Astăzi, oamenii de știință clasifică, în general, trei mari rase umane: australoidă, mongoloidă și europoidă. Diferențele exterioare dintre oameni se explică prin diverse combinații de gene.
Până la potop, nu existau rase separate, deoarece întreaga omenire vorbea o singură limbă. Acest lucru însemna că genele circulau liber în cadrul populației, amestecându-se constant, astfel încât, în medie, toți oamenii aveau trăsături asemănătoare, cu mici variații individuale.
După potop, Noe și familia sa au ieșit din corabie, iar oamenii au început să se răspândească pe pământ. Nici atunci nu existau rase distincte, pentru că toți vorbeau aceeași limbă și se căsătoreau între ei. Apoi, în timpul construirii Turnului Babel, Dumnezeu a încurcat limbile oamenilor – un act supranatural al intervenției Sale.
Acest eveniment a dus la formarea grupurilor de oameni care vorbeau limbi diferite și care s-au împrăștiat pe tot pământul. În fiecare grup s-a păstrat, în mod mediu, un anumit set de gene (un anumit număr de trăsături moștenite), care făceau parte din fondul genetic comun existent înainte de împărțirea babiloniană.
Fiindcă oamenii se căsătoreau în interiorul propriului grup lingvistic, unele trăsături genetice au devenit mai pronunțate decât altele. În plus, mediul înconjurător a contribuit la adaptarea oamenilor la condițiile climatice specifice.
De exemplu, persoanele născute cu o pliură mai accentuată a pielii deasupra ochilor (așa-numitul ochi migdalat), precum chinezii sau japonezii, erau mai bine adaptate la iernile reci și înzăpezite. Totodată, această formă de ochi proteja vederea de efectele dăunătoare ale luminii ultraviolete reflectate de zăpadă.
Alte grupuri de oameni, vorbind aceeași limbă, au ajuns în regiuni foarte calde, unde pielea închisă la culoare era un avantaj, oferind protecție naturală împotriva razelor ultraviolete. Cu timpul, persoanele cu pielea deschisă fie ar fi dispărut, fie s-ar fi mutat în alte zone.
Este important de reținut că, pe măsură ce oamenii se răspândeau în lume, s-au confruntat cu condiții dure și adesea ostile; cei mai puțin adaptați mureau, iar acest lucru ducea la pierderea unor gene, de exemplu cele responsabile pentru pielea deschisă la culoare. În timp, populația rămasă avea preponderent gene pentru pielea mai închisă.
În mod similar, grupurile care s-au stabilit în climate reci au fost și ele supuse unui proces de selecție naturală. În aceste regiuni, supraviețuiau mai bine oamenii cu pielea deschisă, deoarece persoanele cu pielea închisă sufereau de lipsă de vitamina D, ceea ce ducea la diverse boli, precum rahitismul. Pielea produce vitamina D în contact cu razele solare.
În climatele reci, unde lumina solară este redusă, pielea mai închisă produce mai puțină vitamină D, din cauza protecției naturale ridicate împotriva soarelui. Cu timpul, numărul oamenilor cu piele închisă în aceste grupuri a scăzut, iar genele pentru pielea deschisă s-au păstrat și s-au răspândit în acele populații.
Acest proces nu este o dovadă a evoluției, ci mai degrabă o pierdere a diversității genetice, o recombinare a genelor deja existente și, uneori, degenerarea lor prin mutații. Nu se creează informație genetică nouă – necesară pentru evoluția ipotetică de la celulă la om.
Astfel, Biblia oferă o explicație coerentă pentru diversitatea trăsăturilor umane în funcție de regiuni. Știind că toți provenim „dintr-un singur sânge”, adică din Adam și Eva, învățătura biblică nu lasă loc pentru rasism.
Sursa: Apologetica Bibliei
