
Atunci când devenim creștini, putem fi tentați să ne agățăm de o credință falsă că viața noastră va fi lipsită de probleme. Dar adevărul este că: toată lumea trece prin suferință. Cu toate acestea, atunci când aparții lui Isus, nu treci singur prin situații dureroase. Și indiferent de greutățile cu care te confrunți – acesta nu este sfârșitul poveștii tale.
Dumnezeu ne vede în cele mai bune și în cele mai rele zile din viața noastră, iar dragostea Lui pentru noi nu se schimbă.
El ne înțelege cea mai profundă suferință pentru că a experimentat-o El însuși când a devenit Emanuel, „Dumnezeu este cu noi”.
Atunci când ne simțim copleșiți de circumstanțele noastre, Dumnezeu ne poate arăta cum să găsim odihnă. Când Îi dăm Lui poverile noastre, El ne poate înviora inimile împovărate.
Dumnezeu este în măsură să se ocupe de durerea noastră, pentru că El ne înțelege greutățile.
El este demn de încredere și credincios. Chiar și atunci când circumstanțele noastre par sumbre și fără speranță – putem avea încredere că El ne va ajuta să depășim orice situație.
Suferința face parte din condiția de om, dar Îl onorăm pe Dumnezeu predându-I greutățile noastre și căutând modalitățile prin care El să lucreze în situațiile noastre.
Astăzi, petrece un timp cu Dumnezeu și vorbește cu El despre durerile tale. Cere-I să te mângâie și spune-I de ce ai nevoie pentru a face față circumstanțelor tale cu curaj și putere.
Sursa: YouVersion
