
O nouă filă de istorie s-a încheiat în istoria Uniunii Bisericilor Creștine Evanghelice Baptiste din Republica Moldova (UBCEB). Vineri, 19 septembrie, s-a pus un nou stâlp de aducere aminte cu marcarea celui de-al 35-lea Congres al comunității. Sub motto-ul biblic „Căutați să păstrați unirea Duhului prin legătura păcii” (Efeseni 4:3), sute de delegați din toată țara și invitați speciali s-au reunit pentru a face bilanțul ultimilor patru ani și pentru a alege noua conducere a Uniunii.
Bilanț între pandemie, război și speranță
Episcopul Nicolae Vozian, aflat la final de mandat, a deschis raportul său amintind contextul dificil al slujirii: „Primul mandat a fost marcat de pandemie, al doilea – de războiul din Ucraina. Le-am primit ca pe încercări, dar și ca pe noi oportunități pentru predicarea Evangheliei”.
În acești ani, Uniunea a organizat sute de evenimente regionale și naționale, de la conferințe pentru tineri și femei, la programe sociale și tabere. Cel mai amplu moment evanghelistic a fost „Sărbătoarea Speranței” (iulie 2023), desfășurată la „Chișinău Arena”, unde peste 25 000 de participanți au ascultat predicile lui Will Graham. „Aproximativ 1 100 de persoane și-au predat viața Domnului Isus, iar mesajul a ajuns, prin transmisiuni LIVE, și la mii de oameni din alte țări”, a subliniat Vozian.

Motto-ul Uniunii Baptiste din Republica Moldova este:
„Uniunea Bisericilor Creștine Evanghelice Baptiste din Republica Moldova slujește bisericilor locale pentru extinderea şi zidirea Împărăției lui Dumnezeu în țară şi până la marginile pământului.”
În structura Uniunii sunt mai multe Departamente și proiecte, în care se reflect acest motto, prin care se realizează scopurile propuse și se implementează planurile stabilite.
Proiecte sociale și educaționale
În cadrul raportului, au fost trecute în revistă și realizările pe plan social: 66 de case de tip familial care adăpostesc peste 400 de copii, casa de bătrâni „Tabita” din Iabloana, unde sunt îngrijiți 62 de vârstnici, și centrul multifuncțional de la Bălțata, unde, în perioada 2022–2025, au fost găzduiți peste 100 000 de refugiați din Ucraina.
Educația rămâne o prioritate. Universitatea „Divitia Gratiae” din Chișinău a avut 630 de studenți în ultimii patru ani, dintre care 276 din Moldova și restul din Asia Centrală. „Școala este un instrument esențial pentru creșterea spirituală a credincioșilor și pentru păstrarea unității în frățietate”, a punctat Vozian.

