
Biserica Penticostală „Muntele Sionului” din Deva va găzdui sâmbătă, 25 octombrie, lansarea volumului „Când cerul pare închis. Călătoria credinței în vremea încercării”, semnat de Anamaria Roman. Evenimentul promite să fie o celebrare a credinței, a cuvintelor și a începuturilor frumoase, reunind oameni care au descoperit puterea lui Hristos în mijlocul suferinței.
„Sunt recunoscătoare să pot împărtăși cu voi o parte din drumul meu prin credință și încercare. Când cerul pare închis e o carte despre speranță, despre momente grele și despre cum Dumnezeu rămâne aproape chiar și atunci când nu-L vedem. Alături de mine vor fi oameni dragi, care vor aduce bucurie prin mărturia și slujirea lor. Vă invit cu drag să sărbătorim împreună acest început frumos!”, este invitația autoarei.
Cartea marchează o nouă etapă în parcursul literar al Anamariei Roman, cunoscută deja în mediul evanghelic pentru volumul „Pe urmele pașilor Lui”. Prin această nouă apariție editorială, autoarea împărtășește cititorilor trăiri profunde, legate de suferințele copilăriei și de procesul vindecării interioare prin credință.
„Prin intermediul acestei cărți, autoarea ne face părtași la traumele copilăriei ei și la rănile sufletești care au urmat și care au lăsat urme adânci în inimă. Cine o poate vindeca de aceste traume? Cine îi poate restaura inima rănită? Răspunsul îl dă tot ea: Hristos! ‘În Hristos, nimic nu e prea pierdut pentru a fi restaurat. Nimeni nu e prea rănit pentru a fi vindecat. Și chiar dacă cerul pare închis, harul nu încetează să coboare.’” – mărturisește Daniela Delibaș, autoare și consilier creștin.
Potrivit Esterei Pîrv, director de proiecte la Misiunea Speranța, volumul este „o pledoarie pentru speranță în Hristos, ascultarea de El și credința neclintită, chiar și atunci când cerul pare închis.”
Cartea „Când cerul pare închis” este o lucrare sinceră, născută din durere, dar transformată în mărturie. Într-o lume marcată de anxietate și depresie, Anamaria Roman vorbește despre vindecare, iertare și puterea harului divin, amintind că „El îi vindecă pe cei cu inima rănită și le leagă rănile” (Psalmul 147:3).
Evenimentul de lansare îi va avea ca invitați pe pastorii Sorin Donțu și Rareș Rusu (Biserica Betania Cluj-Napoca), jurnalista și consilierul creștin Lidia Posteucă, scriitoarea Daniela Delibaș și Estera Pîrv. Momentele muzicale vor fi susținute de Mitică și Daniela Delibaș, Andrei și Denisa Țibrea, Emima Pătrășțanu și Andreea Pleșuvu.
Anamaria Roman s-a născut pe 22 aprilie 1989 la Deva, și-a petrecut copilăria în comuna Luncuoiu de Jos, iar din 2010 locuiește în Italia. Pasiunea pentru scris s-a născut din dorul de casă și din dorința de a transforma experiențele vieții în mărturii vii ale credinței. „Scrisul este un drum plin de emoții, iar faptul că pot împărtăși această bucurie cu voi înseamnă mult pentru mine”, mărturisește autoarea.
📍 Lansarea volumului „Când cerul pare închis” va avea loc sâmbătă, 25 octombrie, ora 10:00, la Biserica Penticostală Muntele Sionului, str. Victor Babeș 43, Deva.
📖 Intrarea este liberă.
🕊️ Evenimentul este o invitație la reflecție, la vindecare și la regăsirea speranței în Dumnezeu, chiar și atunci… când cerul pare închis.
