
Două județe din nord-estul României, Suceava și Neamț, se confruntă cu cele mai grave inundații din ultimii ani, în urma ploilor torențiale care au lovit zona începând din noaptea de duminică spre luni. Apele au năvălit cu o forță neașteptată, formând viituri rapide pe versanți și râuri care au ieșit din matcă, acoperind gospodării, drumuri și terenuri agricole.
Bilanțul provizoriu este dramatic: cel puțin trei persoane și-au pierdut viața, alte peste 900 au fost evacuate, iar sute de gospodării din zeci de localități au fost grav afectate. Autoritățile se află în stare de mobilizare maximă, iar prefecturile din cele două județe cer sprijin de urgență pentru sinistrați.

Case luate de ape și oameni prinși în propriile locuințe
În județul Suceava, epicentrul dezastrului este zona orașului Broșteni, unde viiturile au lovit cu violență după ce torenții formați pe versanți au coborât peste gospodării. În localitățile Broșteni, Ostra, Stulpicani și Dârmoxa, peste 200 de gospodării au fost inundate, multe dintre ele rămase izolate din cauza prăbușirii drumurilor și podurilor.
Un bărbat de 66 de ani din Broșteni a fost găsit decedat, după ce a fost luat de viitură în curtea casei sale. Alte două persoane au fost date dispărute în aceeași zonă, fiind ulterior descoperite fără viață.
La Neamț, râul Bistrița a depășit cotele de pericol, determinând evacuarea a aproximativ 890 de persoane din localitățile Farcașa, Borca și Poiana Teiului. Peste 270 de gospodării au fost acoperite de ape. În unele cazuri, intervenția s-a făcut cu elicoptere, zeci de persoane fiind salvate direct de pe acoperișurile caselor.

Drumuri rupte, curți îngropate în mâl și rețele afectate
Pagubele materiale sunt încă în curs de evaluare, însă autoritățile locale vorbesc deja despre o situație comparabilă cu marile inundații din 2008. Tronsoane întregi de drumuri județene și naționale, inclusiv porțiuni din DN17B și DN17, au fost distruse. În comuna Stulpicani, un drum principal s-a surpat complet, izolând mai multe gospodării.
Zeci de localități au rămas fără alimentare cu apă și energie electrică, iar în multe gospodării, fântânile au fost contaminate. Pompierii și echipele de voluntari lucrează neîntrerupt la evacuarea apei și la deblocarea drumurilor.

Mobilizare de forțe și apeluri la solidaritate
Ministerul Afacerilor Interne a trimis în zonă peste 100 de pompieri suplimentari din județele vecine și din București. Două elicoptere SMURD și mai multe autospeciale de mare capacitate au fost mobilizate pentru salvarea și evacuarea sinistraților. În total, peste 200 de persoane au fost salvate în ultimele 48 de ore, unele dintre ele în stare de șoc, altele cu hipotermie sau răni ușoare.
Prefectura Suceava a lansat luni seara un apel public către populație, solicitând donații urgente: alimente, apă potabilă, haine, saltele, saci de dormit și produse de igienă pentru cei rămași fără locuințe sau care se adăpostesc temporar în săli de sport sau cămine culturale. Sunt necesare, de asemenea, pompe, generatoare și unelte pentru lucrările de degajare și reconstrucție.
„Orice ajutor contează. Comunitățile din Broșteni, Ostra, Stulpicani au fost lovite puternic. Oamenii și-au pierdut totul într-o noapte. Avem nevoie de solidaritate reală acum, nu doar de cuvinte”, a transmis prefectul județului Suceava.

Potrivit prognozei meteorologice, precipitațiile vor continua izolat și în zilele următoare, dar fără intensitatea de duminică noaptea. Cu toate acestea, autoritățile se tem de instabilitatea terenurilor și de posibile alunecări de teren în zonele montane.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență s-a întrunit marți seară și a decis declararea stării de alertă în mai multe localități din județul Suceava. Premierul a anunțat că Guvernul va aloca fonduri speciale pentru reconstrucție, iar sinistrații vor primi sprijin financiar și ajutor pentru reabilitarea locuințelor.
Pentru moment, efortul principal se concentrează pe salvarea vieților, evacuarea apei și oferirea de adăpost celor rămași fără casă. Este o luptă contracronometru cu natura și cu dezastrul, iar zilele următoare vor fi decisive.
Uniunea Baptistă din România a creat un grup de inițiativă pentru a ajuta la lichidarea consecințelor din zonă și ajutorarea sinistraților. Se recrutează voluntari care să ajute la curățarea gospodăriilor nămolite, iar pentru cei care vor să contribuie financiar pot face donații în contul Comunității Bisericilor Baptiste Suceava.
COMUNITATEA BISERICILOR CREȘTINE BAPTISTE SUCEAVA
Str. Dragoș Vodă, Nr. 28A, 720184, Suceava, RomâniaBANCA COMERCIALA ROMÂNĂ SUCEAVA, ROMÂNIA
Str. Ştefan Cel Mare, Nr.31, 720003, Suceava, RomâniaCont RON
RO38 RNCB 0234 0370 0966 0015Cont USD
RO76 RNCB 0234 0370 0966 0010Cont EUR
RO65 RNCB 0857 0370 0966 0001Cod SWIFT: RNCBROBUXXX
Cod fiscal 4244547
Indiferent unde ești, cât de departe, dacă veți această știre vă chemăm la rugăciune pentru zonele afectate.
- Rugați-vă pentru oamenii care au rămas fără case, fără munca lor de o viață.
- Rugați-vă pentru zonele care încă sunt în drumul apelor, Dumnezeu să potolească viitura și să protejeze oamenii ș casele.
- Rugați-vă pentru toți cei afectați de această furie a naturii, să ridice ochii spre cer și să-și pună toată nădejdea în El.
- Rugați-vă pentru mâini și picioare care să alerge la ajutor și să binecuvânteze lucrarea mâinilor lor la restaurarea zonelor inundate.
