
Organizația Open Doors a publicat Topul Mondial al Persecuției pe anul 2026, o lista cu 50 de țări cu cel mai ridicat nivel de persecuție la adresa creștinilor. Țările de pe primele locuri sunt cele în care persecuția este cea mai intensă, iar nivelul descrește gradual pe măsură ce avansăm îm listă până la cea de-a 50-a țară.
Coreea de Nord își păstrează poziția de lider în clasamentul World Watch List pe 2026. Țara rămâne poate cea mai brutală dictatură din lume, fără nicio schimbare în ceea ce privește situația generală a persecuției. Creștinismul încă nu are loc în Coreea de Nord, iar chiar și cea mai mică aluzie la închinarea la Hristos poate avea consecințe devastatoare.
În 2025, Coreea de Nord și-a consolidat capacitățile militare, s-a angajat în interacțiuni diplomatice selective și a făcut pași în domeniul turismului, însă viața de zi cu zi a cetățenilor rămâne una extrem de grea. Pentru creștini, urmașii lui Isus, asta înseamnă represiune continuă și pericol extrem constant.
Siria intră în top 10
Cea mai mare creștere în World Watch List din acest an este Siria, care a sărit de pe locul 18 anul trecut pe locul 6, cea mai mare creștere din listă până acum. Principalul factor a fost violența împotriva creștinilor – atacuri asupra bisericilor și uciderea creștinilor – în special atacul asupra bisericii din Damasc din iunie 2025, în care au murit 22 de persoane și 63 au fost rănite. Presiunea a crescut, de asemenea, în toate sferele vieții creștinilor. Libertatea de închinare este sufocată sistematic sub noul regim.
Pe parcursul brutalului război civil din Siria, creștinii au suferit în mod disproporționat din cauza luptelor și a dislocărilor. Chiar și locurile sigure din țară nu mai sunt la fel de sigure pentru ei. Populația creștină continuă să scadă, lăsându-i pe cei rămași în urmă și mai expuși, fără niciun loc unde să se refugieze.
14 țări din Africa Subsahariană în Topul Mondial al Persecuției
În prezent, există 14 țări din Africa Subsahariană în lista persecutorilor. Populația combinată a acestor țări este de peste 721 de milioane de oameni, dintre care aproape jumătate se identifică ca fiind creștini. În ultimul deceniu, punctajele referitoare la violență s-au dublat, patru dintre aceste țări fiind acum în top 10.
În 2026, doar trei țări din Topul Mondial al Persecuției au scorul maxim pentru violență. Toate trei sunt din Africa Subsahariană: Sudan, Nigeria și Mali. Mai mulți cofactori complecși din regiune, de la instabilitate și insurgență la guvernare slabă, au lăsat creștinii vulnerabili și supuși atacurilor violente ale extremiștilor.
Nepal 46
Creșterea violenței în Nepal a dus la reintrarea sa în Top, după o absență de trei ani. Prim-ministrul KP Sharma Oli a demisionat în 2025, după ce în țară au izbucnit proteste masive. Instabilitatea care a urmat a fost exploatată de unele grupuri hinduse radicale pentru a viza minoritățile religioase. Bisericile au fost atacate, creștinii bătuți, arestați și condamnați la închisoare. A fost instituit un guvern interimar, dar alegerile programate pentru martie 2026 ar putea determina viitorul apropiat al Nepalului. Minoritățile religioase din țară continuă să trăiască într-un mediu incert, așteptând să vadă ce le va aduce ziua de mâine.
4.849 de creștini uciși
Numărul total al creștinilor uciși pentru credința lor a crescut de la 4.476 în Topul din 2025 la 4.849 în perioada de raportare Topul pe 2026. Marea majoritate a acestora provin din Africa subsahariană. Din totalul de 4.849 de decese, 4.491 au avut loc în această regiune – un procent șocant de 93% din totalul global. Creștinii nigerieni reprezintă 3.490 din acest total, în creștere față de 3.100 anul trecut. Creștinii au plătit prețul suprem pentru a-l urma pe Hristos și în Myanmar, Mexic și Siria.
224.129 creștini forțați să-și părăsească locuințele
Mai mulți creștini au fost forțați să-și părăsească casele, să se ascundă în țară sau să părăsească țara cu totul, din cauza persecuției violente. Acest număr a crescut de la 209.771 în Topul de anul trecut. Creștinii din Nigeria continuă să-și părăsească casele și pământurile strămoșești din cauza violenței extremiste islamice din nord, creștinii sirieni au părăsit țara în număr mare, iar frații și surorile noastre din Myanmar s-au confruntat cu strămutarea din cauza agravării violențelor împotriva lor.

