trebui să ne gândim cu atenție pe cine ascultăm și pe cine urmăm.
Este vital să ne clădim viața pe Adevăr.
Este deja în structura noastră dată de Dumnezeu să-L reflectăm pe El. Dar, ca oameni, trebuie totuși să ne amintim în mod intenționat cine și ai cui suntem; acesta este primul pas pentru a deveni mai asemănători cu Hristos.
Sursa: YouVersion
