
Disensiunile din Biserica Catolică germană se accentuează, după ce, pe 5 august, diecezele Augsburg, Eichstätt, Passau și Regensburg s-au alăturat Arhidiecezei de Köln în respingerea oficială a ghidului național „Segen spendet Liebe Kraft” – „Binecuvântarea dă putere iubirii”, care sprijină binecuvântarea cuplurilor de același sex și a celor considerate „neregulate”, relatează Premier Christian News.
Reprezentanții acestor dieceze susțin că documentul german intră în contradicție cu declarația vaticană „Fiducia Supplicans” din 2023, care permite doar binecuvântări scurte și spontane, excluzând explicit ceremoniile ritualizate sau liturgice. Dieceza de Augsburg, spre exemplu, a criticat ghidul pentru promovarea unor ceremonii de binecuvântare prin citirea unor texte, muzică și procesiuni, ceea ce depășește ceea ce Vaticanul consideră permis.
Purtătorul de cuvânt al diecezei Köln a explicat că prioritatea rămâne asigurarea celor în nevoie de „apropierea și însoțirea lui Dumnezeu”, dar strict în limitele învățăturii universale a Bisericii. Totodată, toate aceste dieceze au declarat că nu se opun principiului din „Fiducia Supplicans”, ci doar formei extinse promovate în Germania.
Pe de altă parte, există și dieceze care au adoptat ghidul, precum Mainz, Trier și Limburg. Episcopul Peter Kohlgraf din Mainz a încurajat explicit utilizarea resurselor de către personalul pastoral, iar episcopul de Berlin, Heiner Koch, a comunicat că, deși el nu va oficia astfel de binecuvântări, nu-i va sancționa pe preoții care realizează asemenea gesturi după discuții pastorale cu cei implicați.
Ghidul elaborat de Conferința Episcopală și Comitetul Central al Catolicilor Germani a apărut pe 23 aprilie 2025, la doar două zile după moartea Papei Francisc, ceea ce a atras critici din partea unor grupuri catolice conservatoare, care au subliniat că textul a fost publicat într-un moment de „vid de putere” la Vatican.
În prezent, peisajul pastoral din Germania este eterogen: 5 dieceze au respins oficial ghidul, 11 l-au adoptat sau recomandă respectarea sa, iar celelalte păstrează o poziție intermediară, lăsând decizia la latitudinea preoților sau exprimând rețineri cu privire la implementare.
Vaticanul nu a transmis încă o poziție oficială privind evoluțiile recente din Germania. Discuțiile evidențiază însă tensiunea crescândă dintre reformele promovate la nivel local și direcția fixată de autoritatea centrală a Bisericii Catolice.

