
Nu am fost creați să trecem prin viață purtând poveri grele care să ne apese.
Din fericire, nici nu trebuie să o facem.
„Veniți la Mine, toți cei obosiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă! Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, pentru că Eu sunt blând și smerit în inimă, și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre! Căci jugul Meu este ușor de dus, iar povara Mea este ușoară.” Matei 11:28-30 NTR
Când Isus a venit pe pământ, El a luat asupra Sa poverile noastre. Chiar dacă noi eram departe de Dumnezeu, Isus a purtat pedeapsa pentru greșelile noastre și ne-a purtat suferința. Și, datorită acestui fapt, avem un Mântuitor care ne înțelege și are milă de noi.
Acest Mântuitor ne întâlnește în mizeria noastră și ne invită să ne găsim odihna în El. Acest Mântuitor este „Dumnezeu cu noi”.
„Binecuvântat să fie Stăpânul, Care ne poartă poverile zi de zi! Dumnezeu este Salvatorul nostru.” Psalmi 68:19 NTR
Regele David a scris acest psalm cu sute de ani înainte de sosirea lui Isus. Dar chiar și atunci, Dumnezeu le ilustra oamenilor cum caracterul Său era neschimbător și demn de încredere.
Dumnezeu a vegheat asupra lui Noe atunci când pământul a fost inundat (Geneza 8:1) și a încheiat un legământ cu Avram pentru a-i binecuvânta, proteja și înmulți urmașii (Geneza 17:4-7). El a avut grijă de israeliți atunci când aceștia rătăceau prin pustiu (Deuteronom 2:7) și l-a mângâiat pe David atunci când oamenii încercau să îl ucidă.
Dumnezeu nu S-a schimbat niciodată. El este ajutorul nostru mereu prezent în vreme de nevoie. El este sursa noastră constantă de putere. El este mângâietorul nostru și cel ce ne poartă de grijă. Dumnezeul pe care David îl laudă în Psalmul 68 este Dumnezeul nostru. El este Cel care are grijă în permanență de noi, aplecându-Se să ne întâmpine în dezordinea noastră și să ne scoată din frânturi.
El ne poartă zilnic poverile.
Vom mai îndura noi vremuri grele? Da. Dar nu va trebui niciodată să trecem singuri prin ele. Mântuitorul lumii este aproape. Dumnezeu este cu noi.
Sursa: YouVersion
