
Un sondaj recent realizat de YouGov sugerează că Marea Britanie traversează o perioadă de schimbare spirituală, cu o creștere semnificativă a numărului de tineri care afirmă că cred în Dumnezeu. Potrivit datelor, 37% dintre tinerii britanici cu vârste între 18 și 24 de ani spun că, în prezent, cred în Dumnezeu, față de 16% în august 2021. În aceeași perioadă, ponderea celor care se consideră atei a scăzut de la 49% la 32%, relatează Christian Today.
Rezultatele sondajului par să confirme observațiile unor lideri ecleziastici privind o „deschidere spirituală” mai pronunțată în rândul generațiilor tinere. Episcopul de Lancaster, Jill Duff, citat de cotidianul The Telegraph, precizează că acest fenomen este vizibil și în biserici, unde tinerii arată un interes mai mare pentru teme religioase și pentru supranatural. Sondajul nu diferențiază între religii, dar reflectă o tendință generală de creștere a interesului pentru spiritualitate.
Totodată, proporția tinerilor care spun că nu cred în niciun fel de Dumnezeu sau forță spirituală a scăzut de la 19%, în 2022, la 12% în prezent.
În cazul britanicilor de 25–49 de ani, circa 25% îşi afirmă credința în Dumnezeu, o creștere ușoară față de 22% în 2019, dar sub nivelul de 33% înregistrat la începutul acestui an. La grupa 50–64 de ani, nivelul de afliliere religioasă a rămas constant, la aproximativ 27% în ultimii șase ani. Pentru persoanele peste 65 de ani, procentul a scăzut ușor, de la 35% în 2019 la 32% în prezent.
Cea mai puternică evoluție apare la tinerii între 18 și 24 de ani, unde credința, minoritară în trecut, câștigă teren. Rămâne de văzut dacă această tendință reflectă o revigorare spirituală de durată sau doar o „fază” trecătoare, însă semnele unei reînnoiri a interesului pentru credință sunt, după cum subliniază Bishop Duff, greu de ignorat.

