
Departamentul de Justiție din S.U.A. a declarat că investighează un protest împotriva ICE (Serviciul de Imigrări și Vămi din S.U.A.) după ce un grup de demonstranți au dat buzna într-o biserică din orașul St. Paul din statul american Minnesota, au întrerupt slujba de duminică dimineață și l-au acuzat pe unul dintre pastori că lucrează cu ICE.
În imaginile video transmise în direct de către Don Lemon, un fost angajat al CNN, aproximativ 30 de protestatari din cadrul Racial Justice Network au luat cu asalt biserica Cities Church, strigând „Mâinile sus, nu trageți” și „ICE afară”.
Potrivit Fox 9, grupul s-a dus la biserica afiliată Convenției Baptiste de Sud pentru a-l confrunta pe un bărbat pe nume David Easterwood. Acesta este unul dintre pastorii bisericii, dar și, se pare, că e și directorul activ al ICE în Minnesota.
Documentele publice arată că Easterwood este menționat ca pârât într-un proces intentat pe 12 ianuarie de statul Minnesota pentru a opri operațiunile ICE care au dus la confruntarea dintre o femeie Renee Good și agenții ICE, soldat cu uciderea femeii de către agenți, după ce aceasta i-a atacat pe agenți.
Într-o postare pe Facebook, protestatarii au spus că s-au dus la biserică pentru a cere dreptate pentru Renee Good și „pentru a informa congregația despre ceea ce ei au descris ca fiind dublul standard al pastorului lor în ceea ce privește cuvântul lui Dumnezeu și iubirea aproapelui, având în vedere activitatea sa ca director de teren pentru ICE”.
„Aceasta nu poate fi o casă a lui Dumnezeu dacă adăpostește pe cineva care îi îndrumă pe agenții ICE să facă ravagii în comunitatea noastră”, i-a spus avocata Nekima Levy-Armstrong lui Lemon în timpul transmisiunii sale live, explicând de ce grupul se afla la biserică. „Pe lângă faptul că sunt avocată și activistă, sunt și reverendă, așa că vin aici în numele puterii lui Dumnezeu atotputernic.”
Easterwood nu a fost prezent la slujba de duminică. Cu toate acestea, pastorul principal al bisericii, Jonathan Parnell, a declarat că manifestarea care a întrerupt slujba de închinare a fost „rușinoasă”.
„Le-am cerut să plece, dar este evident că nu au plecat”, i-a spus Parnell lui Lemon. „Este inacceptabil. Este rușinos. Este rușinos să întrerupi o adunare publică de închinare creștină.”
„Suntem aici pentru a ne îchina lui Isus Hristos”, a răspuns Parnell, „El este speranța acestor orașe. Speranța lumii este Isus Hristos”.
Pastorul i-a cerut apoi lui Lemon să plece dacă nu era acolo pentru a se închina.
Sute de persoane condamnă protestul de duminică dimineață de la biserică. O declarație a Casei Albe emisă duminică seara a afirmat că administrația nu va tolera interferența cu cultul religios.
„Președintele Trump nu va tolera intimidarea sau hărțuirea creștinilor în lăcașul lor sacru de cult. Departamentul de Justiție a lansat o anchetă completă asupra incidentului josnic care a avut loc astăzi…”, a scris Karoline Leavitt, secretarul de presă al Casei Albe, pe X.
National Religious Broadcasters (NRB), cea mai mare asociație de comunicatori creștini din lume, condamnă, de asemenea, cu vehemență ceea ce numește un „atac premeditat” asupra Cities Church.
Președintele și directorul executiv al NRB, Troy A. Miller, a declarat: „Acest atac scandalos asupra unei case a lui Dumnezeu este un semnal de alarmă pentru fiecare american care prețuiește libertatea. Creștinii sunt asediați ca fiind cel mai persecutat grup religios din țara noastră, confruntându-se cu ostilitatea crescândă a celor care caută să ne reducă la tăcere credința. Acești protestatari nu au întrerupt doar o slujbă, ci au profanat un sanctuar sacru, au speriat familii, au hărțuit credincioși nevinovați și au contestat în mod direct dreptul nostru constituțional de a ne închina fără teamă sau constrângere. A viza o biserică din cauza rolului bi-vocațional al unui pastor este bigotism și un atac flagrant la adresa libertății religioase. Biserica americană trebuie să se ridice, să se unească și să riposteze pentru a apăra drepturile date de Dumnezeu.”
Sursa |CBN News

