
Una dintre cele mai influente grupări de lobby conservatoare din statul american Idaho, Idaho Family Policy Center, militează activ pentru ca statul să devină explicit creștin, alimentând un val de dezbateri la nivel local și național. Potrivit declarațiilor președintelui organizației, Blaine Conzatti, viziunea lor idealistă presupune ca în școlile publice fiecare zi să înceapă cu lectura Bibliei, iar parlamentarii statului să se identifice ca fiind creștini.
Deseret News notează că Idaho Family Policy Center și-a consolidat poziția de forță legislativă, contribuind semnificativ la redactarea, promovarea și susținerea unor proiecte de lege ce urmăresc promovarea valorilor creștine în spațiul public. Printre demersurile lor recente, se numără proiectul de lege 162, ce ar fi urmat să instituie obligativitatea citirii zilnice a Bibliei în școli publice și expunerea Celor Zece Porunci în clase, precum și accesul slujitorilor creștini în calitate de consilieri școlari în procesul educativ. Proiectul nu a trecut deocamdată, însă Conzatti a precizat că astfel de inițiative au nevoie, de regulă, de doi-trei ani pentru a fi avizate și se arată optimist cu privire la șansele de succes în viitor.
Eforturile centrului vin pe fondul unei creșteri a influenței mișcării „creștin-naționaliste” în SUA. EBSCO descrie creștin-naționalismul drept o ideologie politică ce promovează integrarea creștinismului în conducerea politică, iar Anabaptist Mennonite Biblical Seminary o clasifică drept o formă de idolatrie politică ce deformează Evanghelia într-o perspectivă xenofobă și militarizată, în contradicție cu viața și învățăturile lui Isus.
Cu toate acestea, Conzatti respinge eticheta de creștin-naționalist pentru organizația sa, susținând că nu ar forța niciodată pe cineva să adopte o credință împotriva conștiinței proprii. El argumentează însă că „populația din Idaho reprezintă un popor creștin” și dorește o constituție care să reflecte aceste valori.
Replica unor membri ai comunității nu a întârziat să apară. Ben Cremer, un fost pastor progresist din Boise, atrage atenția asupra incompatibilității dintre impunerea religiei prin lege și mesajul cristologic: „Nu-l vedem pe Isus impunând prin lege ca persoane de alte credințe să-i asculte Scripturile. Aceasta este, din punctul meu de vedere, teologic și moral, dezgustător.”
Deși Curtea Supremă a SUA a declarat neconstituționale, de peste 60 de ani, legile care instituie lectura Bibliei în școlile publice, decizii recente ale instanței supreme au oferit un nou impuls grupărilor asociate cu mișcarea creștin-naționalistă. Idaho devine astfel un test pentru definirea raportului dintre libertate religioasă, pluralism și identitate culturală într-o Americă tot mai polarizată.
Sursa | Premier Christian