Structuri noi: Ungheni și Diaspora
Un moment important al congresului a fost confirmarea a două noi regiuni. Regiunea Ungheni grupează patru raioane din centrul țării, iar regiunea Diaspora reflectă realitatea unei comunități moldovenești tot mai numeroase peste hotare.
În ultimii doi ani, cinci biserici din Italia și Spania au aderat oficial la UBCEB, iar peste cinci grupuri de studiu biblic funcționează în diferite țări europene. „Numărul mare al concetățenilor noștri aflați peste hotare ne obligă să-i includem în structura Uniunii. Ei rămân cu gândul la Evanghelie și la slujirea printre moldovenii plecați”, a explicat Vozian.
Alegeri și continuitate
La capitolul alegeri, Congresul a desemnat noua echipă de conducere. Pastorul Mihai Malancea a fost ales episcop al Uniunii, Nicolae Vozian va continua ca secretar executiv, iar funcția de vice-episcop a fost preluată de pastorul Bisericii Baptiste din Anenii-Noi, Igor Șeremet.
În mesajul său în noul statut, episcopul ales Mihai Malancea a reamintit că libertatea adusă după căderea comunismului nu a eliminat provocările, ci doar le-a schimbat. „Astăzi nu ne mai confruntăm cu persecuția de altădată, dar dificultățile nu s-au micșorat. Avem nevoie de înțelepciunea de sus, care este ‘curată, pașnică, blândă, plină de îndurare și de roade bune’ (Iacov 3:17)”, a spus Malancea.
El a promis că va sluji „pentru toți credincioșii, indiferent cum au votat”, și a încheiat cu deviza Reformei protestante: „Soli Deo Gloria – doar lui Dumnezeu slava”.
Moldova este o țară mică, cu mulți creștini, dar și cu foarte multe localități, unde nu este nici măcar o biserică evanghelică. Din cele 1681 de localități ale Republicii Moldova (13 municipii, 53 de orașe și 913 comune), la ora actuală mai există aproximativ 936 de localități (circa 56%) în care nu este prezentă nici o biserică evanghelică.
După mai mulți ani de cercetare, în anul 2023, misiunea OM (Operation & Mobilization) a prezentat o hartă a Republicii Moldova, care evidențiază în mod clar, cât de mare este câmpul de misiune în țara noastră.
Domnul Isus ucenicilor Săi: „Mare este secerișul, dar puțini sunt lucrătorii! Rugați dar pe Domnul secerișului să scoată lucrători la secerișul Lui”. (Matei 9:37-38). Unul dintre scopurile Departamentului de Misiune și Evanghelizare este predicarea Evangheliei în aceste localități, în vederea plantării noilor biserici.
O zi de sărbătoare și părtășie
Agenda de lucru a fost împletită cu mesaje inspirate și momente de laudă și închinare. Veaceslav Nesteruk, din Ucraina, și Sorin Bădrăgan, președintele Uniunii Baptiste din România, au transmis mesaje biblice, la care s-au adăugat cântările grupurilor „Betania” (Chișinău), „Betel” și interpretările lui Marin și Marina Sevastian. Printre invitați s-au numărat și lideri baptiști din România, precum Irinel Gabriel Cazacu.

„A fost o zi mare de sărbătoare și părtășie căreia i-am putut alătura lui Sorin Bădrăgan, președintele Uniunii Baptiste din România, și Irinel Gabriel Cazacu”, a remarcat fostul președinte al Cultului Baptist din România, Otniel Bunaciu.
Viacheslav Nesteruk, fost președinte al Uniunii Baptiste din Ucraina: „Mulțumesc bisericilor din Moldova pentru ajutorul oferit ucrainenilor care au fugit din calea războiului. El a atras, de asemenea, atenția asupra faptului că învățăturile false pot afecta unitatea bisericii și le-a dorit tuturor să rămână ancorați în Evanghelie. „Prețuiți vremea de pace și rămâneți ancorați în Evanghelie, așa cum a învățat apostolul Pavel” (Galateni 1:8).

Mesajul principal din Cuvântul Domnului pe tema „Împărăția lui Dumnezeu” a fost împărtășit de președintele Uniunii Bisericilor Baptiste din România, Sorin Bădrăgan. El a atras atenția delegaților asupra cuvintelor din Rugăciunea Domnească: „nu ne duce în ispită, ci izbăvește-ne de cel rău. Căci a Ta este Împărăția și puterea și slava în veci. Amin.” (Matei 6:13). Fratele Sorin a reamintit că Domnului Îi aparțin stăpânirea, slava și puterea, iar credincioșii trebuie să proclame Împărăția Sa și să nu se lase atrași de lucrurile și valorile acestei lumi, ci să se dedice Împărăției spirituale. Totodată, fratele Sorin a subliniat trei calități principale ale Împăratului nostru: măreția, puterea și slava, care ar trebui să inspire pe fiecare credincios să slujească Împărăției Sale, indiferent de circumstanțele în care se află.
Congresul s-a încheiat într-o atmosferă de unitate și recunoștință, rezumată de cuvintele care au răsunat adesea de la amvon:
„Până aici Domnul ne-a ajutat” (1 Samuel 7:12).


Niciun comentariu
Pingback: Congresul bisericilor baptiste din Republica Moldova – Marea Britanie Evanghelica