
Peste 30 de creștini au fost decapitați de teroriști ai Statului Islamic în Mozambic, potrivit unui raport.
Statului Islamic al Provinciei Mozambic (Islamic State Mozambique Province – ISMP) a anunțat că a distrus cel puțin șapte biserici, a executat incendieri asupra creștini și a civililor din sate și a împușcat și decapitat peste douăzeci de persoane în provinciile Cabo Delgado și Nampula, în nordul Mozambicului.
Middle East Media Research Institute (MEMRI) a făcut capturi de ecran, a tradus și a publicat pe site-ul său raportul teroriștilor, care includea 20 de fotografii cu atacuri brutale asupra creștinilor.
Statul Islamic din Mozambic impune o domnie a terorii în regiune.
Gruparea și-a asumat, de asemenea, responsabilitatea pentru decapitarea a doi credincioși pe 25 septembrie. Ulterior, ISMP și-a asumat responsabilitatea pentru încă un atac din 26 septembrie, în urma căruia un localnic creștin a fost împușcat mortal. Câteva zile mai târziu, patru creștini au fost decapitați în orașul Macomia. Gruparea a publicat și imagini cu case și biserici arse din temelii în satele Nacocha, Nacussa, Minhanha și Nakioto.
Pentru a contracara atacurile asupra satelor, Mozambic a reînnoit, la sfârșitul lunii august, o alianță cu Rwanda. Potrivit acordului, Forțele de Apărare ale Rwandei au convenit să trimită trupe în Cabo Delgado.
Atacurile violente au început în anul 2017 în provincia Cabo Delgado. De atunci, peste 6.000 de persoane au fost ucise, iar alte mii au fost strămutate.
Conform Topului Mondial al Persecuției 2025 al organizației Open Doors, Mozambicul se află pe locul 37 în clasamentul celor mai dificile țări pentru a fi creștin. Raportul anual enumeră primele 50 de țări în care creștinii se confruntă cu cea mai severă persecuție.
Provincia Cabo Delgado este singura zonă din țară cu populație majoritar musulmană. La nivel național, Mozambic este predominant creștin, evanghelicii și penticostalii având o pondere semnificativă, potrivit unui raport al Departamentului de Stat al SUA.
„E greu de acceptat că, în 2025, există în lume teroriști care decapitează creștini. Este cel mai îngrozitor lucru pe care ți-l poți imagina”, a comentat Hallowell.
„Vă imaginați dacă titlul ar fi fost: «IDF (Forțele de Apărare ale Israelului) decapitează 30 de palestinieni»? Am fi discutat despre cea mai mare știre de la 11 septembrie încoace”, a răspuns Nair.
El a remarcat că mass-media nu vorbește aproape deloc despre „genocidul împotriva creștinilor” din mai multe țări africane. „Lumii nu-i pasă”, a adăugat el.
Hallowell a adăugat că are loc o bătălie spirituală. „Biblia e reală. Iar scopul dușmanului este să fure, să junghie și să prăpădească. Dar nu va reuși. Și nu se va întâmpla așa. Știm cum se termină povestea: Isus Hristos învinge. Dar între timp, această persecuție, aceste crime, vor continua. Și trebuie să ne rugăm pentru acei oameni.”
Nair s-a rugat pentru națiune, cerând ca Duhul Sfânt să inunde locurile lovite de întuneric extrem și persecuție. „Ne rugăm ca numele lui Isus să-i mângâie pe frații noștri credincioși din Nigeria, din Mozambic și din toată Africa”, a spus Nair. „Ne rugăm ca voia Ta să se facă, în numele lui Isus.”
Sursa |CBN News

